Efexin - Insomnie, somnolență și conștiință de sine alterată

Postata de Iannanna cu 8 ani in urma.

Bună ziua,
Vă adresez această întrebare în numele fratelui meu de 22 de ani care se confruntă de la sfârșitul liceului cu o insomnie persistentă cauzată de suprasolicitarea psihică de dinainte de bacalaureat. Ea a fost însoțită și de o stare depresivă vizibilă care a continuat pe parcursul anilor de facultate, dar mai ales de o anxietate incontrolabilă din cauza școlii și a unor situații sociale. Deși a consultat doi medici psihiatri de renume chiar la debut și după alți doi ani de chin și așteptare inutilă a restabilirii echilibrului psihic prin forțe proprii, aceștia nu i-au prescris niciun tratament, sugerându-i mai degrabă vizitarea unui psiholog. Ceea ce a și făcut, dar fără niciun rezultat.
Cu un an în urmă, am luat decizia să mai consulte un psihiatru, care de această dată i-a dat un tratament. Diagnosticul a fost fără nicio îndoială greșit: tulburare ciclotimică, tulburare absolut incompatibilă cu lipsa lui constantă de motivație și de inițiativă. Tratamentul este: Efectin+Depakine+Anxiar (nu vă pot spune exact cantitățile, știu doar că Efectin este 150mg pe zi, iar celelalte aveau doze mai mici). Nu a fost deloc cooperantă când fratele meu i-a explicat că nu are niciun simptom maniacal, ci s-a enervat, așa că el nu a mai avut încredere în ea. A început, totuși, tratamentul conform prescripției, însă i-a apărut o stare de somnolență pe care a pus-o pe seama Depakine-ului, așa că treptat l-a eliminat. Ulterior, la consultație, și medicul i-a scos de pe rețetă Anxiarul și Depakine-ul, astfel că a rămas doar cu Efectin 150mg/zi.
Problema cea mare este că în prezent are niște stări inexplicabile. Deși nu mai are, într-adevăr, anxietate, insomnia persistă într-o formă diferită: adoarme târziu și doarme până a doua zi după-amiază, anulând complet interesul față de orice activitate. Uneori adoarme chiar seara și doarme tot până a doua zi. O stare de indiferență și nepăsare, precum cea a copilului mic, fără conștiința de sine complet formată au luat locul rigidității psihice din trecut. Nu are motivație și pare inconștient de felul în care e perceput, deși, în trecut, conform caracterului său era hiperconștient, ceea ce l-a și făcut să cadă. Având în vedere că e ultimul semestru al facultății și are de pregătit licența, suntem cu adevărat îngrijorați de atitudinea lui și de consecințele ei.
Întrebarea mea este: sunt stările acestea NORMALE și trebuie continuat la fel tratamentul luat sau e mai bine să îl elimine progresiv (dacă da, cum?)? Și mai presus de toate, ce e de făcut în continuare? Are șanse să își revină vreodată complet, adică să fie un om responsabil care muncește, doarme și poate să își asume și înfrângerile? Cum se poate acționa în această situație? Vă mulțumesc nespus!