Postata de aricel cu 14 ani in urma.
Buna tuturor! Am nevoie de sfaturi, simt ca innebunesc. Fata mea, 22 ani, a avut un prieten nemaipomenit, cum si-ar dori oricine, si a cunoscut o fata, pentru care ea s-a despartit de el. Spune ca ea iubeste acea fata, numai cand e langa ea se simte linistita. Nu se poate, fata mea iubeste o fata! Nu stiu ce sa fac, sa-si revina la normal. Mi se rupe sufletul. Imi iubesc copilul mai mult ca viata mea, pana acum ne-am inteles nemaipomenit de bine, dar nu pot sa accept asta si ma gandesc sa intrerup contactul cu ea, poate isi revine. Ajutati-ma ca nu mai pot!!!
Adauga raspunsacum 14 ani
M-am gandit si la varianta aceasta, dar mi-e frica ca psihologul o intareste in gandirea ei.
Multumesc pentru urare, sper sa ma atata putere.
acum 14 ani
Cred ca de baiatul cu care a fost impreuna fata ta esti mai mult tu indragostita decit ea. Ne-ai spus despre toate calitatile lui, ce bine i-ar fi fost linga el, ce lipsita de griji, ce ocrotita, asta fiind clar ceea ce tu ai cauta la un barbat. Iar ea, nerecunoscatoare, da cu piciorul unui asa om. Despre ea ce ne poti spune? In afara faptului ca "a parut normala" pina acum, iar in momentul de fata pentru tine e total pe dos, ce alte calitati si defecte are, ce idealuri, in ce crede, ce face, ce iubeste?
Un comportament al ei, extrem si de neinteles pentru tine, te-a dus imediat la gindul sa rupi relatiile cu ea, asta fiind pentru tine o garantie ca ea se va trezi si va prelua instantaneu modul tau de a vedea lucrurile. Pornesti de la ipoteza ca tu stii exact ce e mai bine pentru ea, mai bine chiar decit ea, si vrei sa aduci lucrurile in sfera "normalitatii" tale. In realitate ruperea relatiilor nu a dus niciodata la imbunatatirea lor. In locul unei relatii intrerupte cu fiica ta este de preferat o relatie poate contradictorie dar in care tu ii arati increderea pe care o ai in ea, increderea ca poate face alegeri pe care sa si le asume, cu bucuriile si uneori tristetile, dezamagirile pe care le aduc relatiile intre oameni. Ai spus ca te intelege dar te roaga sa o intelegi si tu pe ea. Cit ai incercat sa te pui in locul ei? Ce poveste o leaga de baiatul acela minunat (din punctul tau de vedere) si care e povestea care o leaga de aceasta fata? Cred ca mai multe amanunte te-ar ajuta si pe tine sa intelegi situatia si cel putin pe moment sa te linistesti ca nu s-a intimplat o nenorocire, ai un copil sanatos, intreg la trup si minte, care crede ca poate fi fericit in alt mod decit poti fi tu fericita. E asta un motiv de nefericire pentru tine?
acum 14 ani
In nici un caz nu sunt eu indragostita de acel baiat, el este, in ochii mei, acel ideal care si-l doreste orice mama pentru copilul ei.
Despre fata mea: ea este o fata foarte gingasa, foarte feminina, foarte frumoasa, totdeauna sincera, care stie sa-si urmeze idealurile in viata, este foarte prietenoasa, dar poate putin cam credula si naiva, ac***a incredere in toata lumea. Si-a terminat scoala, a invatat o meserie buna, lucreaza si ii place munca. Pana acum a visat la o nunta cu caleasca, rochie alba, o familie cu barbat, copii si casa. Crede in Dumnezeu, chiar daca a merge la biserica nu-i place.
Este foarte adevarat, prin ruperea relatiei cu ea, sper sa-si reia modul normal de viata. Poate nu stiu totdeauna ce e mai bine pentru ea, asta stie doar Dumnezeu, dar fiecare mama isi doreste ce e mai bun pentru copilul ei si incearca sa-si apere copilul de la necaz.
Sincer spus, nu am incercat sa ma pun in locul ei, fiindca mi se pare ceva anormal. De acest baiat a fost ea indragostita, ea l-a descoperit, pe cand de aceasta fata, cum spune ea, e curiozitate. Aceasta fata, dupa cum am vazut-o eu odata, nu arata a femeie, este, in ochii mei total neatragatoare, este urata si asociala.
Multumesc lui Dumnezeu ca mi-a daruit un copil sanatos, intreg la trup si minte, dar vreau si eu sa-mi vad copilul in randul omului normal, la casa lui cu familie. Fiind cu o femeie este un motiv de nefericire pentru mine, pentru ca mi-e frica sa nu se adapteze la acest mod de viata.
Multumesc frumos pentru raspuns si poate reusiti a-mi intelege si frica mea.
acum 14 ani
Iti inteleg ingrijorarea cu privire la ruperea circuitului natural al lucrurilor. Fiecare ne visam parinti cu copii crescuti frumos, copiii cresc si au la rindul lor copii, nepotii nostri. Probabil asteptai sa creasca fata ca sa poti trece la urmatoarea faza, cea de mama cu copilul aranjat, de la care nu-ti mai poti dori decit generatia urmatoare de urmasi. De fapt ce pierzi tu prin aceasta alegere a fetei tale este viitorul in felul in care ti l-ai imaginat. Asta doare foarte tare si te inteleg. Nu ai pierdut fericirea fetei tale, ea nu si-a pierdut idealurile ci se pare ca abia acum si le-a gasit cu adevarat. Se pare! Nu stim sigur daca e asa, dar asa crede ea acum, asta e fericirea ei de moment. Probabil nici ei nu i-a fost usor sa descopere ca are nevoie de altceva. Cred ca faptul ca a stat cu baiatul acela a fost o incercare pentru ea, de a vedea cit se poate adapta la rolurile clasice. Spui ca "se simte linistita" alaturi de fata aceasta. Care erau nelinistile dinainte? Ati vorbit despre asta? Sint oameni care nu au avut puterea fetei tale de a-si afirma orientarea, au trait vieti intregi ascunzind lucrul asta si condamnindu-se la nefericire. O admir si sper sa poti sa faci si tu lucrul asta in curind.
Scuze daca nu am citit poate toate mesajele tale cu atentie, nu am vazut sa spui ceva despre prezenta tatalui fetei in toata povestea asta. Fata ta a avut un model de familie asa cum il doresti tu pentru ea, adica mama, tata si copil?
Sint si eu mama, copilul meu este apropiat de virsta fetei tale. Si eu imi doresc sa aiba o familie clasica (sot si sotie, de sexe diferite), sa am nepoti din singele lui, sa il vad iubit si iubind la rindul lui. Se poate sa vada fericirea la fel ca mine, dar se poate sa nu fie asa. Eu o sa vreau sa-l vad multumit si implinit sufleteste cu alegerile pe care singur le face, pentru ca asa cum spuneai si tu, numai Dumnezeu stie ce e bine pentru noi si pentru ei, copiii nostri.
acum 14 ani
Ma bucur ca ingrijorarea mea este inteleasa si sper foarte tare sa fie totul numai de moment, cu toate ca nici de moment nu trebuia sa fie, cred eu.
Despre prezenta tatalui nu pot spune nimic, deoarece sotul meu a murit cand avea fata mea 9 ani. Despre modelul de familie cum il doresc eu pentru ea...complet nu l-a avut, din pacate, dar datorita familiei noastre cred ca totusi am reusit cu totii sa-i insuflam acele valori foarte pretioase a unei familii.
Cat despre admirare, admir si-mi respect foarte mult copilul pentru cum este ea si pentru tot ce a reusit in viata, dar..aceasta .alegere si acest mod de viata, gasesc eu, nu trebuie intarit in a-i da dreptate. Atunci pot sa uit ca se reintoarce la normal, sau?
acum 14 ani
Ai postat subiectul acesta la sectiunea "psihologie, psihoterapie", iar cerinta ta de la cei care ar putea raspunde aici este "cum s-o fac pe fiica mea sa revina la ce cred eu ca e bine pentru ea?". Cu subdiviziunile "cum ii arat eu ca nu are dreptate?", "cum sa-i demonstrez ca eu cred ca o sa fie nefericita?". Pui de-o parte dreptatea ta si de alta dreptatea ei, le compari si pina la urma alegi ca dreptatea ta e mai buna si mai demna de a fi aleasa. Te intaresti singura in aceasta apreciere. Niciunul dintre raspunsurile de la acest subiect nu ti-a intarit convingerea ca ruperea relatiei cu fiica ta sau totala respingere a ideii de homosexualitate este una indicata in situatia in care te afli. Si niciun psiholog sau psihoterapeut nu se va lansa in demersuri de readucere la o asa-zisa "normalitate" a unui adult de 22 de ani care alege altceva. Este timp si efort irosit iar rezulattul nu poate fi decit reprimarea temporara a unor impulsuri de altfel foarte puternice, pentru ca impulsurile sexuale SINT foarte puternice si ne influenteaza pe tot parcursul vietii. Convingerea ta este ca totusi asta e calea de urmat pentru ca nimeni nu ti-a zis si ce alternative ai. Exista multe alte atitudini pe care le poti adopta in legatura cu asta si care iti pot aduce multa liniste. Cred cu tarie ca chiar si o singura vizita la un terapeut te poate ajuta sa gasesti alte cai de a administra aceasta intimplare a vietii voastre.
Sau lasa-ti un timp in care sa incerci sa-ti intelegi fata, pune-te in papucii ei, dar la modul profund. Incearca sa fii fetita de 9 ani care si-a pierdut tatal, sa fii adolescenta care a avut primul prieten, sa simti ce a simtit ea la primul sarut al unui barbat, sa afli experientele si trairile din perioada convieturii cu prietenul ei, intilnirea cu actuala prietena, tot ce a vazut, simtit si trait fata ta. Cere-i ajutorul in demersul asta, incearca sa renunti la gindul "deja stiu eu mai bine ce-a simtit".
acum 14 ani
Ai dreptate in ceea ce priveste postatul subiectului.
Sunt de parere, ca dreptatea mea este mai demna de a fi aleasa. Este foarte usor sa dai sfaturi de acest gen cuiva, cand nu esti tu in cauza, poate, poate se anunta constiinta. Poate aceleasi sfaturi as da si eu altcuiva.....cat timp copilul e fericit, lasa-l sa faca ce vrea, cum vrea, s.a.m.d.
M-am hotarat sa nu rup relatia cu copilul meu, dar pastrez respingerea ideii de homosexualitate.
Ideea ta ca nici un psiholog sau psihoterapeut nu se va lansa in demersurile de a readuce un "adult" de 22 ani la asa-zisa normalitate o gasesc foarte rea. De ce se fac atatea terapii pentru pedofili, daca cum spui tu , impulsurile sexuale sunt foarte puternice si ne influenteaza toata viata. Sa-i acceptam si pe ei asa cum sunt, fiindca este alegerea lor sexuala??? Asta fiind doar un exemplu.
Parerea mea e, ca traim intr-o societate, in care ni se dicteaza, mai mult sau mai putin, ceea ce avem de facut pentru a fi acceptati de aceasta societate. Sau altfel de ce ne deranjeaza si ne ofticam cand vedem sau auzim cineva a omorat pe altcineva, altii sunt zilnic in stare de ebrietate, altii au violat, fete, batrane, altii nu vor sa munceasca, altii au furat...sau vai cum e imbracat, sau vai ce murdar e...???
acum 14 ani
Ce raspuns puteti da...si sintet si psiholog !?
acum 14 ani
Poate ma intelegeti de ce mi-e frica de a merge la un psiholog, poate ca-i da dreptate fetei mele si o mai si sustine in ceea ce vrea sa faca si atunci, adio speranta.
acum 14 ani
Apreciez ca ai citit raspunsurile mele si iti doresc toate cele bune in continuare.
acum 14 ani
Multumesc si va doresc la fel, toate cele bune.
acum 14 ani
Eu iti recomand sa ai incredere in educatia pe care i-ai oferit-o si in valorile pe care i le-ai insuflat. Spune ca poate fi o faza... ai rabdare cu ea. Nu renunta sa-i spui punctul tau de vedere si sa arati dezacordul tau fata de situatie, dar incearca sa aflii cat mai multe de la ea. Poate asa o vei intelege, indiferent care va fi alegerea ei. Nu sunt de acord cu homosexualitatea. Si nici nu sustin alegerea fiicei tale. Iti recomand doar sa ramai mama si prietena ei, indiferent de situatie. Presupun ca e dureros sa ai un copil care face alegeri gresite, dar si mai dureros este sa nu ai nici o relatie cu puiul tau.
acum 14 ani
Sper ca este doar o faza. Crede-ma punctul meu de vedere i-l spun mereu si eu si bunicii. Bineinteles ca e dureros sa nu ai nici o relatie cu copilul tau, crede-ma mi se rupe sufletul la aceasta idee si gandesc intradevar daca asta e cea mai buna solutie.
Prin acest forum incerc sa discut despre aceasta mare problema pentru mine in speranta ca ajung a lua deciderea corecta.
acum 14 ani
O sa''i treaca de la sine ..Sa speram .In plus eu sunt de parerea ca trebuie sa ti accepti copilul asa cum este el...( ea ) .
acum 14 ani
Dumnezeu sa te auda si sa-i ajute sa-i treaca!
Despre acceptanta, sunt o mama care ar face totul pentru copilul ei, dar acest lucru cred ca este prabusirea ei si acesta este motivul pentru care nu pot accepta.
acum 14 ani
Sunt si eu mama a doua fete, una de 17 si alta de 20 de ani. Nici nu vreau sa ma gandesc ca fetele mele ar alege sa traiasca ....anormal. Daca s-ar intampla, fereasca Dumnezeu, nu cred ca m-as indeparta de ele. Nu as accepta, dar as incerca sa inteleg, sa iert, sa-mi iubesc in continuare copilul. Te sfatuiesc sa nu o indepartezi, sa nu o judeci, sa nu spui la nimeni care va cunoaste, problema voastra. Poate nu-i decat o ratacire de moment, o curiozitate si ii va trece la un moment dat. Asteapta, are o varsta la care o poate lua oricand de la inceput. Spun sa nu spui pt ca lumea din jur nu va accepta si ''''''''va arunca cu pietre'''''''' in sensul ca o va denigra si, daca-si revine, va purta o pata pt totdeauna. Mai bine sa fii langa ea, sa stii ce i se intampla, decat sa fie departe de tine. Nu o pune sa aleaga intre tine si ea. Stii cum este la aceasta varsta, dragostea este mai importanta decat parintii. Mai tarziu, cand trece euforia, se schimba mai lucrurile. Rabdare, intelepciune, credinta si nu uita ca pacea-i mai importanta decat dreptatea.
acum 14 ani
Iti multumesc foarte mult pentru faptul ca ma intelegi cu sufletul de mama!!! Nici eu nu o sa ma departez de fata mea, am chibzuit lung si indelungat, dar nu ma lasa inima sa intrerup contactul cu ea. O iubesc mult prea mult pentru a putea face asa ceva. In nici un caz nu vreau sa o departez de mine, ne-am inteles cum poate foarte rar se intelege o mama cu fata ei si o o sa ma rabdare si sper ca este doar o ratacire de moment. E tanara si se poate intoarce la normal. Cat despre a spune lumii, sincera sa fiu, mi-e rusine, cu toate ca lumea nu s-a interesat niciodata daca m-ar putea ajuta cand poate am avut momente grele sau foarte grele in viata, si nu prea pun mult pret pe ceea ce gandeste lumea...dar ai dreptate oamenii sunt rai, si poate multi dintre cei ce spun sa o inteleg sunt primii care ar rade sau si-ar bate joc de necazul meu. Se vede ca gandesti ca o mama. Multumesc!
acum 14 ani
eu cred ca nu trebuie sa rupi legatura cu ea..astfel ii vei arata ca nu iti pasa....daca tot vati inteles atat de bine pana sa intalneasca acea fata...atunci incearca sa ii explici.ca nu e bine ceea ce face.si ca este un pacat ...dar nu cred ca vei reusi pt ca la 22 ani...ea crede ca isi conduce singura viata....dar cateva sfaturi parintesti nu strica...MulT SUCCES....SI SPER SA REUSESTI SA O CONVINIGI!
acum 14 ani
Multumesc pentru raspuns si sper ca pana la urma o sa-si dea seama ca nu este bine ceea ce face, dar bineinteles o sa incerc mai departe sa o conving si eu. Nu o sa ma dau batuta niciodata. Daca pentru copilul meu nu lupt, pentru cine atunci?
acum 14 ani
Stimata doamna. Mama mea este bolnava cu glanda tiroida si "am batut" multa vreme cu ea Parhonul. Acolo am intalnit diverse cazuri si, fiind cu mama mea in consultatie la medicul ei curant, mai stateam de vorba cu doctorita si mai aflam diverse lucruri legate de sistemul hormonal in general. Parerea mea este ca ar trebui sa incercati sa va convingeti fata sa mearga in primul rand la un consult la endocrinologie. De ce? Nici nu va inchipuiti ce dezechilibre poate da glanda tiroida, hipofiza, suprarenalele... Daca nu functioneaza corect, te fac din om neom. Mergand o data, acum multi ani, cu mama la un consult, doctorita ne-a spus ca inaintea noastra a fost la dansa o tanara de 20 de ani, studenta eminenta, care ea singura venise la un consult pentru ca descoperise ca, de ceva vreme, o atrageau sexual numai femeile. Fata era speriata tare si, citind diverse materiale despre acest lucru, vazuse ca acest fapt poate fi dat de o disfunctionalitate hormonala. Si venise biata de ea sa isi rezolve problema. Doctorita era impresionata, spunea ca rar vazuse in ziua de azi pe cineva constienta ca acest lucru e in neregula si era uimita cum fata stiuse unde sa vina la consult. Si mai spunea ca un om normal la trup nu este atras de persoane de acelasi sex, asa suntem noi "programati" genetic de mama natura, iar cand se intampla lucrul asta inseamna ca ceva nu e in regula. Asa am aflat ca nu e bine sa condamni persoanele cu astfel de probleme, adevarul este ca nici eu, banuiesc nici dvs. sau oricare dintre cele care au scris pe acest tag, nu am fost vreodata nici cat negru sub unghie atrase de vreo femeie! Si unde mai pui sa te si desparti de iubit tocmai din aceasta pricina!
Parerea mea este ca mai abitir ar trebui sa incercati sa convigeti fata sa mearga la un consult endocrinologic, Institutul Parhon din Bucuresti e cel mai indicat caci acolo am auzit eu de un astfel de caz, "pe bune", nu din auzite. Va dati seama ca e ceva in neregula cu copilul dvs., mai ales ca sunteti mama si simtiti astfel de lucruri, e posibil ca fata sa fi avut starea aceasta latenta, mai de multa vreme, si cumva sa fi izbucnit tocmai in acel moment, sau e posibil sa fi survenit diversi factori emotionali care sa fi declansat acest dezechilibru hormonal. Totul e posibil. Nici nu va inchipuiti ce fragil e organismul nostru, o situatie de fapt care de multe ori ni se pare doar stresanta si atat poate declansa un soc de "toata frumusetea" pe care corpul nostru il resimte ca pe un fel de "bomba" si ne da total peste cap. Nu puteti sti cu adevarat ce a survenit in perioada aceea in viata fiicei dvs., ea locuia cu prietenul, si chiar si un simplu soc la serviciu sau in viata de cuplu, care poate parea minor, e posibil sa-i fi declansat aceasta problema.
Va urez multa sanatate si sunt de acord cu dvs., aveti dreptate, de cele mai multe ori psihologii se dovedesc mult prea intelegatori cu astfel de probleme, li se pare normal sa existe homosexualitate si tot ceea ce decurge din ea.
Mult curaj si putere va doresc.
Nu ai gasit ce cautai? Cauta intrebari similare
sau adauga o intrebare noua
Adauga o intrebare noua