Postata de bumblebee cu 14 ani in urma.
O sa va descriu o parte din starile mele. Sper sa nu ma intind prea mult. Un sfat mi-ar fi de mare ajutor,va rog.
Am 22 de ani. De ceva timp, de foarte multi ani mai exact, am inceput sa fac vizite regulate la doctor. Mai mult pe ascuns, fara sa cunoasca niciun membru al familiei, niciunul dintre prieteni. Am facut tot felul de analize si teste posibile. Dar inca nu pe toate, si acest lucru ma ingrijoreaza. Ma tem mereu ca o sa dezvolt o tumoare printr-o parte a corpului, in special craniana sau zona pelviana. Ma ingrozesc ca as putea avea paraziti intestinali, sau mai rau, polipi de care habar nu am.
Anual imi fac analizele generale, iar cateodata, in functie de cel mai mic simptom, solicit consultatie specializata. Imi petrec timpul cautand simptome si tratamentul bolilor si imi permit sa fac haz de necaz, spunand ca probabil am mai multe cunostiinte medicale decat orice alt farmacist.
Pe teama capatarii unor boli grave, am inceput ( in ultimele luni) sa ma sperii de bacterii. Desi intotdeauna am fost o persoana ordonata si mi-a placut sa fac curatenie, de curand clorul a devenit prietenul cel mai bun. Ma tem sa folosesc orice toaleta de teama ca m-as putea infecta. Ba chiar refuz atingerile cu anumite persoane care mi se par a avea o igiena mai precara.
Problema e ca daca pana acum ma multumeam doar sa vad ca rezultatele analizelor sunt ok ( chair daca nu am incredere 100% in acuratetea lor), acum am insomnii grave. Plang aproape in fiecare seara de teama ca sigur am o boala incurabila. Calitatea vietii mele incepe sa scada dramatic si frecventa gandurilor maladive creste obsesiv.
Ma intreb...oare sufar de tulburare obsesiv compulsiva? nu am alt tip de comportament obsesiv ( ca de ex spalatul frecvent pe maini, verificarea obiectelor, numararea, etc).
Nu de mult am terminat facultatea de psihologie. Cred ca numai rau mi-a facut, ca ma tem ca nu cumva intr-o zi sa ajung mai rau. momentan cred despre mien ca sunt anxioasa, depresiva si uneori as putea spune ca am si mici accente maniacale ( urmate de paranoia).
Intrebarea mea e....faptul ca mi se pare ca intrunesc o buna parte din conditiile unei persoane cu odc, e oare real? sau e generat de hipocondrie? de care cum dumnezeului se scapa?
( si da, ca fapt divers, bunica mea - care m-a crescut cand parintii erau la munca, a murit de cancer ovarian, cand eu aveam 7 ani. inca vad imaginile cu wc-ul plin de sange. tot pe directia asta, matusa mea a fost diagnosticata acum cativa ani cu cancer ovarian. deci stiu ca asta imi va fii sfarsitul).
ps: ma tem sa am relatii sexuale, sa am relatii afective, sa imi fac planuri de lunga durata pentru ca stiu ca intr-o zi o sa fiu datoare cu o moarte.
Daca am plictisit pe cineva imi cer scuze.
Multumesc pt timpul acordat.
acum 14 ani
1. am avut astfel de paciente si s-au vindecat, cu putin ajutor.
2. un psihiatru (ancorat in realitate si interesat sa vindece, nu sa faca "psihanalize") ai consultat? Daca da, ce opinie a avut si ce recomandari ai primit?
3. vrei sfaturi? daca da, cauta-le in alta parte decat pe internet, in reviste si in cunostiintele tale (putine si precare) de psihologie. Realitatea doare - hipocondria NU. Ai nevoie de intrebari/raspunsuri directe: ce altceva NU DOARE? ... Tratamentele mele pentru astfel de cazuri, cam asa incep. Daca vrei sa te vindeci, cauta pe cineva care NU te menajeaza!
4. mai multe detalii si orice vrei, la [email protected]
acum 14 ani
Mai important decat sa pui o eticheta problemelor tale ar fi sa le intelegi cauzele si sa ti le asumi. Nu cred ca cineva te poate "vindeca", dar cred ca tu iti poti depasi problemele. Facultatea de psihologie a fost, probabil, o incercare de a intelege ce ti se intampla. Cu siguranta a fost traumatizant pentru tine sa asisti la durerile bunicii. Dar tu esti altcineva, o persoana diferita. Mersul continuu la doctori este o solicitare de ajutor, dar si o incercare de a "pasa" responsabilitatea rezolvarii problemelor...
Daca doresti o programare la psiholog poti suna la 0722 933013.
acum 14 ani
Cu siguranta ai fost traumatizata de afectiunea si decesul bunicii tale la varsta de 7 ani si de cancerul matusii. Probabil ca exista o predispozitie. Dar ele nu sunt singurele persoane de sex feminin din familia ta. Deci nu exista sanse de 100% sa suferi de cancer.
Se pare ca ai niste cunostinte solide de medicina. Ai auzit despre sindromul studentului la medicina? In primii ani de studiu si practica, multi dintre studentii de la medicina cred ca se vor imbolnavi de bolile despre care invata. Identifica o parte din simptomele acelora cu simptome reale sau nu, personale. Unii fac si investigatii, etc. Cu toate astea depasesc momentul si devin medici de succes. Pe masura ce cunosti mai multe informatii medicale, ai tendinta sa le transferi asupra ta. Masura poate fi si una de precautie sau de ce nu, prevenire. Dar tu stii ca deja ai depasit limita. Pentru ca deja ai constientizat lucrul asta si ai cerut ajutor ai facut un mare pas. Cred ca ar trebui sa intervii, sa soliciti ajutorul unui psihoterapeut. La varsta ta, ar fi cazul sa traiesti o viata normala, sa te bucuri de micile placeri ale vietii, sa ai un partener,chiar. Ar trebui sa faci ceva sa iti echilibrezi viata.
acum 14 ani
Multumesc frumos.
Sincer, vizita la un psihoterapeut sau psihiatru m-ar ajuta.
Din pacate locuiesc in UK si beneficiez de serviciile nationale de sanatate, si desi m-am plans medicului de familie, nu am avut prea mare succes. (inafara de niste pastile cu valeriana, pe care as putea sa le inghit precum dropsurile).
Poate ar trebui sa fac demersuri si sa caut o clinica privata, in afara orasului. Dar ma intreb, oare e posibil sa fac terapie, sau sa descriu cu exactitate ce simptome am, neluand in seama bariera lingvistica? Cat de mult conteaza? Chiar daca vorbesc engleza destul de bine, faptul ca pentru mine anumite cuvinte au anumite reprezentari,bazate pe anumite asocieri, ar putea avea efect distorsionant. Pana si faptul ca ma gandesc sa imi aleg cuvintele si am un anumit lapsus din cauza ca nu cunosc un anumit, ar putea fii interpretat.
Stiu si aveti mare dreptate: sfaturile si informatiile nu se iau din reviste, internet, si orice alte surse care sunt imediat la indemana.
Imi mai permit cateva scurte intrebari, cu riscul de a parea insistenta : in ce masura gandurile pot actiona direct asupra unor organe? oare durerile pe care le resimt sunt reale, sau nu? daca nu exista explicatii medicale in urma investigatiilor amanuntite, atunci inseamna ca nu exista nici durere, si nici cauze? E posibil sa fie vorba de un efect nocebo?
Multumesc inca o data celor care mi-au raspuns. Apreciez promptitudinea si profesionalismul raspunsurilor.
acum 14 ani
Buna ziua,
Cred si eu ca faptul ca cereti ajutor pentru problemele psihice e un semn bun. Durerea este o senzatie care are mai multe etaje de structuri cerebrale care o interpreteaza si doar una din ele este in periferie (in organul care "doare") restul sunt la nivelul creierului. Suferinta psihica determina exacerbarea senzatiei de durere iar gandirea de tip fatalist, negativa hraneste si ea aparitia unor noi senzatii, care iar vor fi interpretate etc intr-un cerc vicios fara sfarsit. Cauta ajutor, exista o comunitate de doctori romani psihiatrii in UK, unii dintre ei cu formari in psihoterapie. cauta pe internet, chiar seful asociatiei medicilor romani din UK e psihiatru. Am un coleg Dr Alexandru Lita care lucreaza in apropiere de Londra, poti apela la el etc.Stiu si un psihiatru care este si psihoterapeut o cheama Carmen Parr, poti sa afli in ce oras lucreaza.
Exista si varianta terapiei pe skype etc
Bafta.
Cu drag,
Dr Gabriella Bondoc
psihiatru
psihoterapeut
acum 14 ani
Dude, asculta aici sfat de la o fata de varsta ta care are un pic de ipohondrie si se autotrateaza: singura solutie esti TU! Eu am avut o perioada in care faceam atacuri de panica pentru ca AVEAM IMPRESIA ca mi-e putin rau (greata, durere de nustiuce). Si imediat faceam in cap scenariul cel mai urat ac***a cunostinte medicale (mama e medic) ca am nu stiu ce, ca ma doare nu stiu unde, ca se manifesta asa... Si pac atac de panica. Daca ai facut, stii cat de groaznic e. Asa ajunsesem incat nu mai ieseam din casa de frica ca nu ma voi simti bine si voi face atac de panica si deci sigur nu ma voi simti bine in urma atacului (cerc vicios deci). Ce am facut? Pai mi-a facut mama psihoterapie ad hoc. M-a luat tare, ca daca sunt asa tampita incat sa cred tot timpu ca am ceva, la un moment dat chiar o sa am si atunci n-o sa ma mai ia nimeni in seama.
Sa nu spun ca am avut in familie persoana decedata dupa 10 ani de chin (cancer de san, matusa), persoana decedata dupa 2 luni de chin in urma unui AVC, si altele. Deci am vazut suferinta si boala.
Ce am facut? Am ignorat pur si simplu. Si mi-am zis ca o durere mica pe nu stiu pe unde nu inseamna nimic si daca intr-adevar am ceva, corpul meu va sti sa imi arate intr-un mod mai puternic decat o simpla durere de ovare trecatoare sau asa. Sigur, nu e rau sa fii cu analizele la zi. Asa stii macar ca daca Doamne fereste dezvolti ceva, il prinzi din zbor si tratezi din timp.
Mi-a fost teama ca nu voi putea niciodata duce o viata normala. Eram dependenta de mama, mi-era frica etc. Pana la urma cu vointa am reusit sa trec peste. Am un prieten extraordinar si sunt pe picioarele mele, chiar daca nu singura (nici nu as vrea). Nu iti ascund ca din cand in cand, mai ales in perioade de stres mare (cum e acum, fiind studenta), imi revin unele mici simptome (adica mici depresii, stari incipiente de anxietate). Dar am invatat sa le alung cat pot si sa imi iau gandul.
Trebuie sa intelegi ca 1. bolile pe care le dezvolti se intampla independent de vointa ta. Cateodata chiar oamenii care se ingrijesc si feresc de toate alea risca mai mult decat cei mai nepasatori. 2. faptul ca cineva din familie (sau chiar 2-3 rude apropiate) au dezvoltat o boala nu inseamna ca o vei dezvolta si tu! Asta stii si tu.
In final, sa iti povestesc o chestie haioasa de la mama: in facultate, o colega a devenit ipohondra (sindromul stud la medicina, cum zicea cineva mai sus). De fiecare data cand schimbau stagiul si deci spitalul, isi facea un set complet de analize, tot avea impresia ca are si aia si aia, desi analizele ieseau bune. Ei intr-o zi, ajunsi la am uitat ce spital, i-au incurcat analizele si cand le-a primit, reiesea ca are ciroza de nu stiu care, hepatita c cu nu stiu ce, bref ca era pe moarte. S-a speriat ingrozitor, si-a dat apoi seama ca erau incurcate, si de atunci s-a lecuit!
acum 14 ani
Marina,m-ai facut sa rad. Ai dreptate, oricum orice as face si oricate ajutoare as primi, tot eu trebuie sa ma lecuiesc. Ma bucur ca ti-ai depasit starile si atacurile de panica. Sunt perfect constienta ca mama ta avea dreptate : intr-o zi chiar o sa avem ceva. ( fie ca te cauti, fie ca nu te cauti).
Doar ca...pana atunci inca sper ca se poate gasi leacul pt nemurire si sa traim vesnic. Si acum, incercand sa ma scuz cumva, dar cred ca toate reclamele astea din media de fac sa suferim de un comportament obsesiv-compulsiv ''social''. Toate produsele sunt ''antibacteriene'', toate cremele sunt ''antiseptice'' si tot asa. Promovarea vacinului impotriva cancerului de col uterin si statisticile (care spun ca romania e fruntasa in decesurile de cancer de col din europa!), sunt instrumente cu doua taisuri. Sunt de parere ca trebuie sa auzim o placa zilnica, ca sa bagam la cap faptul ca nu dam doi lei pe igiena noastra, dar totodata, aceeasi placa iti creeaza o viziune fatalista.
Si toti cei din spitale, cimitire si puscarii spun ca lor nu li se poate intampla. Nimic. Cand privim in fata bolilor, accidentelor sau a mortii, toate par indepartate, toate par ca apartin altor persoane, dar ne place sa credem despre noi ca suntem protejati si feriti. Eu personal cred ca realitatea e alta si ar trebui sa deschidem ochii.
Multumesc inca o data pentru raspunsurile primite.
Culmea culmilor, e ca locuiesc cu un medic si un psiholog si oricat mi-ar zice ei ca nu am nimic, tot nu e de ajuns. :)
acum 14 ani
Buna draga Bumblebee,
Imi pare rau sa aud ca te confrunti zilnic cu astfel de stari de anxietate! Cred ca este greu pentru tine deseori!
Iti recomand,ca, pentru a ajunge sa-ti invingi aceasta teama si sa o controlezi tu, mai degraba decat sa te controleze ea pe tine, sa apelezi numaidecat la cateva sedinte de psihoterapie cognitiv- comportamentala. In urma acestor sedinte vei intelege ce se intampla in mintea ta si cum acest aspect, iti influenteaza starile emotionale, in cazul tau starile de anxietate si cele depresive. Dupa cateva sedinte, vei invata sa ai control asupra acestor strai chinuitoare si vei putea incet sa incepi sa te bucuri din nou de viata!
Nu este o problema daca esti in UK, prin intermediul cabinetului nostru, poti beneficia de sedinte de psihoterapie cognitiv- comportamentala online, efectele fiind identice ca si cand ai fi in cabinet. PEntru mai multe detalii despre aceasta modalitate foarte facila de psihoterapie, te invit sa citesti articolul:http://www.psihosolutii.ro/content/index.php/psihoterapie-individuala/7-psihoterapie-online.html
Pentru a afla despre experientele si rezultatele clientilor nostri, care au apelat la acest tip de psihoterapie te invit sa vizitezi si forumul nostru: http://psihosolutii.ro/forum/viewtopic.php?f=4&t=205
Pentru mai multe detalii, ma poti contacta direct la datele de contact: http://www.psihosolutii.ro/content/index.php/psihologi/24-psihoterapeut-adina-demian.html
O zi frumoasa si cat se poate de linistita!
Numai bine!
acum 14 ani
Draga mea, Problema ta se poate rezolva usor facand analize si tratament la nivelul glandei tiroide. Pacientii care sufera de dezechilibre ale tiroidei sint suspiciosi, ipohondri, incapatinati. Toate aceste manifestari dispar odata cu reglarea glandei tiroide. Poate ca ai si alte manifestari, legate de dezechilibrul hormonal, la care nici nu te-ai gandit, nu le enumar, ca sa nu "iti dau idei". Dupa ce faci analizele, te rog sa mi le comunici si voi incerca sa iti recomand citeva suplimente alimentare, pe care le gasesti si in magazinele din UK. Siteul meu este: www.laurabella.xhost.ro.
acum 14 ani
Multumesc pentru raspuns. Cam acum o luna mi-am facut analizele pt glanda tiroida ( recoltare de sange... nu stiu daca se mai pot face si altfel de analize). Rezultatele au iesit ok. De fapt, analize generale, printre care am solicitat si treaba asta.
Cum se fac analizele pt testare hormonala?
In general iau tot felul de vitamine si suplimente nutritive, deci sunt mai mult decat interesata sa aflu despre altele noi, care m-ar putea ajuta. Multumesc inca o data pt raspuns.
acum 14 ani
Buna, Bumblebee!
Mi-a placut foarte mult cum ai explicat si detaliat cele ce ti se intampla si faptul ca incerci, cu cat mai multa obiectivitate, sa te autoevaluezi si sa gasesti o explicatie satisfacatoare pentru problemele tale.
Cred ca esti constienta ca a cauta explicatii si solutii pe internet (asta e “boala secolului”) nu este cea mai buna solutie. Spun asta pentru ca in experienta mea ca asistent medical am intalnit nenumarate persoane care au apelat la internet pentru a se "auto-diagnostica" si a cauta remedii miraculoare pentru problemele lor...
Insa, nu putem trage niste concluzii doar pe baza unor manifestari subiective, ci este necesar sa avem niste informatii obiective (consulturi de specialitate, analize medicale etc), pe care tu le-ai cautat, apeland in mod constant la consultatiile medicale...
Pentru ca ai absolvit facultatea de psihologie (si te felicit pentru asta), stii probabil ca atunci cand e vorba de noi insine, sau de persoane dragi noua, este aproape imposibil sa fim obiectivi... Este motivul pentru care cei mai multi clinicieni apeleaza la consultul altor specialisti pentru investigarea si diagnosticarea lor sau a familiilor lor...
Psihologia este un domeniu interesant, pe care eu insami mi-am dorit sa-l studiez, ca hobby, dar cu care, fara sa vreau, m-am familiarizat pe parcursul experientei mele in domeniul sanatatii, atat prin cursurile urmate in timpul pregatirii postliceale si universitare, cat mai ales din relatia directa si comunicarea cu pacientii pe care i-am tratat... Si am invatat ca oamenii au nevoie de incredere, de siguranta, de comunicare...
E foarte important ca incerci sa fii sincera cu tine insati, ca incerci sa intelegi cauzele si sa cauti o solutie. Din acest moment cred ca razboiul e pe jumatate castigat. Nu stiu ce ar mai putea face un psiholog pentru tine, ac***a in vedere ca tu insati constientizezi problemele pe care le ai si ai facut un pas important... Cred ca puterea sta in intregime in tine... Ai incredere in tine! Esti o fata pregatita, isteata! Fii deschisa, fa-ti prieteni si lasa-i sa se apropie de tine... Spune-le ce te framanta... Comunicarea este cheia pentru depasirea problemelor tale si nici un psiholog/psihoterapeut nu poate inlocui asta... Succes!
acum 11 ani
un salut la toti,spunetim va rog prin sport se poate lecui glanda teroida, fara medicamente so mentii.
Nu ai gasit ce cautai? Cauta intrebari similare
sau adauga o intrebare noua
Adauga o intrebare noua