Indicatii:
Aport de aminoacizi ca parte a regimului de nutritie parenterala in forme severe de insuficienta hepatica cu sau fara encefalopatie hepatica, atunci cand alimentatia orala sau enterala este imposibila, insuficienta sau contraindicata.
Contraindicatii:
Asemanator celorlalte solutii care contin aminoacizi, administrarea Aminosteril N-Hepa 5% este contraindicata in urmatoarele situatii:
- dezechilibre ale metabolismului aminoacizilor,
- acidoza metabolica,
- hiperhidratare,
- hiponatremie,
- hipokaliemie,
- insuficienta renala,
- insuficienta cardiaca decompensata,
- soc, hipoxie.
Administrare:
A se administra numai in perfuzie intravenoasa.
In absenta altor recomandari, doza este de: 1 - 1,25 ml/kg si ora, echivalent la 0,08 - 0,1 g aminoacizi/kg si ora.
Viteza maxima de perfuzare este de: 1,25 ml/kg si ora, corespunzand la 0,1 g aminoacizi/kg si ora.
Doza zilnica maxima este de: 1,5 g aminoacizi/kg, corespunzand la 18,75 ml/kg sau 1300 ml pentru o persoana cu greutatea de 70 kg.
Atentionari:
Trebuie monitorizate echilibrul hidro-electrolitic si acido-bazic.
Monitorizarea paraclinica trebuie sa includa si determinarea glicemiei, proteinemiei, creatininemiei si a parametrilor functiei hepatice.
Daca este necesar, se vor administra electroliti si carbohidrati in doze adecvate, in perfuzie intravenoasa, utilizand un "bypass" sau realizand un amestec intr-o punga de tipul "all-in-one".
Datorita compozitiei sale speciale, utilizarea Aminosteril N-Hepa 5% in alte indicatii terapeutice decat cele recomandate poate produce dezechilibre ale aminoacizilor si tulburari metabolice severe.
Alegerea unei cai venoase periferice sau centrale pentru perfuzarea solutiei depinde de osmolaritatea finala a amestecului. Limita general acceptata a valorii osmolaritatii in cazul perfuzarii pe vena periferica este de aproximativ 800 mosm/l. Aceasta limita variaza considerabil in functie de varsta, starea generala a pacientului si calitatea venelor periferice.
Pentru a reduce riscul de tromboflebita in cazul administrarii printr-o vena periferica, se recomanda examinarea frecventa a locului de administrare.
Reactii adverse:
In cazul administrarii printr-o vena periferica, asemanator tuturor solutiilor perfuzabile hipertone, poate apare tromboflebita.
Daca medicamentul este administrat corect, nu apar alte reactii adverse.
Supradozaj:
Aminosteril N-Hepa 5% este o solutie de aminoacizi pentru nutritia parenterala. Producerea intoxicatiei acute este putin probabila daca solutia este administrata conform recomandarilor.
O perfuzare prea rapida printr-o vena periferica poate produce tromboflebita (atentie la osmolaritatea solutiei).
In caz de supradozaj, la unii pacienti pot apare greata, varsaturi, frisoane si pierderi renale de aminoacizi. Aparitia acestor simptome depinde de gradul de extindere al modificarilor patologice preexistente si gradul insuficientei hepatice.
La aparitia simptomelor de supradozaj, se reduce viteza de perfuzare sau se intrerupe perfuzarea.
Sarcina si alaptarea:
Nu au fost efectuate studii specifice pentru evaluarea sigurantei administrarii Aminosteril N-Hepa 5% in sarcina sau alaptare. Totusi, experienta clinica cu alte solutii parenterale de aminoacizi, de acelas tip nu a adus dovezi cu privire la un posibil risc pentru femeia gravida sau care alapteaza.