pierderea unui copil
Postata de wise_g1rl cu 12 ani in urma.
buna ziua ,acum 4 ani am nascut o fetita de 4 kg dar care a decedat la 3 saptamani,am trecut prin cea mai urata si dureroasa experienta a vietii mele ,dupa primul control medicul mi-a spus ca am un fel de bacterie pe uter care s-ar putea sa dauneze fatului,am fost plimbata din spital in spital pana am ajuns la clinica de chirurgiesi transplant din T-,ciMures,fetita mea a suferit de transpozitie de vase mari la inima imi doresc foarte mult un copil dar imi este foarte teama de a-l avea,nici nu ma mai imaginez trecand inca o data prin ce am trecut,nu am vb niciodata cu un psiholog pentru ca familia s iprietenii mi-au fost aproape,insa filmul se deruleaza in fiecare zi in mintea mea toti cred ca eu am depasit situatia dar ma prefac si ma uit aproape in fiecare zi la cd-ul cu ea,am o invidie foarte mare atunci cand pe strada sau in parc vad femei care isi plimba copii si nu stiu cum sa trec peste asta
Adauga raspunsRaspunsuri (5)
acum 12 ani
Buna ziua,
Imi pare rau ca ati trecut printr-o experienta atat de dureroasa. Aveti dreptate, intr-o trauma atat dureroasa este necesar sa apelati la serviciile unui psiholog care are este specializare in psihoterapie si care lucreaza si pe trauma. Este foarte important sa va acceptati durerea si sa nu o ascundeti. In momentul in care nu o lasati sa se exprime ea devine mai puternica si tinde sa va consume din interior. In cadrul psihoterapiei veti putea sa o lasati la suprafata intr-un mediu sigur si nu veti fi judecata sau sa vi sa spuna ca trebuie sa treceti peste.
Lucrez de mai bine de 5 ani cu mamici care au pierdut sarcini sau bebelusi si va pot spune ca durerea nu dispare 100%, ci mai degraba lasa loc iubirii pe care o simteau pentru copilasul lor si astfel si-o pot exprima in timp. Dar cand spui ca "nu trebuie sa mai sufar" atunci iti interzici si iubirea pentru acel copilas.
Va recomand sa mergeti la psihoterapeut. Nu lasati durerea sa se transforme in teama si astfel sa nu mai aveti niciodata copii.
acum 12 ani
va multumesc pentru raspuns ,insa nu am curajul sa spun cuiva tot ce ma apasa ,pentru ca totul s-a sfarstit pentru in mine in momentul in care doctorul m-a lasat pe mine sa decid viata ei ,ori sa cedeze la aparate si sa nu mai sufere ,ori sa o iau acasa ca o leguma dar nu va mai fi om niciodata ,nu stiu daca am facut bine ,asa cum toti au fost de acord in special medicul care mi-a zis ca nu trebuie sa o llas sa sufere traind fara sa simta nimic si ca astfel imi distrug si eu viata ,doar ideea asta ma macina ,am sentimentul de culpabilitate ca am lasat-o sa moara ,iar ceea ce nu pot uita niciodata este ca in seara in care a murit pur si simplu am vazut o luminita venind spre geamul din camera de la spital ,apoi se facea tot mai mica in timp ce se indeparta ,a fost prima data cand mi s-a intamplat astfel de fenomene ,nu stiu daca am procedat bine
acum 12 ani
Adesea astfel de decizii sunt foarte greu de dus. Psihoterapeutii au o pregatire speciala sa ajute persoanele care trec prin evenimente puternic traumatizante cum este cel prin care ati trecut si dvs.
Spuneti ca va este greu sa vorbiti despre povara dvs, dar din cate reiese aici aveti mare nevoie.
Ascultati-va instinctul si mergeti inainte. Nu spun ca nu va va fi greu la inceput, dar in timp veti vedea ca se va schimba. Se va intampla asa daca vreti sa onorati viata si moartea propriului copil. A ramane blocata si a nu lasa ca viata sa curga e ca si cum nu ii acceptati destinul. Este destul de complicat sa va explic pe net complexitatea acestor fapte.
Alegerea va apartine si este pacat sa nu o faceti.
acum 12 ani
da ,pentru ca de aceea am si intrat pe acest forum , sa vorbesc cu persoane ca dvs care ma pot intelege ,pentru ca daca as spune cuiva experienta prin care am trecut probabil ar spune ''''da D_zeu sa o odihneasca '''' sau imi pare rau ''''nu vreau sa aud cuvintele astea ,pt ca nu pot nici acum dupa 4 ani sa ma resemnez ca am pierdut copilul pe care m l-am dorit din tot sufletul ,cred ca aveti dreptate ,am nevoie sa ma inteleg pe mine ,sa accept faptul ca nu sunt eu singura care a trecut prin astfel de traume ,nu vreau sa ma fiu nervoasa atunci cand pe strada vad o mama cu un copil ,nu vreau sa mai plang si cred ca as avea nevoie de ajutorul dvs
acum 12 ani
Daca doriti ma puteti contacta. Aveti mai jos datele de contact
Vezi si alte informatii utile
Cum pot gasi un psihoterapeut bun? Psihoterapeut Lavinia Stoian ne vorbeste despre cum iti revii dupa decesul unei persoane dragi De ce romanii nu cer ajutor de la psiholog? Program national de asistenta medicala, psihologica si sociala a consumatorilor de droguri - 2009-2012 Exercitarea profesiei de psiholog cu drept de libera practicaNu ai gasit ce cautai? Cauta intrebari similare
sau adauga o intrebare noua
Adauga o intrebare noua