Implant dentar

Cand pierzi un dinte, pierzi de fapt doua componente: coroana, adica partea vizibila, si radacina, cea care se afla in os. Multe dintre solutiile conventionale inlocuiesc dintele propriu-zis, fara a inlocui si radacina.

Implantul dentar este o solutie care permite si inlocuirea radacinii dintelui: un dispozitiv de forma unui surub, realizat cel mai frecvent din titan, iar mai rar din zirconiu, care este inserat chirurgical in osul maxilarului sau al mandibulei. Dupa integrarea implantului in os, pe acesta se fixeaza o piesa de legatura, numita bont protetic, iar peste aceasta se poate fixa dintele propriu-zis - o coroana, o punte sau, in anumite situatii, o proteza.

Rezultatul poate arata si functiona foarte apropiat de un dinte natural. In plus, implantul poate contribui la mentinerea volumului osos in zona dintelui pierdut, deoarece osul tinde sa se resoarba dupa pierderea unui dinte.

Implantul este, asadar, o solutie de inlocuire a radacinii, nu un simplu "dinte insurubat", iar acest aspect sta la baza multora dintre avantajele sale.

Osul in care sunt fixati dintii se remodeleaza permanent, iar prezenta dintelui si solicitarile transmise prin radacina contribuie la mentinerea structurii osoase.

Cand un dinte lipseste, aceste solicitari dispar, iar osul din acea zona incepe treptat sa se resoarba, proces mai accentuat in primele luni dupa extractie.

Consecintele nu sunt doar functionale. In timp, pierderea osului poate modifica forma gingiei si estetica zambetului si, atunci cand lipsesc mai multi dinti, poate contribui chiar la modificarea aspectului fetei. Volumul osos disponibil poate scadea in timp, iar inserarea unui implant poate deveni mai dificila, uneori fiind necesara o procedura de aditie osoasa.

Implantul dentar transmite fortele masticatorii catre os si poate contribui la mentinerea volumului osos din zona dintelui pierdut, desi nu opreste complet procesul de resorbtie osoasa.

De aceea, daca te gandesti la un implant, este recomandata o evaluare cat mai devreme. Planificarea tratamentului inca din momentul extractiei poate permite, atunci cand este indicat, conservarea unui volum mai mare de os si poate simplifica ulterior tratamentul.

Ce face implantul sa functioneze este un fenomen numit osteointegrare: osul formeaza un contact direct cu suprafata implantului, ancorandu-l ferm si permitandu-i sa functioneze ca o radacina artificiala. Acest proces necesita timp - de obicei cateva luni, in functie de caz - si de aceea tratamentul nu se termina intr-o singura vizita.

Drumul obisnuit incepe cu consultul si evaluarea imagistica, care permite evaluarea volumului osos disponibil si a raportului cu structurile anatomice importante, precum nervii si sinusurile. Urmeaza pregatirea cavitatii bucale, daca este necesara: tratarea cariilor si a afectiunilor gingivale sau parodontale, eventual extractii ori proceduri de aditie osoasa. Apoi se realizeaza inserarea implantului, de obicei sub anestezie locala si fara internare, urmata de perioada de vindecare si osteointegrare. In functie de planul de tratament, se monteaza ulterior bontul protetic si coroana definitiva.

Pe durata vindecarii, daca este necesar, se poate folosi o lucrare provizorie. In cazuri selectate, atunci cand stabilitatea implantului si conditiile locale permit, se poate monta un dinte provizoriu chiar in ziua inserarii implantului, printr-un protocol de incarcare imediata. Aceasta abordare este posibila doar in anumite situatii, stabilite de medic.

Implantul dentar nu este potrivit pentru orice pacient, iar primul pas este evaluarea atenta a starii generale si a sanatatii orale pentru a vedea daca tratamentul este potrivit.

Conteaza cantitatea si calitatea osului. Daca volumul osos nu este suficient, exista solutii precum aditia osoasa sau ridicarea sinusului, dar acestea pot adauga timp, costuri si etape suplimentare tratamentului. La fel de importanta este sanatatea gingiilor si a tesuturilor care sustin dintii: o boala parodontala activa trebuie tratata si stabilizata inaintea implantarii. Un istoric de boala parodontala nu exclude implantul, dar poate creste riscul unor complicatii in jurul implantului si necesita o igiena foarte buna si monitorizare periodica.

Fumatul creste semnificativ riscul de complicatii si de esec al implantului, mai ales in cazul fumatului intens si al continuarii fumatului in perioada de vindecare.

Diabetul necontrolat poate afecta vindecarea si creste riscul de complicatii. In schimb, diabetul bine controlat nu exclude, de obicei, tratamentul cu implanturi.

Exista si situatii care necesita o evaluare individualizata, precum anumite tratamente pentru osteoporoza, inclusiv bifosfonatii sau denosumab, radioterapia in zona capului si gatului, unele boli sau tratamente care afecteaza sistemul imunitar, precum si bruxismul. Aceste situatii nu inseamna automat ca implantul este contraindicat, dar pot influenta planificarea si riscurile tratamentului.

La adolescenti, implantul se amana, in general, pana la incheierea cresterii osoase. Varsta inaintata, in schimb, nu este in sine o contraindicatie, daca starea generala si locala permit tratamentul.

De aceea, este important sa ii spui medicului ce tratamente si suplimente iei, precum si ce afectiuni medicale ai. Aceste informatii pot influenta alegerea si planificarea tratamentului.

De retinut: succesul implantului nu depinde doar de interventia chirurgicala, ci si de o igiena orala foarte buna, controlul factorilor de risc si controale periodice la medicul stomatolog.

Ca orice interventie chirurgicala, si inserarea unui implant dentar are anumite riscuri. Durerea si umflatura sunt frecvente si de obicei temporare in primele zile, dar pot aparea si complicatii precum infectia sau esecul osteointegrarii. Mai rar, in functie de zona tratata, poate exista afectarea unui nerv, cu aparitia unei senzatii de amorteala, sau o comunicare cu sinusul maxilar. O planificare corecta, bazata pe examinare clinica si imagistica, poate reduce semnificativ aceste riscuri.

Pe termen lung, una dintre cele mai importante complicatii este peri-implantita: o inflamatie a tesuturilor din jurul implantului, asociata cu pierderea progresiva a osului de sustinere. Acumularea placii bacteriene si igiena orala insuficienta favorizeaza aparitia si evolutia acesteia.

De aici si unul dintre cele mai periculoase mituri: "am implant, gata cu dentistul".

Implantul propriu-zis nu poate face carie, dar gingia si osul din jurul lui se pot imbolnavi. Igiena zilnica si controalele periodice sunt esentiale pentru mentinerea sanatatii tesuturilor din jurul implantului si pentru obtinerea unei durate cat mai lungi de functionare.

Merita demontat si un alt mit: corpul nu "respinge" implantul dentar in acelasi mod in care poate respinge un organ transplantat. Titanul este in general bine tolerat de organism, iar reactiile alergice la titan sunt foarte rare. Pierderea unui implant poate avea mai multe cauze, printre care esecul osteointegrarii, infectia si pierderea osoasa, dar si factori mecanici sau biologici.

Rata de supravietuire a implanturilor este ridicata, dar variaza in functie de pacient, zona tratata, tipul implantului, factorii de risc si perioada de urmarire. Nu exista garantii absolute. Rezultatul depinde de calitatea si cantitatea osului, de planificarea si executia tratamentului, dar si de modul in care pacientul isi ingrijeste implantul si respecta controalele recomandate.

Un implant poate functiona timp de zeci de ani, dar durata de functionare variaza de la un pacient la altul. Coroana sau alte componente protetice fixate pe implant se pot uza sau deteriora si pot necesita reparare sau inlocuire in timp, chiar daca implantul in sine ramane stabil.