Postata de Alin P cu 2 ani in urma.
Bună ziua. Am 44 de ani, bărbat, 170 cm. și 70 de Kg. La începutul lunii iulie au început acuzele mele. Amețeli, greață, senzația că totul se învârte în jurul meu și o să cad, mers greoi și uneori nu apreciam înălțimea bordurii sau a pragului și mă împiedicam, furnicături în mâini, eram neândemânatic, scăpam lucrurile din mâini – lucruri ușoare, uitam unele cuvinte des folosite (frigider, aragaz), dacă mă duceam din punctul X până în punctul Y să iau ceva și drumul dura 1-2 minute, uitam de ce m-am dus acolo ca să iau (asta se întâmplă de vreo trei ani). Oboseală după efort foarte mic și țiuit în urechea stângă în cursul zilei și seara când mă așez în pat să dorm și în unele cazuri tot când mă pun în pat să dorm sunt bătăi în cap ca o tobă, în ritmul inimii (țiuitul îl aveam tot de vreo trei ani). La câteva zile de la simptomele menționate mai sus am mers la medicul neurolog care m-a diagnosticat cu Sindrom Vertiginos și în urma investigațiilor am primit ca tratament Arlevert, Vimovo și Neuromultivit și trimitere pentru RMN craniocerebral. Pe 6 iulie 2022 am făcut RMN-ul, am primit rezultatul în scris după câteva zile lucrătoare. După 3-4 zile am mers din nou la d-na doctor cu rezultatul și aproape aceleași simptome (foarte puțin s-a ameliorat – acum puteam să merg ceva mai vioi) și în afară de sinuzită și deviația de sept de care știam că le am a zis că nu am nimic, poate doar o dispoziție anxioasă. Vă transcriu mai jos rezultatul RMN-ului.
- Cinci imagini milimetrice care prezintă hipersemnal T2 si FLAIR, fară corespondent în difuzie, localizate la nivelul substanței albe frontal bilateral – arii de demielinizare cu aspect nespecific
- Fară procese înlocuitoare de spațiu sau alte modificări de structură sau de semnal vizibile infra/supratentorial
- Discretă atrofie corticală difuză
- Sistem ventricular cu dimensiuni normale, poziționat pe linia mediană, simetric
- Fară restricție de difuzie
- Fară stigmate de hemosiderinaă vizibile in secventa T2*EG
- Fară conflicte vasculo-nervoase vizibile la examinarea efectuată
- Hipoplazia sinusului frontal drept
- Discretă deviație a septului nazal către dreapta
- Ușoară hipertrofie a cornetelor nazale pe partea dreaptă
- Ingroșarea mucoasei sinusului maxilar drept
- Chist de retenție la nivelul sinusului maxilar stâng cu diametre de 13/10/13 mm
CONCLUZIE:
- Câteva arii de demielinizare frontale milimetrice nespecifice, cu posibil substrat vasculo-degenerativ
În urma rezultatului de la RMN și a reevaluării mele, d-na doctor a considerat că ar fi bine să consult și un medic ORL-ist că problema mea ar fi la urechea internă sau să merg chiar la un psihiatru că eu mai mult m-am speriat și nu am nimic. Credeți cumva că mai sunt și alte probleme în urma rezultatului de la RMN sau doar cele cunoscute de mine, adică sinuzita și deviația de sept.
Vă mulțumesc.
acum 2 luni
Salut, asemănător cu simptomele specificate de tine ma confrunt și eu de aproape de 4 ani ,spune-mi te rog dacă ai rezolvat această problemă și cum ?
Nu ai gasit ce cautai? Cauta intrebari similare
sau adauga o intrebare noua
Adauga o intrebare noua