Este considerata planta monument al naturii in Muntii Bucegi. Planta erbacee, face parte din flora spontana, ajunge pana la 1-2 m inaltime, apartine familiei Gentianaceae si creste in Romanaia din zonele de campie, pana la cele subalpine, la marginea padurilor.
Tulpina sa este dreapta, cilindrica, neramificata, se termina cu un rizom puternic si lung in pamant. Frunzele sunt mari, opuse, au nervuri puternice, numai tulpinare, iar cele de la baza sunt petiolate. Florile sunt dispuse la baza frunzelor, sunt de culoarea galbena si alungite, au cate 5-7 petale.
Infloreste in lunile iulie si august. In scop fitoterapeutic se utilizeaza rizomii si radacinile, recoltate din august pana toamna tarziu. Componente chimice ale plantei: radacina - gentiopicrina, gentiomarina, amarogentina, gentiana, tanin, lipide, substante minerale, gentiopricozidul- principiul amar care prin hidroliza scindeaza in glucoza si gentiogenina, gentiamarina, gentiacaulina, amarogentina, care se scindeaza in glucoza, xiloza si izogentizina, pigmenti xantonici liberi gentizina, glucide, pectina, sterine, zaharuri reducatoare, acizi (gentiricmascorbi), enzime si mucilagii.
Are urmatoarele calitati: tonic amar, eupeptic, antihelmintic, stomahic, antitermic, colagog. Datorita principiilor amare se foloseste ca aromant la unele bauturi alcoolice.
Uz intern:
- aerofagie, anemie, anorexie de origini diferite, ascaridoza, boli hepatice, ciroza hepatica, convalescenta, depresii, digestii lente sau dificile, dischinezii biliare, dispepsii, febra cronica, gripa, guta, incontinenta urinara intoxicatii, leucopenie (scade numarul globulelor albe), nevroze, oboseala cronica, parazitoze digestive, reumatism, diaree sub forma de infuzie, decoct, tinctura, macerat.