rautate sau boala?

Cred ca ati rezumat o dilema a dvs. in titlul mesajului. Nimeni nu risca sa va dea un raspuns pe un forum. V-as sugera sa analizati atmosfera si termenii in care ati divortat, participarea familiei dvs. la aceasta actiune cat si modul in care interactionati de atunci cu fosta sotie cand mergeti sa va vedeti copilul. O hotarare judecatoreasca impune niste obligatii in conformitate cu legea dar nu poate impune o stare de normalitate in relatia dintre doi oameni. Faceti primul pas pentru a schimba tipul de relatie (poate cu ajutorul celor care va cunosc pe amandoi sau al unor specialisti). Daca nu obtineti niciun rezultat veti obtine singur raspunsul la intrebare desi, pornind de la modul cum ganditi si cum ati formulat intrebarea cred ca exista o mare incarcatura negativa careia i se raspunde similar.

Tonul face muzica, asadar depinde cum ii vorbiti cand va intalniti. Daca o faceti bolnava si o jigniti, e clar. Nici eu nu v-as da copilul.

Eu am inteles ideea. Mai mult, sunt in situatia mamei copilului si ma pun putin si in locul ei. Poate la capatul unui monitor, este chiar fosta ta sotie si citeste ce ai scris. Binenteles ca interesul copilului ar trebui sa primeze si asta ar trebui s-o accepte si ea si sa respecte acea hotarare judecatoreasca in care spune cand si cum sa-ti vezi copilul.
Tu ai aceleasi drepturi ca si mama dar ai si niste obligatii morale.
Mie imi vine cateodata sa * dar face ce face si uneori ma cumpara. Nu vine cu flori sau bomboane dar mai sare cu o plimbare, o jucarie in plusul celor scrise pe hartie.

Ce chestie....am intrat din curiozitate pe profilul tau si nu scrie niciunde ca ai fi barbat/tatic ci o femeie de 43 de ani.
Ia sa intoarcem intrebarea din titlu: nu seamana cu boala sau rautate/

Semeni vant - culegi furtuna!

Buna tocmai mam despartit de fosta sotie sa precizez ca nu am fost casatoriti legal.eu miam gasit o alta femeie si la randul ei sia gasit si ea pe cv.de inselat mo inselat de mai multe ori.acum eu am facut primul pas si asa neam despartit. Si acum ea nu ma lasa sa vad copilul.iam zis k ai platesc la copil ma ocup de tot ce are nevoie dar zice ca nu are nevoie dar are o situatie urata acasa fara gram de conditi.ce as putea face ??

Si eu sunt mama si am doi copii. Din cauza unor probleme materiale grave si mai ales de atitudine a sotului mi-am pus problema divortului. M-a ingrozit si am dat inapoi dupa ce am facut scenarii in minte cu ce s-ar intampla cu copii, ei ar fi cei mai afectati. Parintii mei il urasc pe sot, iar mama sotului ma uraste pe mine si familia mea. Ea de fapt uraste pe toata lumea pentru ca isi uraste si familia ei, fratii si chiar mama din mormant. Am facut acest preambul pentru ca sa stiti ca va inteleg. Trebuie sa fiti mai bun decat sotia dvs. sa o intelegeti asa cum este si sa incercati sa nu o jigniti si sa-i respectati conditiile. Raul atrage rau si binele bine! Ducetii si ei o mica atentie atunci cand va vedeti cu copilul. Ca sa glumesc luati-le la amandoi o jucarie. S-ar putea sa o imbuneze. Chestia cu o alta persoana de fata mai ales femeie s-ar putea sa o deranjeze din prisma faptului ca poate influenta copilul negativ. Un alt aspect este ca fosta sotie crede ca dupa ce a pierdut statutul de sotie il poate pierde pe cel de mama si alta femeie sa-i ia locul si din punctul asta de vedere partial o inteleg. Stiu ca vi se pare urat ce va spun, dar trebuie sa vi-l spun: fosta sotie nu are incredere in dvs. si crede ca incercati sa raniti sufleteste copilul asa cum a patit ea. Trebuie sa-i dovediti ca sunteti de incredere, serios si chiar mai bun decat atunci cand ati fost casatoriti si daca stabiliti anumite chestii de comun acord sa le respectati cu strictete. Va rog din suflet sa va ganditi la copil cat sufera el. el va iubeste pe amandoi nespus de mult si vrea sa fie fericit alaturi de voi. Nu o vorbiti NICIODATA de rau pe fosta sotie in prezenta copilului, indiferent ce ganditi si chiar sa o vorbiti de bine atunci cand copilul se plange de mama sa ca sa-i dovediti copilului ca mama sa il iubeste si ca si dvs. nu sunteti suparat pe ea. Mai mult copilul se poate duce acasa si sa-i spuna: "Stii mama cand m-ai certat tu i-am spus lui tati si a zis ca ai avut dreptate" va dovedi ca sunteti impartial fata de ea si s-ar putea chiar sa-si schimbe atitudinea si sa recapete incredere in dvs. dandu-va astfel mai mult spatiu de manevra. Cand va intalniti cu fosta sotie, oricat de suparat ati fi pe ea incarcati sa-i arati bunanvointa si compasiune, pentru ca desi nu o spune si ea simte ceea ce simtiti dvs. iar copilul, daca este de fata, trebuie sa vada ca parintii lui sunt aceiasi si ca-l iubesc si ca se inteleg de dragul lui. Aduceti-va aminte ca se prind mai multe muste cu miere decat cu otet.
Sper sa va va aud ca s-a rezolvat! Doamne ajuta!

Mă confrunt fix cu aceeași situație. Legat de acest subiect consider că am un punct de vedere obiectiv. Indiferent de ce s-a întâmplat între doi oameni maturi copilul nu trebuie sa devină o armă de răzbunare sau un scut pentru a-și apăra propriile orgolii. In cazul meu alienarea este atât de puternică încât copilul meu mă urăște și a avut două tentative să mă mă atace, asta în condițiile în care deși incerc sa țin legătura cu și am încercat să construiesc o relație totul este in van. Toate demersurile legale făcute la toate instituțiile statului sunt derizorii. Pe langa faptul ca in cazul meu am constatat incompetenta lucrătorilor în sistemul public am comentat și o lipsă de interes din partea acestora. Sunt contradicii flagrante în legislația română în sensul că scrie in lege cu ceea ce se întâmplă în realitate este in total contradicție. Nimeni nu a luat măsuri coercitive împotriva mamei copilului care în cazul meu a făcut tot posibilul să mă excludă din viața copilului și ce este cel mai grav chiar a reușit. Sunt satul de sfaturi și de păreri - le-am auzit pe toate. Și nu e că și cum nu ascult de sfaturile semenilor mei, însă eu mă cunosc pe mine și consider că dorința și instinctul de a a cea grija de copilul meu este ceva natural. Cu siguranță fiecare om cunoaște acest sentiment și poate confirma că ceea ce spun eu este adevărat. Însă ce ne facem cand răutatea, încăpățânarea dusa la extrem, răzbunarea ia locul sentimentelor care ar trebui sa guverneze in locul instinctului primar? Fara să își de-a seama mama copilului meu de fapt se răzbună pe propriul copil. Fetița are deja probleme de comportament, are momente de absenteism, știma de sine este redusa. Aceste lucruri nu le zic întâmplător. Pe langa faptul că nu este chiar complicat sa evaluezi aceste lucruri în susținere aceste informații sunt confirmate de specialiști cu care copilul meu a interacționat. Personal nu am nici un contat cu mama copilului și nici nu mai doresc acest lucru. De fiecare data mă instiga și face tot posibilul să scoată din stări pe care nu vreau sa cred că le pot avea. Oricum ar fi și sub orice forma am spune realitatea este că aud aceste povești din ce in ce mai frecvent. Sub o formă sau alta aceste situații s-au transformat într-un fenomen. Asistăm la o degradare a societății in acest sens și pare că nimeni nu este interesat sa ia acțiuni concrete în acest sens. Nu știu dacă se numește boala, caracter bolnav, trauma sau altfel, însă ceva îmi spune că nu este normal. Nu doresc sa aduc atingere nimănui prin prin postarea mea, însă va rog să credeți oameni buni că cei că mine care trec prin astfel de situații este cumplit de greu. Sper sa nu fie cazul să treceți prin aceste experiențe, însă cine trece mă înțelege foarte bine! La final de tot pun o întrebare și nu, nu este retorica: daca nu este boala atunci ce este?