SEPTOPAL KULGEN, perle
Prospect
Publicat: 07 Mai 2009 | Actualizat: 16 Aprilie 2021
Indicatii:Pentru aplicarea in oasele si tesuturile moi infectate, in cadrul metodelor chirurgicale conventionale: infectii osoase; infectii ale tesuturilor moi; tratamentul profilactic al fracturilor deschise potential infectate si a tesuturilor moi cu potential septic. Minicatenele de Septopal se vor utiliza acolo unde conditiile anatomice nu permit aplicarea catenelor de Septopal.
Reactii adverse:Dupa aplicarea catenelor si minicatenelor de Septopal s-au gasit in ser doar concentratii foarte mici de gentamicina, motiv pentru care nu apar efecte secundare toxice specifice antibioticului. Nota: Ceea ce ramane neutilizat din catenele sau minicatenele de Septopal dupa operatie, nu poate fi resterilizat si prin urmare nu se poate reaplica. Atentie la data de expirare!
Compozitie:Septopal catene a 10, 30 si 60 de perle - 1 perla (7 mm) din copolimer de metilmetacrilat-metilacrilat contine 7,5 mg sulfat de gentamicina (echivalentul a 4,5 mg gentamicina baza) si 20 mg oxid (monociclic) de zirconiu (IV) ca mediu de contrast. 1 catena este formata din 10, 30 si 60 de perle, montate pe fir chirurgical multifilament. Septopal minicatene a 10 sau 20 de perle- 1 perla ovala (aprox. 3 5 mm) din copolimer de metilmetacrilat-metilacrilat contine 2,8 mg sulfat de gentamicina (echivalentul a 1,7 mg gentamicina baza) si 3,9 mg oxid (monociclic) de zirconiu (IV) ca mediu de contrast. O minicatena este formata din 10 sau 20 de perle ovale, montate pe fir chirurgical multifilament.