Enurezisul este incontinenta de urina dupa 5 ani. 15% dintre copiii cu varste intre 4 si 12 ani continua sa fie afectati de aceasta afectiune si baietii sunt de doua ori mai afectati decat fetele deoarece se considera ca una din cauze este de natura psihologica.
Afectiunea poate persista la aproximativ 3% din cazuri dupa varsta de 15 ani. Enurezisul nu este o boala si nici o problema de comportament. Cei mai multi copii au aceasta problema din cauza dezvoltarii mai lente a controlului vezicii urinare.
Procesul de achizitionare a controlului mictional are 3 etape: vezica urinara infantila, vezica urinara imatura si vezica urinara matura.
Stadiul intermediar de vezica imatura se poate extinde în timp de la 2 ani pâna la pubertate si asociaza 4 tipuri de enurezis:
nocturn: urinare involuntara în timpul somnului, mai des de o data pe luna la fete dupa vârsta de 5 ani, la baieti dupa vârsta de 6 ani;
diurn: urinare involuntara în timpul orelor de veghe;
primar (90% din bolnavi): copilul cu enurezis nu a fost nici odata complet continent pe o perioada extinsa de timp (3-6 luni);
secundar: revenirea urinarii involuntare dupa o perioada extinsa de continenta urinara.
Semnele enurezisului sunt dupa cum urmeaza:
urinare involuntara în timpul somnului de cel putin o data pe luna;
enurezisul diurn poate fi asociat cu urinari frecvente, disurie, activitati care maresc presiunea intraabdominala;
unii copii pot avea tulburari de comportament (retrasi sau agresivi) deoarece enureza afecteaza si sistemul nervos pe langa cel renourinar.
Cauze:
tulburarile de somn asociate cu noctabulism si cosmaruri;
tulburarile hormonale;
infectiile urinare;
tulburarile de inervatie a vezicii urinare;
diabetul;
constipatia;
cauze genetice (in 70% din cazuri unul dintre parinti a suferit de enureza);
cauze psihologice.
Majoritatea copiilor depasesc de la sine aceasta faza, dar in unele cazuri este necesar un tratament. Exista doua tipuri de tratament: psihologic si medicamentos.
Terapia psihologica il ajuta pe copil sa constientizeze actul mictionarii prin mai multe metode:
copilul trebuie trezit la o ora dupa ce adoarme pentru a merge la baie;
cand asternutul este udat trebuie schimbat imediat chiar de copil;
copilul trebuie sa isi antreneze vezica urinara (trebuie sa invete sa isi tina urina un timp cat mai indelungat);
cel mai bun tratament de tip pasihologic folosit pana acum sunt chilotii cu sonerie care il trezesc pe copil cand urineaza.
Tratamentul medicamentos are din pacate o eficienta de doar 50% iar medicamentele folosite (antidepresive triciclice, desmopresina) au efect doar pe termen scurt provocand si efecte adverse.
In plus, aceste medicamente nu pot fi prescrise decat copiilor peste 7 ani. De aceea, de multe ori se obtin rezultate pozitive prin imbinarea terapiei psihologice cu tratamentul medicamentos.
Parintii au un rol foarte important in recuperarea copilului.
Ei trebuie sa incurajeze orice progres al copilului si sa nu il certe atunci cand uda asternutul accidental.
Sprijinul moral este un element crucial si datorita faptului ca una dintre cauzele enurezisului este de natura psihologica.
