Se caracterizeaza prin teama de separare de figura principala de atasament. Anxietatea de separare reprezinta un comportament firesc, specific tuturor copiilor in primii ani de viata.
Calitatea reactiei emotionale a copilului la separarea de figura principala de atasament (mama sau alta persoana care ingrijeste copilul) este trasatura clinica esentiala a anxietatii de separare. In functie de varsta copilului reactia emotionala are intensitate si manifestari variate. Stabilirea diagnosticului de anxietate de separare se va face dupa varsta de 10-13 luni si numai daca intensitatea si persistenta manifestarilor este severa, cu o durata de cel putin 4 saptamani.
Simptome si semne - Copilul cu anxietate de separare devine ingrijorat si nelinistit cand anticipeaza despartirea, apoi manifesta proteste prin plans, tipat, apatie. Unii copii au un somn nelinistit cu vise terifiante si pavor nocturn, au acuze somatice diverse (febra, varsaturi si scaune diareice, dureri de cap, de stomac). Copilul care a avut deja experienta primei separari, poate avea “ganduri negre” ca s-a intamplat ceva rau parintilor, poate refuza sa se mai duca la scoala de teama ca li se poate intampla ceva rau celor dragi, refuza sa mai plece de acasa.
Copiii sub 8 ani prezinta mai frecvent teama ca s-ar putea intampla ceva rau parintilor in lipsa lor si atunci refuza sa doarma singuri sau sa plece fara ei in alta parte sau sa fie lasati singuri. De asemenea ei au mai frecvent si tulburari de somn sau tulburari neurovegetative, cosmaruri.
Copiii de 9-12 ani isi exprima cel mai des teama si nelinistea in momentul despartirii, iar cei de 13-16 ani refuza sa plece de acasa si sa mearga la scoala de teama de a nu-i parasi pe parinti si au acuze somatice.
Tratamentul acestei tulburari cuprinde metode educationale, tehnici de psihoterapie si uneori este necesara si interventia psihofarmacologica.