Indicatii
Dermatoze inflamatorii, alergice si pruriginoase: eczeme, dermatite diverse, neurodermite, prurigo, psoriazis, lichen plan, lupus eritematos discoid netuberculos; prurit anal si vulvar. Este avantajos in prezenta unei componente alergice si atunci cand exista pericol de infectie.
Doze si mod de administrare
Local, pe piele, la inceput de 2-3 ori/zi, apoi o data/zi.
Compozitie
Unguent continand fluocortolona 0,5% (0,25% sub forma de alcool, 0,25% sub forma de caproat).
Actiune terapeutica
Fluocortolona este un glucocorticoid pentru uz dermatologic, cu actiune antiinflamatorie, antialergica si antipruriginoasa intense; asocierea formei alcool cu caproatul asigura o actiune rapida si indelungata.
Contraindicatii
Tuberculoza cutanata, dermatoze sifilitice, varicela, vaccina, zona zoster, herpes simplex, dermatita periorala, rozacee, acne. Se va evita sau prudenta in timpul sarcinii (indicatii stricte, doze mici, tratament de scurta durata); se va evita aplicarea pe fata timp indelungat (mai mult de 4 saptamani).
Reactii adverse
Rareori iritatie locala, prurit, hipertricoza, foliculite, eruptii acneiforme, dermatita periorala; aplicarea prelungita poate provoca atrofia locala a pielii, telangiectazii, purpura, vergeturi; dozele mari, aplicate pe suprafete intinse, pot fi cauza de fenomene cortizonice sistemice (mai ales la copii); rareori suprainfectii cu germeni rezistenti.