Stres

Remedii naturiste

Postata de ADELA1291192 cu 13 ani in urma.

Buna. As vrea sa stiu daca exista ceva remediu impotriva stresului, panicii. Acum 3 saptamani am avut examen la condus pentru carnetul de conducere si totul a mers bine pana cand l-am vazut pe examinator ca se urca in masina langa mine. Atunci am inceput sa tremur ,iar in timpul condusului nu mi-a iesit o vorba din gura. Nu am avut putere sa ii spun ca acolo unde mi-a spus sa opresc nu am voie ca nu ma lasa indicatorul. Tremuram ca si raciturile. M-am panicat intr-un hal ca 2 zile nu m-am putut opri din plans si din tremurat. Azi am dat din nou sala iar condusul in am in 28 decembrie. As vrea sa ma ajutati cu ceva sfaturi sa trec cu bine peste acest examen. Numai cu gandul la examen si incep sa tremur . In viata mea (am 43 de ani) nu am mai patit asa ceva sa tremur ca si cei care au Parkinson. Sper ca imi veti da ceva sfaturi ca sa trec cu bine peste acest hop.

Adauga raspuns

Raspunsuri (5)

Bianca

acum 13 ani

Adela,
tremuratul pe care l-ai simtit se datoreaza, probabil, incordarii musculare. Cand avem emotii intense, aceste emotii sunt insotite si de o reactie fiziologica: incordarea muschilor, batai de inima, etc. Cand incordarea musculara este foarte puternica, incepi sa tremuri. Aceasta reactie fiziologica este normala si o simt toti oamenii cand au astfel de emotii; mi-e greu sa cred ca e prima oara cand simti aceste tremuraturi - oare nu s-a intamplat niciodata sa-ti tremure mainile de emotie? E posibil oare sa nu fi acordat atentie acestui lucru?
Poti face 2 lucruri:
- sa accepti ca e firesc sa ai emotii si ca emotiile sunt intotdeauna insotite si de o reactie fiziologica (la fel de fireasca); intreaba-i si pe altii daca li se intampla sa le tremure mainile, picioarele, etc cand sunt intr-o situatie stresanta. Aminteste-ti daca ai auzit vreodata expresia "Imi tremura mainile de frica"?
- sa incerci sa relaxezi muschii, in loc sa ii incordezi incercand sa controlezi tremuratul; cu cat incerci mai tare sa controlezi tremuratul, cu atat te incordezi mai tare, si deci, tremuri mai tare. Incearca acasa sa faci niste exercitii de relaxare musculara (gasesti si pe internet - google; in engleza "muscle relaxation" sau "relaxation techniques"). iata niste linkuri:
http://www.mayoclinic.com/health/relaxation-technique/SR00007

http://www.ambiencr.com/how-to-sleep-better/sleep-relaxation-exercises/muscle-relaxation-techniques.aspx#

Succes la examen!

Raspunde
 
0
 
anyy

acum 13 ani

Buna. La fel am patit si eu anul trecut, tremuram si nu ma puteam opri a din tremurat si imi era si frica.ultima data cand am si luat eram la fel, dar cineva ma sfatuit sa iau un calmant pe baza de plante, cu tot cu calmante tot am tremurat. Ce sa zic, multa bafta! si gandeste-te ca langa tine e tot un om nu un examinator pt ca pâna la urma tot un om e.bafta

Raspunde
 
0
 
Jeni

acum 13 ani

Incearca cu distonocalm probabil ca multi dintre noi suferi de o distonie neuro vegetativa, iar distonocalmul inlatuta tremorul.Sau consulta medicul de familie.probabil ai si ocarenta de magneziu, vitamine din complexul B in special B6 si calciu - element care este foarte important pentru echilibrul nervos ca si vit B6.incearca sa iei si cu fixatorr acest calciu sau sa iei magne B6 si calciu lactic cu vit D.Nu te speria dar ai grija si ioa ceva pentru ca ai o dereglare de metabolism pe un fond de stres

Raspunde
 
0
 
carmen

acum 13 ani

Ajutorul cel mai potrivit din partea mea, recomandat ,este sa stati de vorba cu un specialist si puteti sa-l gasiti si la tel 0744870194 unde va va recomanada un tratament natural si va va fi de mare folos cu atat mai mult ca este natural si nu va afecteaza sanatatea

Raspunde
 
0
 
radu elisabeta

acum 13 ani

as avea si eu o intrebare,nu sunt o fire nervoasa dar cind am dat examen la teoretica si la practica asa de tare a inceput sa-mi bate inima si sa-mi tremure picioarele ca am crezut ca o sa lesin.va rog frumos sa-mi dati un raspuns ce calmant am voie sa iau sa nu-mi tremure picioarele,am picat la practica de 2 ori ,si stiu ca nu o sa reusesc fara calmant si am cheltuit banii degeaba.cand sunt cu instructor nu am nici o problema dar cand sunt langa examinator asa imi tremura picioarele ca nici nu pot macar sa pornesc masina .va rog frumos sa-mi dati un sfat,am 2 copii mici si nu vreau sa mai lipsesc de langa ei.va doresc multa sanatate cu stuma si respect Elisabeta

Raspunde
 
0
 
Adauga raspuns

Vezi si alte informatii utile

Remedii naturiste pentru cele mai frecvente boli Remedii naturiste pentru diaree si constipatie Remedii naturiste pentru astm Remedii naturiste pentru tratarea disfunctiei erectile Remedii naturiste pentru tulburarile de somn

Nu ai gasit ce cautai? Cauta intrebari similare

sau adauga o intrebare noua

Adauga o intrebare noua