Postata de Casian cu 12 ore in urma.
Țin să precizez că nu era penisul ud și prietenul meu ținea capul penisului cu mâna cât sa nu se atingă direct zona mea intima, dar restul penisului tot sa atins de zona mea intima și în 20 Luna asta (Noiembrie) trebuia să îmi vina ciclul suntem în 26 și încă nu mi-a venit țin să precizez că nu am un ciclu regulat luam trecuta mi a venit ciclul pe 19 și de ex Intr o lună îmi vine pe 15 și cealaltă lună îmi vine pe 18 dar luna asta mi-a întârziat 6 zile și nu am idee de ce, in August au început să mă doar foarte tare ovarele în cât să nu pot merge sau să mă mișc și au început să mi se schimbe și culoarea la menstruație era mult mai rostite și abundența și pe lângă îmi era greata, mă durea capul și aveam stări de amețeală foarte rele am mers la ginecolog și nu mă putut controla la burta pt că avea dureri foarte mari și ma trimis la spital am mers la spital acolo mi-au pus mâna pe burta 5 oameni ma u dus la ginecologul de la spital sa îmi facă radiografie după ce mi-a făcut a plecat din camera fara sa îmi spună nimic și când am ieșit pe usa sa strig după el nu l-am mai văzut, doamna de acolo mi-a zis că mă internează o zi pt că eu voiam ginecologa și a zis sa aștept până a doua zi ma u întrebat prima zi mi au băgat 6 calmante pe vena a doua zi aveam programare la ora 9 a venit doctoria de pe peron și a zis că nu a venit gimecoalga și că trebuie să mai aștept o zi am mai aștept și mi-au mai băgat 6 sirigi cu calmante plus o pastila de norofen a treia zi de dimineață mă întrebat cum sa simt i-am zis puțin mai ok și a zis că mă externează și mi-a dat să iau supozitoare și ceva pastile pentru flora intestinala până acum nu ma u mai durut ovarele, întrebarea e daca pot rămâne însărcinată...
Adauga raspunsacum 12 ore
Buna ziua,
In teorie, puteti ramane insarcinata oricand sperma ajunge in proximitatea vaginului. Totusi, este mult mai putin probabil sa ramaneti insarcinata daca nu s-a produs un contact direct intre penis si vagin, mai ales daca penisul nu era umed de sperma sau lichid pre-ejaculator.
Cu toate acestea, daca aveti un ciclu neregulat si experimentati simptome precum greturi, dureri de cap si ameteli, ar putea fi o idee buna sa va faceti un test de sarcina pentru a elimina aceasta posibilitate.
In ceea ce priveste durerile de ovare si problemele de sanatate pe care le-ati enumerat, sunt multe alte conditii care pot cauza simptome asemanatoare, inclusiv probleme ginecologice ca o infectie sau un chist ovarian.
Retineti ca informatiile pe care le-am oferit sunt generale si nu inlocuiesc sfatul medicului.
Este important sa consultati un medic in legatura cu situatia specifica si sa urmati recomandarile acestuia: https://www.clickmed.ro/medic/ginecologie
Articol de interes:
sfatulmedicului.ro/Metode-contraceptive/legatura-dintre-lichidul-preejaculator-si-riscul-de-sarcina_17592
sfatulmedicului.ro/Investigatii-in-sarcina/cand-si-cum-se-poate-efectua-un-test-de-sarcinai_19272
sfatulmedicului.ro/Investigatii-in-sarcina/totul-despre-testele-de-sarcina_1326
acum o ora
Penisul era uscat nu avea nimic pe el pentru că eram la început și contact sexual direct nu am avut, dar mie îmi era frica sa nu rămân gravida că m-am gândit că atât timp cât nu avea nimic pe penis plus că era și spalt și a ținut capul penisului sa nu cumva sa ejaculeze ceva sau sa îmi atingă vaginul nu se poate produce o sarcina
Nu ai gasit ce cautai? Cauta intrebari similare
sau adauga o intrebare noua
Adauga o intrebare noua