Comportamentul social

In jurul varstei de 3 ani interesul copilului este concentrat in mod evident asupra adultilor care ii sunt parteneri si ii servesc de model. In contactul permanent cu acestia, el invata sa deosebeasca notiunile de eu si tu.

La inceput este inca foarte ascultator, deoarece adultii ii usureaza posibilitatea de a fi activ, ii ofera jocuri, mancare; treptat insa tinde la dobandirea independentei, incearca sa-si verifice capacitatea de a voi, a putea si a hotari el singur. In acest context apar cunoscutele reactii de incapatanare, daca propriile dorinte vin în conflict cu hotararile luate sau impuse de adulti.

La 4 ani si-a stabilit in mare masura o anumita independenta si se adapteaza (ajutat mult prin intermediul vorbirii) la programul zilnic. La aceasta varsta copilul nu este usor de dirijat, din cauza nevoii lui imperioase de miscare.

Pe de alta parte, cu toata dorinta de a deveni independent, reapare mereu nevoia de a se intoarce la protectia adultului (de exemplu, cand se iveste vreo dificultate sau cand este obosit).

La 5-6 ani comportamentul fata de adulti este mai putin grevat de conflicte decat la 3-4 ani. Copilul participa cu placere la activitatile adultului si se bucura cand este incurajat ca a facut un lucru bun. Conflictele care apar pot fi lamurite prin intermediul vorbirii.

Creste interesul si dorinta de a se juca cu alti copii si de a masura in mici competitii capacitatile si puterea. Incepe sa accepte reguli simple de comportare; cu timpul reuseste sa treaca propriile dorinte pe plan secundar, sa respecte dorintele si chiar sa caute societatea altor copii: formeaza grupuri restranse de joc; prefera parteneri de joc de acelasi sex. Incearca sa-si domine anturajul.

La copilul singur la parinti se observa uneori o adevarata "lupta pentru hegemonie" cu bunicii. Se infurie cand nu i se fac poftele sau cand este dominat in joc de alti copii. Nu-l mai potolesc laudele, are crize de manie si tendinte la negativism.