Cum să procedez?

Psihologie si psihoterapie

Postata de noname94 cu 10 ani in urma.

Am întâlnit un tip de câteva săptămâni. Un tip super: de la început am fost de acord să ne cunoaștem pentru început. Am discutat, din ziua în care ne-am întâlnit, zilnic prin mesaje. M-am întâlnit cu el la un moment dat, iar el deja insista să mergem în oraș cu verișoara lui și prietenul ei.
Au fost super-ok, el era super-îndrăgostit de mine și la fel și eu de el. Îi spusese maică-sii despre mine și totul părea să decurgă ok, până când...i-am zis că îl iubesc. El a spus că nu se pune încă problema de iubire și l-am aprobat. Eram doar entuziasmată & îndrăgostită și i-am mărturisit asta. După câteva zile în care devenise distant mi-a spus că a fost prea mult pentru el te iubesc-ul ăla și că ar trebui să ne împrietenim întâi apoi să trecem la un alt nivel. Și l-am înțeles.
Dar de atunci s-a răcit iar eu i-am dat pace. După o săptămână în care nu mi-a vorbit defel, tot eu i-am scris și am vorbit amical.
Îl plac mult pe tip, dar nu înțeleg mentalitatea lui. Am înțeles că pune preț pe cuvintele astea, vrea o relație serioasă, dar..de ce nu poate trece peste și să flirtăm ca până atunci?
Poate mă ajutați voi, care probabil ați mai trecut prin așa ceva. Nu cred că m-ar lăsa orgoliul să-i cedez din prima dacă se va întoarce, dar nici măcar nu știu dacă ar face-o, nu știu ce gândește.

Adauga raspuns

Raspunsuri (1)

Psihoterapeut Roxana Patrascu

acum 10 ani

Cred ca esti dezamagita de reactia prietenului tau. Daca o relatie de cuplu nu merge, sunt ambii partenerii responsabili. Nu are sens sa te invinovatesti pentru faptul ca el s-a speriat doar de la o declaratie de dragoste timpurie. Poate s-a grabit si te-a etihetat drept o persoana superficiala. Ideea este ca un om cat de cat matur reuseste sa treaca peste astfel de stangacii, nu da bir cu fugitii doar de la atat. Subiectul merita o discutie mai profunda.
Indiferent de raspunsul lui, poti sa iti imbunatatesti modul de a comunica, te poti dezvolta personal.

http://www.psihoutil.ro/dezvoltare-optimizare-personala/

http://www.psihoutil.ro/dezvoltare-optimizare-personala/asertivitate/

Cu drag,
Psiholog Roxana Pătrașcu
Telefon: 0721.349.765
Mail: roxana.patrascu@psihoutil.ro

Website: www.psihoutil.ro

Raspunde
 
0
 
Adauga raspuns

Vezi si alte informatii utile

Cum pot gasi un psihoterapeut bun? Psihoterapeut Lavinia Stoian ne vorbeste despre cum iti revii dupa decesul unei persoane dragi De ce romanii nu cer ajutor de la psiholog? Program national de asistenta medicala, psihologica si sociala a consumatorilor de droguri - 2009-2012 Exercitarea profesiei de psiholog cu drept de libera practica

Nu ai gasit ce cautai? Cauta intrebari similare

sau adauga o intrebare noua

Adauga o intrebare noua