Indicatii
Psoriazis vulgar, forme usoare si moderate, interesand pana la 40% din suprafata cutanata. Poate fi asociat cu fototerapie (ultraviolete).
Daivonex crema se aplica pe leziunile cutanate in cantitate mica, in strat subtire, de 2 ori pe zi; uneori pentru tratamentul de intretinere este suficienta o singura aplicatie pe zi. Doza nu trebuie sa depaseasca 100 g unguent pe saptamana.
Contraindicatii
Hipersensibilitate la calcipotriol sau la oricare dintre componentii produsului. Stari de hipercalcemie.
Precautii
Daivonex crema nu trebuie aplicat pe fata, deoarece poate provoca iritatie locala si dermatita.
Dupa utilizare se recomanda spalarea ingrijita a mainilor.
Interactiuni medicamentoase
Nu exista nici o raportare referitor la utilizarea concomitenta cu alt antipsoriazic, in aceeasi zona cutanata.
Studiile efectuate la animale nu au evidentiat efecte teratogene. Siguranta administrarii Daivonex in timpul sarcinii nu a fost inca stabilita.
Daivonex crema nu afecteaza capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.
La 10-15% dintre bolnavi au fost semnalate (pentru Daivonex crema) fenomene de irita-tie cutanata la locul aplicarii, cu senzatie de arsura si prurit; fenomenele sunt reversibile la oprirea medicatiei. Mai rar se produc eritem, uscaciunea pielii, dermatita, inclusiv der-matita faciala (indeosebi daca conditiile de aplicare nu sunt respectate). Dozele uzuale nu modifica calcemia.
Supradozaj
Dozele excesive (mai mult de 100 g Daivonex crema pe saptamana) pot provoca hiper-calcemie; aceasta este reversibila in cateva zile dupa intreruperea tratamentului.
Compozitie
Un gram crema contine calcipotriol 50ug si excipieni: cetomacrogol 1000, alcool cetosterilic, clorura de cloroalilhexamin (Dowicil 200), edetat disodic, hidrogenofosfat de disodiu dihidrat, glicerol 85% parafina lichida, vaselina alba, apa distilata.
Grupa farmacoterapeutica: antipsoriazice de uz topic.
Ambalaj
Cutie cu un tub sigilat, din aluminiu, lacuit, inchis cu capac filetat din polietilena, continand 30 g crema. Tubul este lacuit in interior cu lac epoxifenol, iar in exterior cu lac vinil.
Fabricant
LEO Pharmaceutical Products
Industriparken 55, DK-2750 Ballerup, Danemarca
Detinatorul autorizatiei de punere pe piata
LEO Pharmaceutical Products
Industriparken 55, DK-2750 Ballerup, Danemarca
Data ultimei verificari a prospectului Aprilie 2006