Tulburarea afectiva bipolara este o boala vindecabila?

SE POATE IESII LA PENSIE MEDICALA CU ACEASTA BOALA?

din pacate nu se poate iesi la pensie cu boala TAB.

din pacate nu se poate iesi la pensie cu boala TAB.

Si eu am TAB si iau Depakine si Seroquel XR, dar m-am ingrasat 15 kg in 3 luni, mi-a cazut jumatate din par si mi-am pierdut capacitatea intelectuala dinainte de imbolnavire.Chiar daca ma simt bine, as vrea sa nu mai am atatea efecte secundare.

Mama mea a fost diagnosticata cu TAB in urma cu 21 de ani. Eu nici nu eram pe atunci. A fost greu, multe internari, scandaluri, agresivitate (niciodata indreptata impotriva mea, totusi), nopti albe, locuri de munca pierdute, etc. Apoi a urmat o perioada de 8 ani in care a tinut tratamentul (injectie lunara), insa pe urma l`a facut mai rar (la 2 sau 3 luni). A facut din nou o criza maniacala si acum e internata in spital. Intrebare mea este, de unde vine ideea de intrerupere a tratamentului, in conditiile in care in momentul in care hotarasti sa`l reduci sau sa`l intrerupi esti sub tratament, deci sanatos.
Va rog sa`mi raspundeti.
Multumesc.

o mai lasa-ma cu religia, fiecare o are in suflet...nu trebuie sa te areti asa, sa incerci sa ii zapacesti pe oameni...scineva apropiat mie tocmai din cauza asta a ajuns sa aiba o boala asemanatoare.

Draga Alexandra,
la 18 ani am avut un episod depresiv cu tentativa de suicid. Am stat doua zile in coma de gradul 4. Asta se intampla in luna august, dupa ziua mea de nastere. A urmat spitalizarea, apoi clasa a XII-a si bacalaureatul.
Pot spune ca mi-am revenit abia dupa un an de zile. Perioada de dupa episodul depresiv a fost crunta. Nu ma concentram deloc, aveam cosmaruri ingrozitoare. Eu am fost eleva eminenta, olimpica. In clasa a XII-a insa, complet varza. Nu am putut invata nimic, nu raspundeam la ore, profesorii m-au ajutat sa promovez clasa. La bac am luat 8,49 - o nota absolut jenanta pentru mine.
M-am simit bine cativa ani. In anul III de facultate a urmat un episod maniacal, destul de violent. Am stat 3 saptamani in spital. Mi-am revenit abia dupa vreo 6 luni. Norocul a fost ca am mers 2 luni jumatate in Barcelona, sa lucrez vountar la o asociatie.
Ce pot sa-ti spun, Alexandra? Ca e bine sa ai putina rabdare cu tine. Sigur, vorbesc doar din punctul meu de vedere. Eu am suferit enorm ca nu mai dadeam randament, nu faceam performanta. Ma raportam la mine doar din persectiva trecutului.
Dar cu timpul mi-am revenit. Inca foarte bine. Au trecut 13 ani de la tentavia de suicid. Profesional sunt implinita si se bazeaza multi oameni pe mine. Mi-am redobandit abilitatile de invatare si rezistenta la efort.
Cu siguranta va fi la fel si in cazul tau. Da-ti numai timp si fii blanda cu tine. Noi suntem aceiasi, desi in permanenta schimbare. Ajunsesem sa nu imi mai placa de mine, ma detestam. In timp, am facut pace. Acum imi sunt draga. Stiu ca sunt un om sensibil, oscilant, dar am si calitati frumoase. Experienta TAB ma ajuta sa fiu mai intelegatoare, mai putin superficiala.
Iti doresc putere multa si ma bucur sa stiu ca sotul e alaturi de tine. Esti o mare norocoasa.
Multa sanatate si rabdare!!

Geanina e foarte grav ce afirmi tu si sfatul pe care il dai tu se cunoaste ca este unul de joasa categorie , esti o persoana care se limiteaza numai la Biblie si ''''''''preoti cu har '''''''' mai lipsea sa o numesti si pe Mama omida ca sa fie tacamul complet ..........incearca sa aprofundezi ceva mai mult daca tot vrei sa dai sfaturi !

Buna seara! Prietenul meu sufera de TAB, in vara 2011 a fost diagnosticat cu aceasta boala. El are 21 de ani, eu 24.(Tin sa mentionez asta, pentru ca s-a intamplat sa-l deranjeze o data faptul ca sunt mai mare decat el, tocmai de aceea evitam sa preiau eu conducerea. Oricum pana la urma facea(m) tot cum vroia el.) Boala lui probabil s-a dezvoltat din copilarie, incepand cu divortul parintilor, a continuat in adolescenta pe fondul consumului cam timp de 2 ani a drogurilor de tot felul, mereu a schimbarii domicililui, si din Germania, si din Romania, apoi o relatie nu prea reusita, iar in urma tentativei de sinucidere a fost diagnosticat cu TAB. Inainte de sinucidere si dupa a avut tot felul de halucinatii, se credea IIsus (asta mi le povestea ulterior externarilor, in perioada aceea era in Germania, a fost internat de 2 ori acolo. Desi la inceput nu stia ce e cu el, eu imi dadeam seama din discutii ca era foarte schimbat si ciudat, de multe ori aducand in discutie subiecte religioase si ca ceva nu e in regula, la un moment dat mi-a propus sa plecam in India...).
In toamna 2011 a revenit in Romania, si de atunci am fost impreuna. Perioadele lui alternau, de somn, cu cele de hiperactivitate. In perioadele de hiperactivitate, era indecis cu relatia noastra, dar totusi ne intalneam, era si hiperactiv sexual, iesea non stop, socializa. Apoi urma cate-o perioada de depresie, dormea mult, atunci avea nevoie de mine. Problema era ca el consuma si alcool, desi ii atrasesem atentia ca nu e bine, uneori in cantitati destul de mari; nu mai stiu exact ce medicamente ia, stiu ca a luat Seroquel, acuma ia Abilify, Orifil si Romparkin, de astea stiu sigur, plus ceva antidepresive.
In ianuarie a fost plecat din tara si atunci a fumat iarba continuu 10 zile.Cu greu mi-a spus la intoarcere ce a fost cu el.. A mai luat si ceva pastile de slabit, Adipex (de cand a venit vroia sa slabeasca, povestea cu "de luni merg la sala" era legenda, la fel si lasatul de fumat, dar consumul de paste si Mc Donalds nu le putea lasa nicicum, am inteles mereu ca e f greu pentru el...) care am citit ca nu sunt indicate in combinatie cu antidepresivele si intradevar, se purta si gandea foarte contradictoriu si oscilant... A luat si o supradoza de Romparkin, 2 zile s-a purtat f ciudat, abia apoi mi-a spus ce-a fost cu el.
Apoi a inceput o perioada de vreo 3 sapt in care a dormit aproape continuu, noapte de noapte eram langa el, pe-acasa treceam doar 2-3 ore. Eu mereu am fost alaturi de el, verbal si cu gandul, de dinainte sa se reintoarca; si cu trupul, gandul, dar mai ales cu sufletul, de cand a revenit in tara, l-am sustinut si incurajat si cu locul de munca ( lucreaza la firma tatalui sau), nici nu am mai consumat alcool de cand i-a interzis psihiatrul, sub amenintarea internarii daca mai face acest lucru.
Parintii erau foarte incantati de mine, ca il sustin si il ajut, mai ales ca nu puteau fii tot timpul alaturi de el, vroia sa mergem la mama lui in Germania, apoi sa mergem cu tatal lui si cu mama vitrega in Italia. Pana si psihiatrul lui era incantat ca are prietena, ca ne luasem si un catel impreuna. Incepeam sa comunicam tot mai mult si mai matur, chiar aveam incredere in ce spune, ca tine la mine, avea incredere 100% in mine, mi-a cerut sa-i promit ca nu o sa-l parasesc, ca are nevoie de mine, ca vom face totul impreuna si tot tacamul. Toate astea pana acum cateva zile, cand a inceput sa se comporte ciudat: o zi a condus aproape non-stop, zilele urmatoare la fel, zilnic facea plimbari pe autostrada. De la o lipsa de interes pentru cluburi avuta o perioada, l-a cuprins un dor de iesit non-stop. Si apoi, de duminica pe luni, de la cuplu cunoscut de toata lumea (precizez asta ca sa fie clar ca vroia sa stie lumea ca e cu mine, ma considera frumoasa, imi facea complimente) am ajuns la..nici nu stiu la ce. Mi-a spus ca el are 21 de ani, ca vrea sa se distreze, sa iasa cu baietii, ca nu e pregatit pt o relatie, etc etc. In seara asta mi-a spus ca se int cu o tipa si ca vrea o relatie cu ea, cu mine nu se potrivea, avea resentimente (?!).Ce sa mai inetelg?
El a mai avut un episod de genul acesta, si o relatie de o sapt cu o tipa (nesemnificativ), iar dupa 2-3 sapt a vrut sa ne impacam. Nu e o persoana rea deloc, am incercat sa-i inteleg si sa-i accept perioadele, unele iesiri si comportamente ciudate, si boala, in general si chiar am reusit, m-am documentat foarte mult pe tema asta. Iar pe cand am reusit mai bine, el a dat foarte usor cu piciorul la tot, mi-e f greu sa inteleg si sa accept ca boala psihicului lui face asa ceva. Mereu facea cate-o pasiune pentru anumite chestii si le abandona la fel de usor dupa un timp, dar nu m-am gandit ca poate face asta dupa 2 ani de prietenie si 5 luni de relatie.
Nici nu stiu exact de ce am scris aici, probabil voi altfel intelegeti prin ce trec, decat prietenii sau familia care imi spun sa-l uit, pur si simplu. Eu chiar tin la el si m-am atasat mult de el, si ma intreb daca e doar e perioada, adica sigur e, dar oare ce urmeaza dupa aceasta perioada. Am vorbit cu tatal lui, a ramas socat de decizia lui de a ne desparti, insa fiind plecat acum din tara, nu am reusit sa mai comunic cu el. Ma gandeam sa merg la psihiatrul lui, e o idee buna? Sa vb cu el, poate ma face sa inteleg mai bine ce e cu el... Mi-e si mie f greu sa accept tot ce se intampla, e prea soc, prea dintr-o data, dupa atata timp petrecut impreuna, vorbit zilnic, ii crescuse si libidoul si totul era perfect...
Poate la un moment dat va avea iar nevoie de mine, ajunsesem sa-l cunosc atat de bine, sa-i stiu atatea defecte, incat ma intrebam uneori de ce stau cu el, dar vroiam sa-l ajut sa treaca peste asta si prin asta...Cu siguranta voi avea si eu nevoie de cateva sedinte la un psiholog :). Va multumesc daca ati avut rabdare sa cititi si aniticipat, daca aveti vreaun sfat pentru mine...

buna sa va fie viata
sotia mea dupa ce nascut-o pe fiica noastra aproximativ cu 6 ani in urma,dupa 2 zile ce i-am adus acasa a intrat intr-o depresie.A fost nevoie sa se interneze unde a stat 4-5 saptamani.Apoi a luat tratament acasa si de atunci are tratament inclusa in aceasta categorie de "slabiciuni".In cursul anilor a avut episoade cand a devenit destul de violenta verbal cu mine si nu isi putea controla vorbele si reactiile.
In cateva dintre aceste episoade avea atata putere acumulata ca nu reuseam sa o imobilizez din iesirile violente si am ajuns sa chem ambulanta si politia ca sa fie incatusata si dusa la spital.
Inn ultimii ani primeste tratament ca:-SEROQUEL XR quetiapine 200mg
-ANXIAR lorazepam 1 mg
-ORFIRIL LONG 500 mg
Am rugamintea ca daca este cineva care are cunostinte despre acest tratament cat de bun este pentru ea
Va multumesc

lasa mi niste date de contact daca vrei sa vorbim si yo sufar de aceasi bola si am descoperit ceva care cred ca ar putea sa ne ajute ,dar ma simt singur si am nevoie de mai multi in situatia noastra sa ne putem ajuta reciproc

asi vrea sa ma intalnesc cu voi pt a discuta despre aceasta boala eu sunt din buc daca intereseaza pe cineva id ul meu .nicusor_nicusor67

Draga mea,
Nu imi permit sa iti dau niciun sfat, dar iti ofer marturia mea. Am patit acelasi lucru ca si tine, dupa o relatie de un an. De boala lui, stiam din decembrie, anul trecut.
Numai eu stiu cat de socata am fost de schimbarea lui brusca de comportament ( adica, sa iti explic, seara eram iubirea lui si viitoarea mama a copiilor si a doua zi dimineata, mi-a scris un mail sec, in care mi-a explicat ca nu ma mai iubeste...da, ai citit bine, lucrurile s-au intamplat intocmai asa ), dar la fel de bine am stiut ca in timp imi voi pierde mintile alaturi de el, si asa dadeam semne de lipsa de incredere in mine si nu puteam sa imi dau seama de unde anume provin. La fel de bine am stiut ca eu nu am nicio vina in ceea ce priveste boala lui si ca boala asta e extrem de perversa - nu l-am tras eu pe el in sus, ci el pe mine, in jos. Nu l-am rugat, nu l-am implorat, am stat si m-am gandit - ce tata le puteam oferi copiilor nostri ? De ce sa imi anulez sinele ( ca asta ar fi urmat ) si ce mama as fi putut fi pentru copiii nostri, ce lectii emotionale sa le dau , panica mea interioara? De ce sa stau in fiecare zi panicata, ca nu stiu ce se intampla si poate ma va parasi iar ?
Sa ne intelegem, inca mai tin la el, stiu ca nu el a facut toate astea, ci boala din el. In calitate de prieteni, daca as putea, l-as ajuta oricand si am compasune pentru situatia lui. Dar nu sunt Dumnezeu si iubirea nu invinge asa o boala, oricat de mult mi-am dorit sa cred asta.
Bafta, orice ai alege, eu asa am ales.

eu am tulburare schizo afectiva de 4 ani si ma simt f bine atat psihic cat si fizic, iau tratament . Eu am fost la manastirea Rarau si m-am rugat acolo , de atunci ma simt mai bine.dar cel mai bine ma simt de cand citesc acatistul sfantului Fanurie.

Va multumesc pentru raspunsuri! Deocamdata nu stiu ce decizie sa iau, adica ne-am impacat, dar stiu ca voi fii mai precauta de-acum. Poate toata intamplarea aceea cu episodul lui de manie,m-a facut sa vad altfel relatia si sa actionez altfel de acum inainte, oricum e mai mult o relatie de foarte buna si o mai speciala prietenie, copiii eu nu vreau in urmatorii cativa ani buni. Cel mai greu imi va fii sa ma detasez sentimental de el.A durat mai putin decat ma asteptam pana sa vrea sa ma intorc la el, vreo 10 zile, ma asteptam sa dureze mai mult ep maniacal. Mi-e mila de el pentru ca mama lui refuza sa se mute din Germania, spune ca ii e f bine acolo, ca s-a obisnuit singura, dar omite din schema cel mai imp lucru: boala fiului ei. Iar tatal lui e mereu plecat si ocupat si are impresia ca poate recupera anii pierduti din cauza divortului cu bani si cadouri. Uneori am impresia ca stiu mai multe despre boala lui, decat parintii lui.. Anturajul...asa-zisi prieteni coruptivi. Deci un sprijin constant si adevarat nu prea are. Tot ce sper e ca la intoarcere din excursia din Londra, sa fie curat, adica sa nu fi recidivat in privinta consumului de droguri si alcool...
De fapt, cred ca problema e ca el inca nu isi accepta boala. Si probabil aici va trebui sa intervin eu. E asa de nedrept...toata lumea are dreptul la dragoste si cu siguranta pe lumea asta exista mult mai multi nebuni, bolnavi psihici fara acte in regula, care doar pentru ca nu au pus in scris o anumita boala psihica , se cred normali... Multa sanatate si numai bine va doresc!

E o mare problema tratamentul pentru TAB..... Efectele adverse sunt urate: te ingrasi, scade capacitatea intelectuala, apar tulburari de metabolism si tot asa.....Si ce poti alege intre 2 rele..? Eu cel putin prefer sa fiu activa intelectual, sa arat normal (fara 15 kg in plus pe mine) si cu niste alternante alte starii de dispozitie. Masurile de profilaxie: fara stres, alimentatie sanatoasa, fara cafea, sport......daca le-am aplica pe toate nu am mai fi pe la medici......
Si sa nu uitam ca si tulburarea in sine e o si mai mare problema...