Concurs: Cum am devenit mamica

ramonafr deci esti deja castigatoare la acest concurs. Poti fi chiar si tu daca ai doua prenume.

Mihaela am doar un singur prenume si nu am castigat nici un concurs pe sfatulmedicului.ro.Admin te rog sa confirmi.Ma mir ca tu stii dinainte cine este castigator.Este pacat ca se fac asemenea comentarii malitioase la adresa organizatorilor pe un site atat de serios cum este sfatulmedicului.
Mihaela te rog sa citesti cu atentie ceea ce am scris,ca sa poti trage concluziile corecte.

Am trecut prin multe pana sa aduc pe lume minunile mele.Cu primul copil nu am avut noroc Dumnezeu a crezut de cuviinta ca e mai bine sa-l ia la El la nici o zi dupa ce am nascut-o.Dar tot Dumnezeu mi-a dat speranta sa cred si sa merg inainte chiar daca eu nu mai vroiam,si intr-un final dupa 4 ani de la plecare incerasului meu spre cer sa nascut dupa un lung sir de tratamente minunea din viata noastra Daria la doar 29 saptamani de 1.700 gr,nu conta ca era cat o painica traia si era a noastra.Am stat in maternitate 4 luni din aproape 7 cu cerclaje facut la 4 luni,cu membranele rupte de pe 21 mai pana pe 8 iunie cand a venit pe lume minunea,am riscat sa o pierd de doua ori dar am luptat si eu si ea si a avut viata.....La 2250 gr ne-am externat din spital,am ajuns acasa cu ea imi era si frica sa pun mana pe ea era asa micuta si fragila.Dar era acasa nu mai era in incubatorul ala oribil gavata si cu furtumase peste tot conectata la aparate,uff mi se face pielea de gaina cand imi aduc aminte.
Cand Daria avea trei anisori ma-m hotarat sa merg la medic sa vorbesc cu el pentru o a doua sarcina,vroiam sa-i fac pereche lui daria cu riscul foarte mare de a pierde sarcina sau altceva,pentru ca sunt si cu RH negativ,doctorul ma sfatuit sa nu mai fac nici un copil pentru ca riscul este mare,RH-ul,varsta,si colul foarte scurt....Dar nu la-m ascultat.Intr-un final am inceput tratamentul,dar nu se intampla nimic,trecuse deja doi ani si nimic m=nici un semn precum ca as fi ramas insarcinata,deja ma demoralizasem,dar cu ajutorul sotului si al familiei am hotarat sa mergem inainte poate poate se intampla ceva....Si surpriza dupa 6 ani de la nasterea Dariei si 3 de tratamente am ramas insarcinata cu micuta Maia...din nou internari dupa internari,tratamente peste tratamente,etc....si in 2010 a venit pe lume Maia,fara nici o problema la 32 saptamani 2130 gr cu nota 9:) cu ea am avut noroc a fos un pic mai maricica si nu a avut nevoie gavaj,sau altceva doar 3 zile de fototerapie si atat,a fost mult mai puternica....Primul nostru ingeras ne-a vegheat de sus si a fost alaturi de noi,acum avem doua minuni de fetite si suntem niste parinti fericiti si impliniti.Si as mai trece prin asta inca odata,chiar daca am 34 ani as mai risca inca odata!

Venirea pe lume a copiilor este o mare bucurie. Am o fetita de 7 ani si un baietel de 1 an si 10 luni. Copii ne-au schimbat viata, suntem o familie mult mai unita si mai responsabila.

La primul copil am facut peritonita data de apendicita in timpul sarcinii. Doctorul ne-a spus ca nu va trai. Dar am avut mare noroc si avem un baiat excesiv de alintat, care ne-a facut fericiti. Am vrut sa-i daruim un fratior si cu toata teama, dupa prima experienta, am mers inainte. Bine-nteles ca nici a doua sarcina n-a fost una normala. Am facut diabet gestational. Dar am depasit momentele si acum avem doi copilasi care ne-au umplut viata.

ma numesc Adriana.Am un baietel de 6 ani si 11 luni iar in urma cu 1 an si 10 luni am nascut si o printesa. Imi doream foarte tare al doilea copil , dar avusesem probleme si imi era frica sa mai fac. In cele din urma am aflat ca sunt insarcinata am mers lunar la control iar in saptamana 35 m-i s-a rupt apa. Am mers cu salvarea la spital iar fetita mea era asezata transversal. Dupa o nastere normala imi era tare frica de o cezariana dar multumita unui doctor extraordinar am nascut o fetita de 2.600 frumoasa si bruneta . Tot spitalul ma cunostea si imi spunea transversala deci fetita mea a fost o vedeta de mica . Multumesc din suflet d-lui doctor Olaru Gabriel de la maternitatea Bucur (datorita lui fetita mea "gabriela " a venit pe lume sa ne umple vietile ) .

A fi mamica este cea mai grea meserie din lume dar si cea mai placuta.Micutii mei sunt niste copii doriti, iubiti, veseli si imi dau tot timpul o energie pozitiva. Suntem cea mai fericita familie ca avem doi copii minunati, pereche. Maria are 4 ani si 5 luni si David are 5 luni, amandoi fiind nascuti in decembrie. Maria s-a nascut ceva mai devreme decat trebuia, cu 3 saptamani, dar totul a fost perfect,iar David a fost foarte asteptat. M-au internat cu vreo 4 zile inainte spunand ca in cateva ore trebuie sa nasc. Acele ore s-au transformat in zile ca David nu a vrut sa vina nici in Ajun, nici sa il aduca Mos Craciun, el a vrut sa vina de Sf Stefan. Dar pe cat a fost de asteptat pe atat de repede a venit :6 contractii si cea de a doua minune a sosit sa ne bucure viata. Acum este baiat mare ne jucam impreuna dar e clar ca cea mai mare dragoste i-o poarta surorii lui, este cu ochii pe ea tot timpul.Sentimentul aducerii pe lume a unui sufletel nu se poate compara cu nimic, este cel mai minunat eveniment si nu se poate descrie in cuvinte, doar o mamica ce isi iubeste copilul poate intelege.

Eram casatoriti de ceva timp si soacra mea incepuse sa ne intrebe de ce nu facem copii, cumva nu pot eu sau nu vrem? Raspunsul era mereu acelasi "nu a venit momnetul potrivit". A venit in sfarsit si ziua cand i-am putut da vestea cea mult asteptata, aceea ca va avea un nepot. Esti sigura, de und estii asa devreme ca va fi baiat? Asa am simtit eu si instinctul nu a dat gres. Bucurie, veselie mare ca vom avea un copil. A urmat o perioada de documentare , am citit multe carti de specialitate pe perioada sarcinii. La ecograful de la trei luni doctorul imi spune ca-mi poate zice sexul copilului, eu i-am zis ca deja il stiu si ca e baiat, s-a mirat si el. Am parte de multe kilograme luate in greutate, incat in ultima luna abia mai puteam merge sau sa ma dau jos din pat. Era luna lui august, caldura mare...Am avut noroc ca trebuia sa imbrac doar o rochie larga si sa incalt papuci , ca nu stiu ce faceam daca era iarna, cred ca stateam numai in casa. A venit ziua nasterii, stiam ca voi faca cezariana (nu era programata) din motive medicale. La ora cinci dimineata am avut primul semn, eram numai cu mama mea acasa si merg sa-i spun. S-a panicat, nu stia ce sa faca, sa dea telefon sau sa se imbrace. Avea emotii mai mari decat mine. Eu eram calma, am facut un dus rapid, m-am imbracat si mi-am luat bagajul si-am iesit in fata scarii sa astept salvarea, mama inca tremura. Intre timp am sunat-o pe doamna doctor s-o anunt ca merg la spital. Am ajuns si in blocul de nasteri si a inceput pregatirea pentru operatie, asistentele ma pregateau pentru operatie verticala si le-am spus ca vreau orizontala si au strambat din nas, dar cand d-na doctor le-au spus sa faca cum zic eu au tacut. Am nascut baiatul de 3700 gr., sanatos, mi l-au dat in brate imediat, l-am pupat, l-am mangaiat, mirosit, nu mai ma saturam sa-l privesc. In salon eram numai cu ochii pe el, mai ales cand veneau asistentele sa-l schimbe. Momente unice, trairi intense, amintiri placute.

Sunt o manica fericita am doi baietei frumosi si sanatosi si acum in iunie ne pregatim sa le serbam zilele de nastere cel mare implineste 7 ani iar cel mic 1 an. La prima ecografie a celui mic a fost trecuta ca data probabila a nasterii 30 iunie exact ziua de nastere a celui mare imi si imaginam cum e sa ai 2 copii nascuti in aceiasi zi ...nu a fost sa fie cel mic a fost mai harnic si a venit pe lume pe 20 iunie.
Cel mare a fost suparat foc cand a auzit ca Sebi isi serbeaza ziua inaintea lui asa ca ii vom serba pe amindoi odata.

Incep prin a spune ca minunile exista,si nu tin doar trei zile.Minunea noastra se numeste Eduard si iata povestea lui:
dupa 6 ani frumosi in doi,era timpul pentru o schimbare si schimbarea a venit,nu o sa uit niciodata ziua de 15 ianuarie 2010- ziua in care am aflat ca sunt insarcinata.a fost una dintre cele mai fericite zile pe care le-am trait ,o zi plina de emotie ,de nerabdare,de griji pt ceea ce avea sa urmeze.timpul a trecut,a urmat prima ecografie,momentul unic ce leaga pe veci o mama de puiul ei( mic cat un bob de mazare) .am trait fiecare clipa cu bucurie ac***a in vedere ca am avut o sarcina usoara.ne doream foarte mult o fetita,si am fost tare fericiti cand medicul a spus ca o sa fim parintii unei fetite,asa ca i-am gasit un nume,i-am cumparat hainute si toate cele necesare,am alintat-o toata sarcina ''''fetita lui tata'''',cu toate acestea in adancul sufletului meu simteam ca e baietel si ma simteam oarecum vinovata ca ii vorbesc ca unei fetite,asa ca de cate ori aveam ocazia il mai intrebam pe medic sexul copilului si el ma asigura ca-i fetita.aveam o burtica foarte mare si toata lumea imi spune k o sa nasc un baietel dar eu nu si nu,il credeam pe specialist.a venit si ziua mult asteptata 28 septembrie,dupa un travaliu de 2 ore si o nastere usoara, a venit pe lume o minunatie de baiat de 3 450 g si 53 de cm.in acele momente unice,coplesita de cele mai frumoase sentimente, cand mi-am strans baietelul la piept am simtit ca timpul s-a oprit in loc.minunea noastra are acum aproape opt luni si fiecare zi langa el e o aventura.

In primul rand, sosirea pe lume a bebelusului nostru era asteptata de toata lumea! Bulinul nostru, caci asa il numeam cand era in burtica, crestea pe zi ce trecea, aveam o burta imensa, ca toata lumea imi zicea ca vom avea gemeni si nu s-au aratat la ecograf! Am avut foarte multe vise ciudate in timpul sarcinii insa unul m-a marcat: am visat cam prin februarie (aveam 3 luni de sarcina) ca voi avea un baietel de 3.800 pe 26 august. Am notat toate visele intr-o agenda, tot ce mi se intampla pe la ecografii! Dna doctor avea concediu in luna august si acest lucru imi dadea mereu fiori! Ultima ecografie am facut-o pe 12 iulie, mai avea de stat mi-a spus dna doctor! Asa a fost! Spunea data probabila 2-3 septembrie, insa ... trebuia sa se inplineasca visul meu... Bine-nteles! In seara de 24 august m-au luat niste fiori si nu credeam totusi ca voi naste chiar asa! Ma gandeam eu ca trebuie sa fie ca-n filme, insa cu calm mi-am facut dus, m-am epilat, mi-am luat bagajele, pregatite cu 2 luni inainte, am trecut pe la ai mei, i-am luat la maternitate! Sotului meu nu-i venea sa creada cat sunt totusi de clama, el imi tot repeta: Stai linistita! Totul va fi bine! dar se vedea ca avea emotii... Insa... si eu aveam emotii dar nu le-am aratat, cand mi s-a luat tensiunea avea... 18 cu 6!!!!! Va dati seama ce tensiune! Am plans de emotie, de bucurie toata noaptea, nu mai puteam astepta momentul , vroiam sa ma opereze imediat, insa a doua zi pe 25 august la ora 10.30 am intrat in operatie! Am o poza facuta inainte de operatie... aveam o fata crispata!!! Am fost foarte aproape de visul meu, am nascut un baietel superb, de 3.700, 52 cm, perfect sanatos! A fost pana acum momentul vietii mele, bucurie imensa, cel mai minunat si perfect moment! Totul a decurs perfect! Acum Alexut are aproape 9 luni, perfect sanatos, tot timpul vesel! Este minunea noastra!

alirinalexut ai scris si primul comentariu, alirin99. O data era de ajuns.

Pe 9 martie 2004 i-am dat viata (nastere normala) fiicei mele, de 3,5kg, dupa 24 de ore de travaliu. Au fost ore lungi, de dureri care au trecut in clipa in care am auzit-o plangand si am vazut-o, am simtit-o,am atins-o, am mirosit-o, am pupat-o, Doamne ce draga mi-a fost din prima clipa. Un trandafir catifelat tineam in brate. Anul trecut am dat nastere baietelului meu, tot dupa 24 de ore de travaliu, ac***a 4 kg, tot nastere normala si naturala. De data aceasta am fost mai pregatita, am facuta gimnastica recomandata pe luni de sarcina si nu am mai plecat la spital din prima faza a travaliului ci in ultima si am fost mai relaxata si asa se face ca am nascut in cinci dupa ce m-au urcat moasele si d-na doctor pe masa. Am simtit dureri in timpul nasterii dar au fost dureri placute, stiam ca urma sa-mi vad si sa-mi ating puisorii. Acum, la baietel nu am vrut sa spun nimanui, doar fiicei si sotului, ca plec sa nasc ca sa nu am parte de avalansa de telefoane stresante. La jumatate de ora dupa ce am nascut, stateam in pat si ma frecam pe burta si radeam ca am avut parte de o nastere comica. Era ora sase si zece minute, d-na doctor venise sa vada ce fac si ce medicatie sa-mi dea sa-mi aline durerile, dar eu am rugat-o sa ma lase sa ma dau jos din pat ca sa nasc ca altfel, monitorizat la pat nu mai nasteam nici in doua zile. Asa a si fost: dupa ce mi-a bagat perfuzia m-am ridicat din pat, am facut un pas si a strigat NASC, ACUM! D-na doctor, pana sa vina momentul acesta, imi zicea sa ma bage la cezariana ca am gemeni si nu s-a vazut sau ca e mare copilul si imi va fi greu sa nasc ca eram slabuta si burta foarte mare. Dra am nascut un singur copil dolofan, normal, frumos si fara nimic in plus. Am fost felicitata de la toata lumea, de la d-na doctor pana la infirmiere.
Nasterile copiilor mei sunt minunile din viata mea!

Pe 9 martie 2004 i-am dat viata (nastere normala) fiicei mele, de 3,5kg, dupa 24 de ore de travaliu. Au fost ore lungi, de dureri care au trecut in clipa in care am auzit-o plangand si am vazut-o, am simtit-o,am atins-o, am mirosit-o, am pupat-o, Doamne ce draga mi-a fost din prima clipa. Un trandafir catifelat tineam in brate. Am nascut-o la 12 noaptea si toata noaptea nu am dormit, am vorbit cu cealalta proaspata mamica. Anul trecut am dat nastere baietelului meu, tot dupa 24 de ore de travaliu, ac***a 4 kg, tot nastere normala si naturala. De data aceasta am fost mai pregatita, am facuta gimnastica recomandata pe luni de sarcina si nu am mai plecat la spital din prima faza a travaliului ci in ultima si am fost mai relaxata si asa se face ca am nascut in cinci minute dupa ce m-au urcat moasele si d-na doctor pe masa. Am simtit dureri in timpul nasterii dar au fost dureri placute, stiam ca urma sa-mi vad si sa-mi ating puisorii. Acum, la baietel nu am vrut sa spun nimanui, doar fiicei si sotului, ca plec sa nasc, ca sa nu am parte de avalansa de telefoane stresante. La 45 minute dupa ce am nascut, stateam in pat si ma frecam pe burta si radeam ca am avut parte de o nastere comica. Era ora sase si zece minute, d-na doctor venise sa vada ce fac si ce medicatie sa-mi dea sa-mi aline durerile, dar eu am rugat-o sa ma lase sa ma dau jos din pat ca sa nasc ca altfel, monitorizat la pat nu mai nasteam nici in doua zile. Asa a si fost: dupa ce mi-a bagat perfuzia m-am ridicat din pat, am facut un pas si a strigat NASC, ACUM! Repede m-au ajutat sa ma urca pe masa la 6 si 25 min. si la 6.30 a tipat bebita. Am avut o ruptura mica, cusuta pe viu ca anestezia nu a avut timp sa-si faca efectul, moasa dorind sa plece la ora 7 cand se termina programul. D-na doctor, pana sa vina momentul acesta, imi zicea sa ma bage la cezariana ca am gemeni si nu s-a vazut sau ca e mare copilul si imi va fi greu sa nasc ca eram slabuta si burta foarte mare. Dar am nascut un singur copil dolofan. Nastere frumoasa fara complicatii. Dupa o ora mi-a fost adus sa-l alaptez, inca eram in blocul de nasteri.Am fost felicitata de toata lumea, de la d-na doctor pana la infirmiere.Acum a implinit primul lui anisor si e asa mandru.
Nasterile copiilor mei sunt minunile din viata mea!

Ei dragi cititori, eu am primit cel mai frumos cadou de la Mos Nicoale. Vestea ca voi avea un bebelas... Dupa cateva zile de simptome de somnolenta si oboseala, si sensibilitate la unele alimente... am dat fuga la farmacie si am luat un test de sarcina. Daaaaaaaa!!! a iesit pozitiv; zilele urmatoare eram la ecograf sa mi se confirme de un medic (femeie)... care m-a dezamagit m-a si intrebat daca avortez :( am ramas ca la dentist va dati seama, la cei 26 ani ai mei imi doream un copilas si eu si sotul meu. A fost o sarcina usoara, asa au fost si cele 10 luni pe care le-am trait la maxim alaturi de Andrada - Maria un sufletel care ne-a adus lumina in casa, cea mai mare bucurie ce mi-o putea trimite Dumnezeu. Nasterea fetitei a fost o experienta tare, cu ras si palns. pai cum altfel daca la 41 de sapatamani bateam strazile si eu nu mai nasteam...Si am mers eu la spital... dilatatie 2 centimetri si eu nici habar nu aveam. Si ghici ce medic era de garda? pai tanti care m-a intrebat daca vreau sa scap de embrionul care s-a format inlauntr-ul meu. ce ghinion ... a zis ca nu nasc in ziua resperctiva.... era Duminica pe la vreo 11 am. plec acasa... vine sotul meu acasa de la servici... eu deja aveam dureri ca m-a pus pe masa sa imi faca control si mi-a scos dopul gelatinos. La ora 14 eram inapoi la spital ca nu mai puteam de contractii. Moasa, doamna cu care m-a nascut pe mine mama... m-a luat sub aripa ei... si mi-a rupt apa...era verde lichidul amniotic... cordonul in prolaps.... asa ca am sunat doctorul care imi monitorizase sarcina...si am nasut cu cezariana. Pai nu va zic prin ce am trecut pana s-a nascut puiul meu... moasa tot asculta bebelul cu un fel de palnie.... Doamne ce momente emotionante. Si am auzit un planset, era puiul meu. Mi-a aratat-o, un copil mai frumos nu vazusem niciodata. Un ten alb si buzele rosii, parul negru ca mura (mamica ei e bruneta), sparancene definite... parca iesise de la pensat. Cand m-am refacut, m-a mutat cu fetita in salon. A dormit tot timpul ca un ingeras; era atat de mica... Niciodata nu am luat un brate un copil atat de mic. Acum cel mai frumos cadou pe care l-am primit vreodata, este un copil energic... face primii pasi, si trebuie doar sa privesc in ochisorii ei si imi trece orice oboseala. Si mama mea a primit un cadou frumos - de ziua ei a venit pe lume singura ei nepotica. De acum le serbam pe amandoua odata!