Scorusul de munte face parte din lora spontana a Europei. In tara noastra este intalnit mai ales in zonele de munte si de deal, sporadic la campie, prin luminisuri si liziere de paduri. Scorusul de munte este un arbust, poate ajunge pana la inaltimi de 8 m, are scoarta neteda si gri la cei tineri si maronie si crestata la cei batrani. Ramurile tinere sunt verzi si acoperite cu perisori, transformandu-se in ramuri maron si gabre. Frunzele sunt lobate, alcatuite din 8-9 perechi de frunzulite ce cresc opus, cu margini zimtate. Florile cresc grupate in inflorescente terminale tulpinii bogate, ajungand pana la 250 de flori albe. fructele sunt de marimea unui bob de mazare, rosii si cu gust astringent. Dintre elementele chimice constitutive amintim: tanin, acid malic, acizi organici, uleiuri eterice, carotina, zaharuri, saruri minerale. Principalele calitati ale plantei sunt: depurativa, diuretica, hemostatica, antitusiva, antireumatica, astringenta, mareste diureza si curata epiteliul renal, vitaminele b, C, E. In fitoterapie se utilizeaza fructele, ce trebuiesc recoltate in septembrie- octombrie. In unele zone ale tarii fructele sunt folosite pentru gemuri si marmelade.
Uz intern:
- ateroscleroze, balonari, bronsita, colici intestinale, gastrita cu hipoaciditate, gingivite, hipovitaminoze, migrene, reumatism, scleroza vaselor de sange din creier (fruct), spondiloza, tuse - sub forma de decoct si tinctura de fructe, infuzie de fructe.