HIRUDOID, crema

Prospect

Publicat: 07 Mai 2009 | Actualizat: 16 Aprilie 2021

Ce este Hirudoid, crema si pentru ce se utilizeaza

Indicatii

Hirudoid Crema 3mg/g este un medicament care reduce umflaturile si inflamatiile.

Hirudoid Crema3mg/g este utilizat pentru tratamentul topic al

- contuziilor (traumatismelor) insotite sau nu de echimoze (hematoame)

- flebitelor superficiale (inflamatii ale venelor) atunci cand nu este posibil tratamentul prin compresie.

Mod de administrare

Utilizati intotdeauna Hirudoid Crema 3mg/g exact asa cum v-a spus medicul dumneavoastra. Trebuie sa discutati cu medicul dumneavoastra sau cu farmacistul daca nu sunteti sigur.

Doza uzuala este:

Aplicati Hirudoid Crema 3mg/g pe zona afectata de 2-3 ori pe zi. in functie de suprafata zonei care trebuie tratata, in general este suficienta aplicare a 3-5 cm de crema.

Mod de administrare

Pentru utilizare cutanata.

Aplicati uniform Hirudoid Crema 3mg/g pe zona afectata si masati usor pana la intrarea in piele. Utilizati Hirudoid Crema 3mg/g doar pe piele fara leziuni; evitati contactul cu ochii sau mucoasele.

In cazul inflamatiilor dureroase, Hirudoid Crema 3mg/g trebuie aplicat cu atentie pe zona afectata si in jurul acesteia si apoi acoperit cu un bandaj. In astfel de cazuri, crema nu trebuie intinsa sau masata pana intra in piele.

Hirudoid Crema 3mg/g este potrivit si pentru procedurile fizioterapeutice cum sunt fonoforeza si iontoforeza. In timpul iontoforezei, Hirudoid Crema 3mg/g trebuie aplicat sub catod.

Durata tratamentului

Trebuie sa utilizati Hirudoid Crema 3mg/g pana cand simptomele dispar. in cazul contuziilor, tratamentul dureaza in general pana la 10 zile. In cazul flebitelor superficiale, tratamentul dureaza in general 2-3 saptamani.

Hirudoid Crema 3mg/g poate fi utilizat pe perioade indelungate fara efecte secundare. Totusi, trebuie sa va prezentati la medic daca simptomele dumneavoastra nu se imbunatatesc dupa 14 zile de tratament regulat sau daca acestea reapar dupa incheierea tratamentului.

Va rugam sa va adresati medicului dumneavoastra sau farmacistului, daca aveti impresia ca efectul Hirudoid Crema 3mg/g este prea puternic sau prea slab.

Daca aveti orice intrebari suplimentare cu privire la acest produs, adresati-va medicului dumneavoastra sau farmacistului.

Atentionari si precautii

Contraindicatii

Nu utilizati Hirudoid Crema 3mg/g

- daca sunteti alergic (hipersensibil) la condroitin polisulfat sau la oricare dintre celelalte componente ale Hirudoid Crema 3mg/g.

Nu aplicati Hirudoid Crema 3mg/g pe rani deschise sau pe piele cu leziuni.

Interactiuni medicamentoase

Va rugam sa spuneti medicului dumneavoastra sau farmacistului daca luati sau ati luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fara prescriptie medicala.

Nu sunt cunoscute nici un fel de interactiuni.

Sarcina si alaptarea

Adresati-va medicului dumneavoastra sau farmacistului pentru recomandari inainte de a lua orice medicament.

Pana in prezent, experienta in privinta utilizarii topice a condroitinului polisulfat - administrat pe cale cutanata la femei gravide sau care alapteaza - nu a demonstrat nici un efect daunator asupra fatului sau sugarului.

Conducerea vehiculelor si folosirea utilajelor

Nu sunt necesare precautii speciale.

Informatii importante privind unele componente ale Hirudoid Crema 3mg/g

Alcoolul cetostearilic si lanolina pot provoca iritatii cutanate locale (de ex. dermatite de contact).

Metil-4-hidroxibenzoatul (metil parabenul) si propil-4-hidroxibenzoatul (propil parabenul) pot provoca reactii de hipersensibilitate (alergice) si chiar reactii intarziate.

Reactii adverse posibile

Ca toate medicamentele, Hirudoid Crema 3mg/g poate provoca reactii adverse, cu toate ca nu apar la toate persoanele. Pentru evaluarea reactiilor adverse sunt utilizate urmatoarele frecvente:

Foarte rare (afecteaza mai putin de 1 utilizator din 10.000):

In timpul utilizarii Hirudoid Crema 3mg/g pot aparea foarte rar reactii locale de hipersensibilitate, cum ar fi inrosirea pielii. De obicei, aceste reactii dispar rapid la intreruperea tratamentului.

Cu frecventa necunoscuta (frecventa nu poate fi estimata pe baza datelor disponibile):

Metil-4-hidroxibenzoatul (metil parabenul) si propil-4-hidroxibenzoatul (propil parabenul) pot provoca reactii de hipersensibilitate (alergice) si chiar reactii intarziate.

In cazul aparitiei oricareia dintre reactiile adverse mentionate anterior, intrerupeti tratamentul si luati legatura cu medicul dumneavoastra.

Daca vreuna dintre reactiile adverse devine grava sau daca observati orice reactie adversa nementionata in acest prospect, va rugam sa spuneti medicului dumneavoastra sau farmacistului.

Cum se pastreaza Hirudoid, crema

A nu se lasa la indemana si vederea copiilor.

Nu utilizati Hirudoid Crema 3mg/g dupa data de expirare inscrisa pe cutie si pe tub.

Conditii de pastrare

A nu se pastra la temperaturi peste 25 grade Celsius.

Pastrarea dupa prima deschidere

A se utiliza in 12 luni de la prima deschidere.

Informatii suplimentare

Compozitie

Substanta activa este condroitin polisulfat obtinut din cartilaj traheal bovin.

1g crema contin condroitin polisulfat din cartilaj traheal bovin 3mg, echivalent cu 25000 unitati (unitati determinate prin timpul de tromboplastina partial activata APTT)

Celelalte component sunt:

Alcool stearilic emulsifiant (tip A), glicerol 85%, hidroxid de potasiu, metil-4-hidroxibenzoat (metil paraben), alcool isopropilic, propil-4-hidroxibenzoat (propil paraben), acid stearic, alcool miristilic, timol, apa purificata, unguent din alcool de lanolina.

Ambalaj

Crema alba, omogena.
Hirudoid Crema 3mg/g este disponibil in ambalaje originale continand 40 g crema.

Detinatorul autorizatiei de punere pe piata

STADA Arzneimittel AG
Stadastrasse 218
61118 Bad Vilbel

Fabricant

STADA Arzneimittel AG
Stadastrasse 2-18
61118 Bad Vilbel, Germania

MOBILAT PRODUKTIONS GmbH
Luitpoldstrasse 1, 85276 Pfaffenhofen, Germania

Acest prospect a fost aprobat in Aprilie, 2012

Informatii suplimentare pentru pacient

Deschiderea tubului

Folia protectoare care sigileaza tubul este perforata cu ajutorul unei prelungiri din interiorul capacului. Apasati cu putere capacul si rotiti-l. Asigurati-va ca folia este complet perforata.

Fiecare tub este verificat pentru a contine cantitatea corecta. in timpul procesului de umplere, pentru a se asigura inchiderea corespunzatoare a tubului, este necesara din punct de vedere tehnic pastrarea unui spatiu gol. Totusi, acest spatiu gol nu are nicio influenta asupra cantitatii continute in tub.

Citeste si despre:

Cum alegi crema de protectie solara potrivita Cremele BB si rolul lor in ritualul de infrumusetare 5 secrete despre cremele antirid pe care trebuie sa le cunoasteti Medicii sau nutritionistii pot acum sa castige un venit pasiv din recomandarile de suplimente 3 lucruri pe care trebuie sa le stii despre tratamentul endometriozei Cum sa gasiti crema hidratanta potrivita Noile recomandari pentru utilizarea cremelor de protectie solara. Ce nu am stiut pana acum Impactul radiatiilor ultraviolete. Cum alegem si folosim corect cremele de protectie solara Crema de protectie solara - cum o alegem pe cea potrivita