KANAMICINA, pulbere pentru solutie injectabila

Prospect

Publicat: 07 Mai 2009 | Actualizat: 16 Aprilie 2021

Ce este Kanamicina si pentru ce se utilizeaza

Indicatii

Kanamicina este un antibiotic care apartine grupului aminoglicozidelor. Aceasta inhiba, in interiorul bacteriei, sinteza proteinelor si transcriptia codului genetic, eliminand astfel bacteria care cauzeaza infectia.
Kanamicina este utilizata pentru tratamentul infectiilor cauzate de microorganismele sensibile:
- tuberculoza cauzata de bacilul Koch care este rezistent la majoritatea medicamentelor impotriva tuberculozei (utilizare concomitenta cu alte medicamente destinate tratamentului tuberculozei)
- boli cu risc vital de exemplu pneumonie, sepsis, endocardita, cauzate de bacterii Gram negativ care sunt rezistente la alte antibiotice din grupa aminoglicozidelor (utilizare concomitenta cu alte antibiotice)

Mod de administrare

Utilizati intotdeauna acest medicament exact asa cum v-a spus medicul sau farmacistul. Discutati cu medicul dumneavoastra sau cu farmacistul daca nu sunteti sigur.
Doza obisnuita la pacientii cu insuficienta renala

Adulti
Doza zilnica este de 15 mg/kg de greutate corporala. Aceasta va fi divizata in doua parti egale (7,5 mg/kg de greutate corporala) care vor fi injectate la fiecare 12 ore.
Doza zilnica maxima la adulti este de 1,5 g. Doza maxima totala care poate fi utilizata pe intreaga durata a tratamentului este de 15 g de kanamicina.

Copii si adolescenti
Doza zilnica este de 15 mg/kg de greutate corporala. Aceasta va fi divizata in doua parti egale (7,5 mg/kg de greutate corporala) care vor fi injectate la fiecare 12 ore.
Doza zilnica maxima la copii este de 600 mg. Durata de utilizare a acestui medicament nu trebuie sa depaseasca 6 zile.

Sugari
Doza zilnica pentru acest medicament este de 5-15 mg/kg de greutate corporala. Aceasta va fi divizata in doua parti egale (2,5 - 7,5 mg/kg de greutate corporala) care vor fi injectate la fiecare 12 ore. Trebuie monitorizata concentratia serica a antibioticului.

Perfuzie intravenoasa
Adulti, copii si adolescenti
La adulti, copii si adolescenti, doza administrata prin perfuzie intravenoasa este aceeasi cu cea administrata prin injectie intramusculara.

Nou-nascuti
Doza zilnica este de 15 mg/kg de greutate corporala. Aceasta va fi divizata in doua parti egale (7,5 mg/kg de greutate corporala) care vor fi injectate la fiecare 12 ore. Trebuie monitorizata concentratia serica a antibioticului.

Injectie intratecala

Adulti
Doza zilnica la adulti este de 25 - 50 mg.

Copii cu varsta sub 4 ani
Doza zilnica la copiii cu varsta sub 4 ani este de 12 mg.

Copii cu varsta peste 4 ani
Doza zilnica la copiii cu varsta peste 4 ani este de 25 mg.

Pacienti cu insuficienta renala
La pacientii cu insuficienta renala trebuie luate urmatoarele masuri:
- reducerea dozei
- monitorizarea regulata a functiei rinichilor, organelor auzului si echilibrului
- cat mai curand posibil, ajustarea dozei in functie de concentratia serica a medicamentului

Doza zilnica initiala la pacientii cu oligurie este de 1 g. Aceasta trebuie urmata de o doza de 500 mg la fiecare 2 - 4 zile.

Dupa recuperarea din oligurie sau in prezenta uremiei, cand rata de filtrare glomerulara este mai mica de 10 ml/min, doza zilnica initiala este de 1 g. Aceasta trebuie urmata de o doza de 500 mg la fiecare 1 - 2 zile.

La pacientii cu insuficienta renala se impune ajustarea dozei in functie de severitatea afectarii renale. De asemenea, trebuie supravegheate functiile renala si vestibulo-cohleara. Dozele se adapteaza in functie de concentratia plasmatica a antibioticului. Timpul de injumatatire plasmatica al kanamicinei (exprimat in ore) se poate calcula inmultind creatininemia (exprimata in mg/l) cu 0,3.

La pacientii hemodializati, dupa administrarea unei doze de incarcare de 5-7,5 mg kanamicina/kg, administrarea urmatoarelor doze se va face dupa sedintele de hemodializa, in functie de concentratia plasmatica a kanamicinei.

Daca utilizati mai mult Kanamicina Panpharma decat trebuie
Simptomele supradozajului sunt aceleasi cu cele ale reactiilor adverse. Apar tulburari ale echilibrului si auzului, dureri de cap, ameteala, greata si insuficienta renala. Dozele toxice de kanamicina pot bloca transmiterea impulsurilor nervoase catre muschi, inhiband respiratia. Daca intervine blocajul neuromuscular, functia respiratorie trebuie sustinuta si trebuie administrate prin injectie saruri de calciu si neostigmina.
In eventualitatea unui supradozaj cu kanamicina sau a unei reactii toxice, medicamentul poate fi indepartat prin hemodializa si dializa peritoneala.

Daca uitati sa utilizati Kanamicina Panpharma
Daca ati uitat sa utilizati medicamentul la ora potrivita, utilizati-l imediat ce va aduceti aminte; totusi, daca este aproape momentul pentru urmatoarea doza, sariti doza uitata. In acest caz, medicamentul trebuie administrat la ora obisnuita. Nu utilizati o doza dubla pentru a compensa doza uitata.

Daca aveti orice intrebari suplimentare cu privire la acest medicament, adresati-va medicului dumneavoastra sau farmacistului.

Atentionari si precautii

Contraindicatii

Nu utilizati Kanamicina Panpharma:
- daca sunteti alergic la antibiotice din grupa aminoglicozidelor sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament
- daca suferiti de miastenia gravis.

Precautii

Inainte sa utilizati Kanamicina Panpharma, adresati-va medicului dumneavoastra sau farmacistului.
- antibioticul trebuie utilizat cu precautie la pacientii cu tulburari de auz si de echilibru, inclusiv leziuni ale nervului cranian opt
- kanamicina nu trebuie utilizata la pacienti cu insuficienta renala decat daca este absolut necesar; doza trebuie redusa in functie de valorile testelor care masoara starea functiei renale
- la pacientii cu insuficienta renala este necesara monitorizarea atenta a functiilor renala si auditiva, iar concentratia serica a antibioticului trebuie masurata atunci cand este necesar
- in cursul tratamentului pe termen lung cu kanamicina, in special la pacientii cu tuberculoza, este necesara monitorizarea atenta a functiilor renala si auditiva
- daca utilizati kanamicina inainte de a fi supus unei interventii chirurgicale, trebuie sa informati medicul specialist de anestezie-terapie intensiva.

Data fiind proprietatea kanamicinei de a genera efecte toxice la nivelul rinichilor si organului auzului, nu se recomanda utilizarea repetata si/sau prelungita a acestui medicament, in special la pacientii varstnici.

Tratamentul tuberculozei
La utilizarea kanamicinei pentru tratarea tuberculozei, trebuie sa se respecte principiile tratamentului tuberculozei. Medicamentul nu trebuie utilizat in absenta testelor bacteriologice, adica a testelor de sensibilitate; rezultatele acestora trebuie sa indice faptul ca microorganismul este sensibil la kanamicina sau la alte antibiotice.

Pentru a asigura eficacitatea terapeutica a kanamicinei, aceasta trebuie utilizata in tratamentul tuberculozei in combinatie cu unul sau mai multe medicamente. Este necesar un asemenea tratament combinat. Daca este nevoie, tratamentul poate fi modificat in functie de rezultatele testelor de sensibilitate efectuate la microorganismul cauzator.

Utilizarea concomitenta a antibioticelor din grupul aminoglicozidelor si din cel al cefalosporinelor creste efectele toxice asupra rinichiului.

La pacientii cu boli caracterizate prin tulburari ale transmisiei impulsurilor nervoase de la nervi la muschi (miastenie severa, boala Parkinson, botulism infantil), antibioticele aminoglicozidice trebuie utilizate cu precautie deoarece efectele lor asupra jonctiunii dintre nerv si muschi sunt similare cu cele ale curarei. Din acest motiv, pot aparea slabiciune musculara si blocaj neuromuscular.

Datorita imaturitatii functiei renale, excretia antibioticelor aminoglicozidice la nou-nascuti este mai lenta; acest lucru poate conduce la o prelungire a timpului de injumatatire plasmatica pentru aceste antibiotice. Antibioticele aminoglicozidice trebuie utilizate cu precautie la nou-nascutii la termen si la cei prematuri.

Antibioticele aminoglicozidice trebuie utilizate cu precautie la pacientii varstnici datorita faptului ca rata de excretie a antibioticelor ar putea fi redusa.
Administrarea concomitenta cu diuretice trebuie initiata cu precautie.

Interactiuni medicamentoase

Spuneti medicului dumneavoastra sau farmacistului daca utilizati, ai utilizat recent sau s-ar putea sa utilizati orice alte medicamente.

Antibioticele
Este contraindicata asocierea cu alte aminoglicozide administrate concomitent.
Se recomanda evitarea asocierii kanamicinei cu polimixine, cefalotina, furosemid, acid etacrinic, amfotericina B, ciclosporine, cisplatina sau cu alte medicamente cu potential nefrotoxic si ototoxic (creste riscul oto- si nefrotoxicitatii).

Aminoglicozidele actioneaza sinergic cu urmatoarele antibiotice: beta-lactamine, glicopeptide (vancomicina, teicoplanina), colistina si fosfomicina. Daca se considera necesara utilizarea concomitenta a acestor antibiotice, acestea trebuie injectate la momente diferite si in locuri diferite. Pentru cloramfenicol, tetracicline si macrolide, relatia este de antagonism.

Diuretice
Utilizarea concomitenta a kanamicinei cu diuretice potente (medicamente care cresc excretia urinara), de exemplu furosemidul, creste efectele toxice asupra rinichiului.

Anestezice generale, miorelaxante
Kanamicina poate amplifica efectele anestezicelor generale si ale miorelaxantelor (medicamente utilizate in cursul anesteziei generale), ceea ce poate conduce la blocaj neuromuscular care cauzeaza paralizie respiratorie.

Atentionari speciale

Se recomanda prudenta la pacientii cu tulburari vestibulare sau cohleare.
La pacientii cu insuficienta renala, administrarea kanamicinei se face numai daca este absolut necesar. La aceasta categorie de pacienti, se impune adaptarea dozelor in functie de clearance-ul creatininei, supravegherea functiei renale in perioada tratamentului si monitorizarea concentratiei plasmatice a antibioticului. Aceleasi precautii sunt necesare si la pacientii varstnici.

Nu se recomanda asocierea kanamicinei cu diuretice de ansa (creste riscul nefrotoxicitatii).
in cazul tratamentului indelungat (de ex. in tuberculoza) se impune supravegherea functiilor renala si vestibulo-cohleara.

Utilizarea kanamicinei ca tuberculostatic:
Administrarea kanamicinei se face pe baza principiilor generale de tratament in tuberculoza. Kanamicina nu trebuie administrata fara confirmare bacteriologica a prezentei bacilului Koch si se va face in functie de rezultatele antibiogramei, in cadrul unei scheme polichimioterapice antituberculoase.

Kanamicina Panpharma impreuna cu alimente si bauturi
Acest medicament poate fi utilizat inainte de masa, in timpul mesei sau dupa masa.

Sarcina si alaptarea

Daca sunteti gravida sau alaptati, credeti ca ati putea fi gravida sau intentionati sa ramaneti gravida, adresati-va medicului sau farmacistului pentru recomandari inainte de a lua acest medicament.

Sarcina
Kanamicina traverseaza bariera fetoplacentara. Experienta clinica a demonstrat ca administrarea kanamicinei la femeile gravide poate determina nefrotoxicitate si surditate bilaterala ireversibila la copil. In concluzie, nu se recomanda administrarea kanamicinei in perioada sarcinii.

Alaptarea
Aminoglicozidele se excreta in laptele matern in cantitati mici; se recomanda fie intreruperea alaptarii, fie intreruperea tratamentului. Datorita absorbtiei slabe a kanamicinei din tractul digestiv (1% din doza utilizata este absorbita), un sugar hranit la san primeste o cantitate neglijabila de kanamicina.

Kanamicina utilizata de femeia care alapteaza poate altera echilibrul natural al bacteriilor din tractul digestiv al sugarului; aceasta poate cauza diaree si infectii fungice ale mucoaselor.

Conducerea vehiculelor si folosirea utilajelor

Datorita riscului de a produce reactii adverse vestibulare, kanamicina poate influenta negativ capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

Reactii adverse posibile

Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reactii adverse, cu toate ca nu apar la toate persoanele.

Reactii adverse foarte frecvente (care afecteaza mai mult de 1 pacient din 10):
Tulburari renale si ale cailor urinare
Insuficienta renala acuta se poate caracteriza prin cresterea nivelurilor azotului ureic in sange, scaderea nivelurilor creatininei si oligurie, greata si varsaturi. Aceste tulburari apar cel mai adesea in cursul tratamentului prelungit sau cu doze mari, la pacientii cu antecedente de insuficienta renala sau tulburari circulatorii, sau la cei care primesc tratament concomitent cu medicamente despre care se stie ca sunt nocive pentru rinichi.
Aceste efecte sunt reversibile odata cu intreruperea administrarii antibioticului.

Reactii adverse frecvente (care afecteaza mai putin de 1 din 10 pacienti):
Ototoxicitatea reprezinta lezarea urechii, mai exact a cohleei la nou-nascuti.

Reactii adverse mai putin frecvente (care afecteaza mai putin de 1 din 100 pacienti):
- Tulburari acustice si vestibulare: tinitus si scaderea auzului. in principal, raportate la pacientii care au urmat tratament pe termen lung sau cu doze foarte mari. Acest efect este frecvent intalnit la pacientii varstnici cu insuficienta renala sau la cei care primesc tratament concomitent cu medicamente care induc efecte toxice asupra organelor auzului si echilibrului.
- Intoleranta gastro-intestinala: greata, varsaturi, diaree.
- Reactie de hipersensibilizare: eruptii pe piele, papule, mancarime.

Reactii adverse rare (care afecteaza mai putin de 1 din 1000 pacienti):
- Paralizie neuromusculara: cefalee, parestezie, spasme si slabiciune musculara, convulsii.
- Neurotoxicitate: cefalee, parestezie si vedere incetosata.

Reactii adverse foarte rare (care afecteaza mai putin de 1 din 10000 pacienti)
in cazuri foarte rare apar nevrita periferica, nevrita optica, blocaj neuromuscular (cu posibil stop respirator).

Cu frecventa necunoscuta (care nu poate fi estimata din datele disponibile):
- Tulburari hematologice si limfatice: modificari ale numarului celulelor sanguine.
- Tulburari hepatobiliare: cresterea temporara a transaminazelor serice (AST, ALT), cresterea bilirubinei serice.

Daca vreuna dintre reactiile adverse devine grava sau daca observati orice reactie adversa nementionata in acest prospect, va rugam sa-i spuneti imediat medicului dumneavoastra sau farmacistului. Ar fi de ajutor daca ati nota simptomele pe care le-ai resimtit, cand au inceput si cat au durat.

Daca manifestati orice reactii adverse, adresati-va medicului dumneavoastra. Acestea includ orice reactii adverse nementionate in acest prospect.

Cum se pastreaza Kanamicina

Nu lasati acest medicament la vederea si indemana copiilor.
A se pastra la temperaturi sub 25 grade Celsius. A se pastra in ambalajul original, pentru a fi protejat de lumina si umezeala.
Solutiile reconstituite trebuie utilizate imediat.
Nu utilizati acest medicament dupa data de expirare inscrisa pe ambalaj, dupa EXP. Data de expirare se refera la ultima zi a lunii respective.
Nu aruncati niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Intrebati farmacistul cum sa aruncati medicamentele pe care nu le mai folositi. Aceste masuri vor ajuta la protejarea mediului.

Informatii suplimentare

Compozitie

- Substanta activa este kanamicina. Un flacon contine 1 g kanamicina pulbere (sub forma de sulfat de kanamicina)
Solutia reconstituita trebuie sa fie limpede, fara particule.
Incompatibilitati: Nu este cazul.

Ambalaj

Kanamicina Panpharma este o pulbere alba sau aproape alba, higroscopica.
Solutia reconstituita (pulberea dintr-un flacon dizolvata in 4 ml apa pentru preparate injectabile): solutie incolora pana la slab galbuie.
Cutie cu 50 flacoane a 1 g pulbere pentru solutie injectabila
Cutie cu 100 flacoane a 1 g pulbere pentru solutie injectabila
Detinatorul autorizatiei de punere pe piata

Panpharma
Z.I. du Clairay
35133 Luitre,
Franta

Fabricantul

Panpharma
10 rue du Chenot
Parc dactivite du Chenot
56380 Beignon,
Franta

Acest prospect a fost revizuit in aprilie 2015.

Citeste si despre:

Remedii de ajutor pentru drenajul sinusurilor Testele cutanate pentru depistarea alergiilor Medicii sau nutritionistii pot acum sa castige un venit pasiv din recomandarile de suplimente Ce afectiuni pot fi detectate cu ajutorul unui RMN cerebral Care sunt afectiunile pentru care se recomanda tratament homeopat Tratamentul tumorilor carcinoide gastrointestinale: Informatii pentru pacient Fentanil