Fiind de aceasi varsta cu mircea, el este mai mare cu 10 zile ca mine, l-am cunoscut cu multi ani in urma la targoviste. noua colegilor de atunci ne-a lasat impresia unui tip deosebit de inteligent si agreabil. in urma cu doi ani am fost internat la spitalul militar central sectia neurochirurgie si l-am revazut dupa foarte mult timp. am ramas placut impresionat de faptul ca baiatul acela dezinvolt pe care l-am cunoscut in urma cu 30 de ani, a facut cu adevarat o cariera impresionanta.mare pacat pentru tragedia sa.uneori destinul este prea crud cu oamenii curajosi.dumnezeu sa-l odihneasca in pace!
Ce ar fi sa ma lasati in pace! sa nu ma mai comentati si sa nu va mai dati voi cu parerea despre ce s a intamplat in familia mea! nimeni nu stie ce a fost in sufletul meu si al mamei mele in toata perioada copilariei mele. nu i port pica si ca orice copil am tinut la tatal meu. nimeni nu i-a refuzat nici un drept. ba mai mult in fiecare an ai mei verificau de ziua mea cutia postala sa vada daca am primit vreun semn de ziua mea de la el. nimic. nu l judec. stiu ca m-a iubit. iar in ceea ce priveste faptul ca am vrut sa mi schimb numele. s-a gandit cineva ca poate sunt motive ceva mai profunde decat cele superficiale la care v-ati gandit voi? am un frate mai mic, caruia i-ar fi fost tare reu sa intyeleaga de ce pe surioara lui o cheam altfel decat pe el. explicati voi unui copil de 3 4 ani situatia daca tot sunteti destepti. multa vreme am crezut ca nu ma iubeste. n-am stiut nimic de el de 12 ani. s-a gandit cineva oare ce a fost insufletul meu? vedeti-va de treburi si lasati-ma in pace! sa va fie rusine ca in astfel de momente va ganditi sa judecati! yo l-am iertat pe tatal meu, si daca am gresit cu ceva sper ca si el pe mine! dezgustatoare esti tu draga "prietena". crezi ca lui i-ar fi placut sa o balacaresti asa pe fiica lui? rusine sa-ti fie!
Prieteni a avut multi iar o parte din ei si-au expus aici si pe alte forum-uri gandurile. in aceste clipe grele nu cred ca este cazul sa vorbim decat de bine. intamplator cunosc detalii iar problemele sunt mult mai nuantate decat cele expuse de tine.acum, chiar nu mai are rost detalierea. fiecare are bune si rele, dar...dumnezeu sa-l ierte! ne lipsesti la toti!
...... mare pacat pentru ce s-a intimplat!am trecut si eu prin miinile acestui profesionist acum opt ani de zile, cind m-a scapat de o hernie dura si foarte agresiva.nu am schimbat multe vorbe cu el, nici nu era nevoie. mi-a spus exact ce a trebuit ca sa ma linisteasca si sa ma faca sa inteleg ca operatia este singura sansa de revenire la normal. si asa a fost! acum, dupa atitia ani, sint bine si asta datorita lui.
mare pierdere pentru noi toti cei care l-am cunoscut. sincere condoleante familiei si prietenilor.dumnezeu sa-l odihneasca!
Cand am primit vestea, am sperat din tot sufletul ca e o gluma...
si-acum as vrea sa cred ca e o alta gluma a domnului doctor (de data asta “nereusita” - desi era un om foarte spiritual si cu simtul umorului... )
l-am cunoscut pe acest medic extraordinar in decembrie anul trecut (o hernie de disc urata a facut sa ni se intersecteze drumurile) - mi-a fost recomandat ca un excelent profesionist in contextul acesta.
nu uit niciodata ca l-am enervat cumplit la prima intrevedere cand - ca orice pacient speriat de intalnirea cu chirurgul si de neplacuta perspectiva a unei interventii chirurgicale - am pus o intrebare stupida: ”totusi nu se poate evita operatia?”. nu, nu se putea si medicul mircea sandu imi daduse toate explicatiile si argumentele in sensul asta... dar de spaima nu-l auzisem prea bine. imi aduc aminte ca a iesit aproape trantind usa si i-a spus mai apoi prietenului nostru comun: “spune-i copilului aluia teribil sa-si bage mintile-n cap! vrea sa ajunga in scaunul cu rotile de la varsta asta?”. si nici nu cred ca “m-a definit” vreodata cineva mai bine - chiar daca mi s-a parut pe moment (si aveam sa descopar ca m-am inselat profund!) ca nu prea stie/reuseste sa comunice cu pacientii, ca n-are rabdare sau intelegere pentru unii dintre ei, ca nu e un foarte bun psiholog...
nu uit niciodata ca l-am suparat apoi si a doua oara facandu-i o surpriza tare neplacuta cand m-am internat fara sa-l anunt, o saptamana mai tarziu. eram la prima mea “intalnire serioasa cu spitalul” si n-am prea reusit sa “gestionez corespunzator” aceasta experienta - cu o seara inainte il rugasem tot pe prietenul nostru comun sa-l anunte ca urma sa vin a doua zi, insa cred ca a uitat. asa ca minunatul medic s-a trezit cu mine in salon intr-o frumoasa dimineata de joi, 19 decembrie 2007 la vizita de dimineata, desi nu stia ca sunt acolo. va dati seama ca a fost pus intr-o situatie destul de delicata in fata colegilor si a celorlati pacienti... si s-a intors apoi ca sa ma “besteleasca un pic” si a fost una dintre cele mai dure, dar in acelasi timp si interesante si sclipitoare “dispute principiale” dintre medicul extraordinar si pacienta rebela! presupun ca nu e greu de imaginat ce se intampla cand “se ciocnesc” doi oameni cu personalitati puternice... si simpaticul medic nonconformist nici nu cred ca s-a mai confruntat vreodata cu ceva asemanator... dupa care, medicul a plecat grabit (cum pleca el de obicei, in viteza...) si pacienta a iesit “sa se racoreasca” un pic afara. si tot medicul saracul (“cel mai inteligent cedeaza” intotdeauna) s-a intors zambind sa-ntrebe de pacienta lui si “sa faca pace”. n-aveai cum sa fii suparat pe el, chiar daca te certa sau te lua un pic mai tare, tot nu puteai sa te superi pe el (in marea majoritate a situatiilor avea dreptate, chiar daca nu vroiai sa recunosti asta...).
dar ceea ce nu voi uita niciodata este momentul acela “de gratie” in care a reusit sa stinga intr-un mod elegant si delicat, dar in acelasi timp calm si ferm stupidul si banalul conflict iscat in timpul intervenţiei chirurgicale (intre medicul care-l seconda si asistenta care m-a condus in sala de operatie). si n-am sa uit niciodata modul extrem de delicat si elegant in care si-a cerut scuze (dupa operatie) pentru acel incident (pentru o vina care nu era a lui, totusi...). si nici felul in care avut grija de mine ulterior...
desigur, au existat si momente in care si medicul extraordinar a gresit (si cu atat mai mult rebelul pacient) pentru ca suntem oameni si nimeni nu e perfect. ma pricep insa destul de bine la oameni si stiu (desi l-am cunoscut mai mult “intuitiv”) ca a fost un medic extraordinar si un om deosebit care - sub aparenta unei persoane dificile (avea aceasta reputatie) - ascundea un suflet de aur. numai ca - asa cum obisnuiam eu sa glumesc pe seama dansului si cu dansul - ii placea foarte mult “sa faca pe zmeul”! si mai stiu ca - pentru un om pentru care timpul e intr-adevar important si pretios - cu mine a avut intotdeauna foarte multa rabdare si intelegere “raportat la datele spetei”...
l-am revazut in august 2008 cand am repetat anumite investigatii - aveam simptome asemanatoare cu cele dinaintea interventiei chirurgicale din decembrie si mi-a fost foarte frica de o recidiva. regret enorm (si nu mai pot repara asta) ca am plecat de data asta eu “trantind usa” (metaforic vorbind) si ca n-am reusit sa inchei relatia medic-pacient (sau viceversa) intr-un mod mai frumos si elegant. am apucat sa-i multumesc totusi (chiar daca din nou “atipic”) pentru aceasta experienta unica din care am invatat foarte multe - pentru ca intalnirea cu el mi-a schimbat viata si m-a facut sa devin un pacient si un om mai diligent si responsabil din anumite puncte de vedere. aveam obiceiul (foarte prost) de a-mi bate joc cu gratie de sanatatea si de organismul meu pana la momentul interventiei chirurgicale...
sper din tot sufletul sa ma fi iertat pentru ca recunosc (cu mana pe inima, iarasi!) ca am fost unul dintre cei mai dificili pacienti cu care s-a intalnit vreodata. si sper din toata inima sa aiba parte de liniste si pace acolo unde s-a dus pentru ca merita sa fie linistit si fericit, merita mult mai mult de la viata!
si totusi, draga domnule doctor, cu tot respectul, simpatia si admiratia pentru calitatile umane, personalitatea si profesionalismul dvs., pentru stilul dvs. “atat de personal” de a trai si de-a fi, n-ar fi trebuit sa plecati asa devreme! stiu ca erati grabit si mai tot timpul “in viteza”, dar n-aveati voie sa faceti asta, aveati “o menire speciala”! erau atatia oameni care ar mai fi avut nevoie de dvs., chiar nu v-ati dat seama de asta? pentru ca oameni care sa puna pasiune si suflet in ceea ce fac, “oameni cu har”, sunt tot mai rari in zilele noastre!
In 1999 am fost pacientul dvs si niciodata nu voi putea uita modul in care m-ati tratat si pentru care va multumesc din suflet. sper ca de acolo de sus sa aveti grija in continuare de cei care au nevoie de dvs. cat timp voi exista pe aceasta lume va voi pomeni si sa fiti sigur domnule doctor ca aidoma tuturor celorlalti pacienti ai dvs nu va voi uita niciodata.cred ca in aceste momente toti cei care v-au cunoscut ar trebui sa se gandeasca ca si ei au pacate si nimeni in aceasta viata nu este nemuritor. adio domnule doctor. d-zeu sa va ierte.
Urmare mesajului ''the daughter", multi ar putea sa-si faca o impresie gresita despre mircea.fac urmatoarele precizari: personal stiu despre mult prea multe ocazii cand, invocandu-se diferite motive, a fost refuzat de fosta nevasta, nepermitandu-i-se sa-si vada fata. iar pretentia ca el sa renunte la drepturile parintesti pentru ca cea mica sa poata avea numele noului tata, mi se pare dezgustatoare. the daughter, nu are de ce sa-ti fie rusine cu numele tatalui tau. sper ca observi aprecierea de care se bucura. sa stii ca te-a iubit, dar nu a putut ajunge la tine. dumnezeu sa-l odihneasca!
Mircea...un mare om imposibil de uitat! cine l-a cunoscut asa cum l-am cunoscut eu stie despre ce vorbesc! o viata grea cu prea putine bucurii pt un om care a ajutat atatia oameni si a salvat atatea vieti! frate nu mi-am dorit decat sa ne vedem si sa-ti povestesc despre cel mai bun an din viata mea care acum este ruinat de cea mai mare pierdere a mea!fratica ai sa fi in inima mea toata viata!!!! nu o judecati pe fata care a lasat acel mesaj din 8 pt ca nu a avut sansa sa-l cunoasca asa cum ar fi trebuit! dumnezeu sa te odihneasca si nu regret ca ti-am insuflat pasiunile pt motocicleta si zbor pt ca stiu ca atunci cand faceai asta erai fericit!adio mircea...mi-ai rupt inima frate!
Pe aceasta cale doresc sa prezint condoleante familiei dansului..nu trebuie sa judecam noi pe nimeni..cum a spus si domnisoara (comentariu postat inainte de decesul doctorului) in primul comentariu..mircea sandu ca doctor a fost extraordinar ..insa ca om nu cred ca l-a cunoscut cineva mai bine ca ea!asa ca orice comentariu rautacios ar trebui lasat deoparte ..mai ales in aceste momente!dumnezeu sa-l ierte
16 ani si 2 luni
Draga alexandra, numele meu este andreea si viata mi l/a scos in cale pe cel ce a fost tatal tau si prietenul meu timp de 10 ani. nu te cunosc decat din descrierile lui. nu stiam cum sa fac sa dau de tine. citind articolul tau, mi/au dat din nou lacrimile si cred ca/i semeni tare mult. a fost un om minunat lipsit de prejudecati si comentarii sterile, probabil de genul celor ce te/au deranjat. era mult prea inteligent, interiorizat si sensibil pentru a fi preocupat de nimicuri. poate ca a si gresit, nu neg. dar nu este el singurul care a gresit!!! toti suntem supusi greselii. important este ceea ce simtim in adancul sufletului. iar eu iti confirm ceea ce ai afirmat, ca te/a iubit mult. nu putea sa exprime ceea ce simtea. prefera sa nu vorbeasca. eu il provocam deschizand subiectul, cu riscul de a/l tulbura doar pentru a/l ajuta sa/si deschida sufletul fata de tine. tin minte ca ultima data cand am vorbit era atat de mandru de faptul ca aflase ca ii semeni intru spirit. imi spunea ca ar fi vrut sa poata iesi cu tine si sa/ti impartaseasca din tot ceea ce a fost sufletul lui. stiu ca nu am nici un drept sa ma amestec in problemele voastre de familie si nici nu imi doresc acest lucru. dar sunt ferm convinsa, din ceea ce am reusit sa aflu in incercarea de a va apropia, ca undeva a existat o lipsa de comunicare intre voi doi si un orgoliu exagerat din partea lui derivat din relatia cu mama ta. ma bucur sa aflu ca l/ai iubit si l/ai iertat. de multe ori in viata nu putem face tot ceea ce ne dorim. eu iti marturisesc cu mana pe inima ca si/a dorit mult sa te poata strange in brate si sa/ti spuna cat de mult te iubeste. a fost un suflet introvertit si s/a refugiat in munca si sport. si/ti mai spun ca si/ar fi dorit ca ceea ce i/a apartinut sa/ti revina tie. eu ti/am inteles si/ti respect punctul de vedere referitor la fratiorul mai mic. dar asta nu inseamna ca nu poti accepta o parte din lucrurile tatalui tau. daca doresti sa vorbim astept un semn de la tine. multumesc mult pentru intelegere si te rog, alexandra, permite/mi sa plang si sa ma rog alaturi de tine pentru sufletul celui ce a fost si va ramane vesnic in sufletul meu paul mircea sandu. d/zeu sa/l ierte si sa/l odihneasca!