Imitarea adultilor

Copilul are tendinta sa inlature toate indoielile, prin victoria binelui asupra raului. Aceasta corespunde intru totul dorintei lui de a se comporta in asa fel incat sa fie pe placul parintilor, educatoarei, copiilor mai mari.

Asteapta totdeauna consimtamantul si/sau lauda parintilor. Incearca sa placa celor din jur. El imita pe adulti in jocurile sale "de-a mama si de-a tata", "de-a doctorul", "de-a politistul" etc.

In fantezia sa se vede adult si erou. Este mandru de parintii sai si este in stare sa planga sau sa se bata daca cineva ar spune ceva rau despre ei.

Copilul a constatat ca este o fiinta independenta. Acum incearca sa-si inchipuie ce ar vrea sa devina.

Este logic sa-si aleaga drept ideal pe cei din imediata apropiere, presupunand ca parintii nu se comporta atat de urat incat sa nu poata fi acceptati de copil ca ideal de viata. Aceasta faza de identificare care dureaza cativa ani si este in continua schimbare.

Identificarea cu parintii intareste increderea in sine a copilului. Incearca sa faca totul la fel sau mai bine decat ei. Alearga cu ei si se bucura daca-i intrece.

La 3 ani copilul si-a insusit notiunile de "trebuie" si "este permis". Uneori se lauda, exagereaza, foloseste cuvinte mari. Toate acestea sunt incercari de a fi ca adultii.

Se simte ca un adult si ar vrea sa beneficieze de toate privilegiile acestuia: sa nu se culce devreme, sa priveasca la televizor impreuna cu toata familia, sa mearga in vizite, sa manance cu lingura mare, sa bea din ceasca.