Postata de rd.gr cu 8 ani in urma.
De cca. 5 luni o durere puternică musculară (numai) în coapsa piciorului drept apare la reluarea mișcării după un repaus prelungit în poziție orizontală (somn) sau după un repaus relativ scurt stând în poziție verticală (examinarea unor exponate, „vizionarea” rafturilor unui supermarket etc.). Durerea se simte în mers, mai ales pe scări când e rândul piciorului drept să facă efortul de ridicare a întregului corp pe treapta următoare a scării. Durerea nu apare niciodată dacă stau pe scaun în poziție corectă (cu spatele drept), dar nici dacă stau aplecat ore în șir deasupra unei măsuțe joase unde pun adesea laptopul.
Am bănuit că-i vorba de reflexii de la o discopatie lombară foarte veche, dar:durerea
* apare în repaus (după cum am arătat mai sus);
** apare mereu doar în pulpa piciorului drept;
*** dispare uneori, culmea! chiar când ridic și port greutăți mari; chiar dacă mi s-a părut că apare (rareori!) de la ridicări de greutăți;
**** la reuniunile dansante săptămânale practic nu apare durerea, chiar dacă dansez mult (4-5 ore) și aproape continuu;
***** fără să fiu absolut convins că-i mereu așa, mai spun că durerea descrisă nu apare (sau dispare?!) dacă eu uit momentan de existența ei (de exemplu, trebuie să mă mișc brusc pentru a evita un pericol apărut pe neașteptate - să nu mă lovească ceva etc.)
Câteva date despre mine: bărbat, 77 ani, 1,70 m înălțime, 87 kg
Nu ai gasit ce cautai? Cauta intrebari similare
sau adauga o intrebare noua
Adauga o intrebare noua