DEXTRAN 40-GLUCOZA - solutie perfuzabila
Prospect
Publicat: 07 Mai 2009 | Actualizat: 16 Aprilie 2021
Prospect produs: DEXTRAN - 40, in glucoza
Afisare pentru tiparire
DEXTRAN - 40, in glucoza
, solutie perfuzabila
combinatii
Compozitie: Polimer al glucozei cu greutate moleculara medie de 40.000 (peste 90% din moleculele sale au greutatea moleculara cuprinsa intre 10.000 si 80.000), obtinut prin hidroliza controlata din dextranul nativ, produs de bacteria Leuconostoc mesenteroides pe un substrat de zaharoza. Este prezentat in solutie de 100 g/l Dextran 40 in glucoza 50 g/l, solutia fiind izotonica cu sangele prin continutul in substante cristaloide.
Actiune farmacoterapeutica: Datorita proprietatilor sale fizico-chimice (greutate moleculara medie, distributie a greutatii moleculare si structura moleculara), Dextran-40 exercita trei efecte biologice de importanta majora si anume: 1. ameliorarea circulatiei sanguine; 2. expansionarea volumului plasmatic (efect hipervolemic); 3. efect antitrombotic. Dextran-40 amelioreaza microcirculatia (circulatia capilara), prin actiunea sa specifica de dezagregare a eritrocitelor umane, prin scaderea vascozitatii sangelui si prin mobilizarea apei (efect hiperoncotic) din compartimentul extravascular in cel intravascular, cresterea volumului de lichid intravascular, impreuna cu scaderea hematocritului si a vascozitatii sanguine, favorizeaza intoarcerea venoasa, usureaza travaliul inimii si mareste diureza, descresterea simultana a lichidului extravascular scade presiunea hidrostatica a tesuturilor perivasculare, diminuand dilatarea capilarelor. Avand o greutate moleculara medie de 40.000 (peste 60% din molecule au greutatea inferioara pragului de eliminare renala care este de 50.000), Dextran-40 este excretat prin rinichi, in aproximativ 6 ore, eliminarea renala fiind de peste 70% in decurs de 24 ore. Injectarea rapida a 500 ml de Dextran-40 poate determina o expansionare totala a volumului de plasma cu aproximativ 1000 ml. Desi Dextran-40 nu afecteaza hemostaza, el impiedica formarea si propagarea trombilor. Aceasta contradictie aparenta se explica prin aceea ca Dextran-40 interfera numai cu prima etapa a procesului de trombogeneza, lasand intact sistemul extrinsec, responsabil de hemostaza. Actiunea antitrombotica are, se pare, urmatorul mecanism: acoperirea trombocitelor si a endoteliului vascular cu un strat de Dextran si diminuarea adezivitatii plachetare. Efectul antitrombotic nu poate fi comparat cu al nici unuia dintre anticoagulantele cunoscute (derivate de heparina sau dicumarol) deoarece, in doze terapeutice, el inlatura pericolul trombozelor fara riscul sangerarii secundare, risc comportat de administrarea anticoagulantelor "clasice".
Indicatii: Diminuarea circulatiei capilare in: soc traumatic, hemoragic, cardiogen (toxic sau din arsuri), embolie grasoasa, pancreatite, peritonite, ileus paralitic. Ingreunarea circulatiei arteriale si venoase din: tromboze, tromboflebite, gangrena iminenta, ulcus cruris si boala Raynaud. In chirurgia vasculara si plastica (amelioreaza circulatia locala si scade tendinta la tromboza la nivelul transplantului). In interventiile pe cord deschis (ca hemodiluant in cadrul circulatiei extracorporeale).
Contraindicatii: Trombocitopenia, hipofibrinogenemia (pericol de hemoragie); Insuficienta cardiaca congestiva grava; Insuficienta renala cu anurie sau cu oligurie marcata. Nu se perfuzeaza in amestec cu sange deoarece poate determina precipitarea globulinelor si agregarea spontana a eritrocitelor (aceasta interdictie nu se aplica dextranului in solutie clorosodica).
Precautii: Intrucat Dextran-40 este o solutie coloidala hiperoncotica, utilizarea lui se va face cu grija in orice conditii in care exista o supraincarcare vasculara (insuficienta cardiaca congestiva, insuficienta renala sau policitemia). Doza totala de Dextran-40 ce trebuie perfuzata se va regla dupa starea clinica a bolnavului, tinand cont ca fiecare gram de dextran circulant fixeaza 20-25 ml de apa. Odata cu Dextran-40 se recomanda sa se perfuzeze solutii cristaloide pentru a extinde corectarea deficientei hemodinamice si pentru a mentine balanta hidroelectrolitica. Aceasta recomandare se refera in special la bolnavii deshidratati sau la cei aflati sub actiunea hormonului antidiuretic. Daca in timpul tratamentului cu Dextran-40 bolnavul emite o urina vascoasa, de consistenta similara unui sirop, se impune o hidratare suplimentara. Utila este asocierea unui diuretic osmotic (de exemplu - manitol) pentru reglarea diurezei. Daca se instituie de urgenta un tratament cu Dextran la un bolnav la care se suspecteaza o insuficienta renala cronica, se recomanda sa se perfuzeze Dextran-70, a carui eliminare renala este mai lenta.
Posologie si mod de administrare: 1. Soc, arsuri, embolie grasoasa, pancreatite, peritonite, ileus paralitic: se perfuzeaza initial i.v. o cantitate de 500-1000 ml in decurs de 30-60 minute, urmata de inca 500 ml in cursul aceleiasi zile, continuandu-se cu 500 ml pe zi timp de 5 zile. 2. Tromboze, tromboflebite, gangrena iminenta, ulcus cruris, boala Raynaud: in prima zi se perfuzeaza i.v. 1000 ml in decurs de 4-6 ore, iar in zilele urmatoare cate 500 ml in decurs de 4-6 ore; durata totala a tratamentului este de 2 saptamani. 3. Chirurgie vasculara si plastica: imediat inainte de interventie se perfuzeaza i.v. 500 ml in decurs de 30-60 minute, administrandu-se inca 500 ml intraoperator. Postoperator se mai perfuzeaza 500 ml la 4-6 ore, administrandu-se apoi zilnic cate 500 ml (in 4-6 ore) timp de 2 saptamani. 4. Interventii pe cord deschis: se adauga 10-20 ml de Dextran-40/kg corp (1-2 g de dextran) la lichidul de perfuzie; concentratia lui in lichid nu trebuie sa depaseasca 2%. In perioada postoperatorie se administreaza cate 500 ml in 30-60 de minute timp de 5 zile.
Reactii adverse: Dextran-40 este lipsit de toxicitate, dar poate determina, rareori si aproape exclusiv in timpul primei perfuzii, reactii de hipersensibilitate ca: inrosirea fetei, eruptie urticariana, frison, s.a. Exceptional, in primele minute ale primei perfuzii, se poate inregistra aparitia spasmului bronsic si/sau a hipotensiunii arteriale, ceea ce impune supravegherea atenta a pacientului in intervalul de timp mentionat. Aparitia reactiilor de tip alergic necesita suspendarea perfuziei si instituirea unei terapii antialergice (antihistaminice, corticosteroizi, 0,1-0,5 ml de adrenalina 1:1000).
Forma de prezentare: Cutii cu 6 flacoane a 500 ml.
Conditii de pastrare: La adapost de lumina si caldura. Valabilitate: 5 ani.
* Mentiune speciala: Dextran-40 in glucoza se utilizeaza la bolnavii ce prezinta o excretie renala a clorurii de sodiu diminuata sau cand este necesara reducerea aportului de sodiu.
A.P.P.: Producator: Sicomed