Credeti ca sunt pregatita psihic sa pot porni la drum pentru a avea un copil?

Cred ca la aceasta intrebare sunteti absolut singura care poate sa dea raspunsul. Imaginati-va in postura respectiva, luati in calcul toate posibilitatile, eu va recomand sa continuati psihoterapia (poate cu alt psihoterapeut), eventual impreuna cu sotul si vedeti cum sa simtiti. Parerea mea sincera este ca un copil v-ar lumina viata, dar ca nu este cazul sa il faceti pana nu va rezolvati problemele de ordin psihologic, pana nu sunteti dvs linistita si impacata cu dvs. Copilul nu este cel care va va ameliora starea psihica, dvs impreuna cu un psihoterapeut, sotul, familia trebuie sa faceti asta. Copilul trebuie sa va gaseasca bine fizic si psihic, asa cum un copil nu lipeste un cuplu asa cum cred unii, ci trebuie sa vina pe lume intr-un cuplu deja sudat. Sanatate, ganduri bune si sa auzim de un bebe!

M-a intristat povestea ta,care din pacate nu e o poveste.Se spune ca Dumnezeu da incercari grele celor pe care ii iubeste mai mult.Nu stiu daca asa este dar stiu ca viata trebuie traita.Faptul ca spui ca ai rupt legatura cu Divinitatea,nu e un lucru bun.Dar asta nu inseamna ca si Dumnezeu te-a uitat.Daca te-ar fi uitat,acuma nu ai mai fi in picioare.Nu exista pe lumea asta cuvinte care sa consoleze un suflet de mama greu incercat,dar trebuie sa lupti,sa continui psihoterapia,sa incerci sa iesi ,sa-ti umpli timpul cu altceva,sa te implici in ceva actiuni care te-ar putea acapara.Un copil?Eu nu sunt convinsa de asta,mai ales ca spui ca analizele nu-s tocmai bune.Ia in calcul si varsta si gandeste-te daca nu ar fi mai bine sa adopti unul.Sigur un copil v-ar schimba viata dar trebuie bine cantarit.Daca te simti mai bine mergand la cimitir,du-te,dar sa stii ca el nu e acolo,el e intr-o lume mult superioara si nu se bucura vazandu-te atat de trista.Stii,pentru durerea fizica s-a inventat anestezia,iar pentru cea sufleteasca exista doar uitarea,estomparea trairilor mai putin bune.Ma voi ruga pentru tine.Promit.

mi-au si dat lacrimile instantaneu cand am citit postul dv.!!! dupa cum zicea si ochi negri ... ati putea incerca sa adoptati un copil daca nu aveti puterea si sanatatea de a mai face unul!!! sa nu va considerati prea in varsta pentru un copil ... nu de alta dar de ex. in italia cei care fac copii sunt peste 38 40 de ani , deci aveti tot timpul din lume!! va ganditi , si intelegeti-va cu sotul dvs. si poate reusiti sa luati o decizie!!! va doresc multa forta sa treceti peste toate greutatile!!! Dumnezeu sa fie cu Dvs.!

Sunt pe lumea asta,pentru fiecare OM,momente cumplite,tragice si odioase,in care fiecare a simtit macar o data ca ar vrea sa moara sau sa "se evapore",sa nu mai poata simti nimic.Este foarte dureros ceea ce povestiti...niciodata nu am inteles De ce mor copii(indiferent de varsta),mi se pare cel mai groaznic sentiment de pe pamant pe care il poate trai un om-parinte...Dar timpul le vindeca pe toate,se pare ca pana acum,nu a reusit sa inchida ranile dumneavoastra.Cautati puterea din interiorul dumneavoastra,ganditi-va la lucrurile care va plac sau va placeau inainte,stati de vorba cu prietenii,faceti-va noi cunostinte,vorbiti,comunicati.Adoptati un copil...sunt atatia micuti abandonati care au nevoie de un suflet curat si o familie,si ganditi-va ca toate lucrurile pe lumea asta se intampla cu un scop.Ganditi-va si la sotul dumneavoastra,probabil ca si lui i-a fost si ii este foarte greu,chiar daca nu i va plangeti,banuiesc ,ca dupa atatia ani va cunoaste destul de bine,nici lui nu ii este usor si cu siguranta nu i-ar fi mai usor fara dumneavoastra.Regasiti speranta si regasiti-l pe Dumnezeu,orice am face,el nu ne uita niciodata.Stiu ca sunt doar vorbe ce "va scriu",dar sper din tot sufletul sa va incurajeze si sa indeparteze macar putin valul de pe ochii si sufletul dumneavoastra.Stiu ca e usor de zis si greu de facut,dar incercati sa dati totul in urma,oricum nu puteti schimba nimic din ce s-a intamplat,insa puteti schimba viata dumneavoastra,a sotului dumneavoastra si poate a unui alt suflet.Consider ca oricat de greu ar fi in viata asta,nu avem dreptul sa ne-o luam,asa cum nu noi am hotarat daca sa ne nastem sau nu.Si poti gasi bucuria de a trai in mici lucruri in fiecare zi.Depinde doar de TINE!SA FI PUTERNICA Si OPTIMISTA!

draga Sercin,
stiu ce inseamna sa pierzi pe cineva drag si daca medicul ginecolog iti spune ca este ok si poti sa ramai insarcinata, GO FOR IT!
Pe de alta parte ,gandeste-te cum ar fi fost daca aveai doi copii ,daca cel pe care le-ai pierdut avea un frate
daca tie iti face bine sa te duci la cimitir dute fa lucruri care te linistesc
ce fel de psihoterapie ai facut ?
Iti doresc tot binele din lume!

Sa inteleg ca in religia asta femeilor le este interzis sa mearga la cimitir?
Oamenii de-a lungul timpului si-au facut o multime de religii, aproape as putea zice ca fiecare caruia nu i-a convenit o treaba din religia in care s-a nascut a facut alta religie care sa fie buna pentru el.
Dar Dumnezeu nu este al religiilor, El este unul singur. Pe El trebuie sa-L cautati si mangaierea Lui sa o gasiti. Nu cred ca, pana nu veti gasi pacea, linistea, mangaierea Lui veti putea fi pregatita sa mai fiti din nou mama, ati spus-o dvs, l-ati cara si pe el cu dvs. la cimitir.
Ar fi bine, v-ar ajuta foarte mult ca, pana sa fiti pregatita sa aveti un copil, sau sa infiati unul, sa va implicati in actiuni legate de orfelinate, camine de batrani, ajutand pe cei lipsiti veti umple golul din sufletul dvs. si veti gasi mai usor o cale sa va apropiati de Dumnezeu.