Postata de Maria78134563 cu 15 ani in urma.
Tocmai au trecut 3 zile de cand am hotarat sa ma despart de prietenul meu, pentru ca de o saptamana se comporta distant fata de mine, la telefon nu prea mai aveam ce discuta, il simteam rece, il simteam ca vrea sa ma vada mai rar, sa mai iasa si cu baietii. M-am hotarat sa am o discutie cu el sa vad ce se intampla, daca am gresit cu ceva.Mi-a zis ca nu stie ce se intampla cu el, ca vrea sa iasa mai mult cu prietenii, desi nu i-am interzis niciodata, dar uimitor este ca pana acum 2 sapt ne intelegeam f. bine, am mers la Sinaia, ne-am simtit f. bine. Tot timpul eram impreuna, vorbeam tot timpul, la telefon, discutam despre orice.Mentionez ca suntem de 1 an impreuna, si ca am mai trecut prin 2 despartiri, dupa 2 luni de cand ne-am cunoscut ne-am mutat impreuna la el, el a insistat sa incercam sa vedem cum ne intelegem, aveam amandoi intentii serioase, ne doream ceva serios.Eu in curand implinesc 30 de ani, el are 28, e vreo 2 ori mi-a zis ca nu vrea sa se casatoreasca decat dupa 35 de ani, nu l-am obligat niciodata sa ia o decizie, dar ma gandeam ca daca tot s-a intors dupa mine de Sarbatori, ca nu mai putea fara mine, vroia sa-mi vorbeasca, sa ma vada, ca nu se simte bine fara mine. Parintii mei nu vor sa mai auda de el, ca este nehotarat si ca nu stie ce vrea.Cand ne-am reimpacat ultima data, mi-a fost destul de greu sa intru iar in relatie, dar cu ajutorul lui, cu rabdare am reusit, si chiar simteam ca mergem impreuna pe drumul cel bun si ca putem cladi ceva impreuna. Ca acum sa-l aud ca vrea o pauza, din nou, ca e suparat.....dar nu stiu de ce.Cand l-am intrebat cat va dura pauza, de cat timp are nevoie, mi-a zis ca nu stie.M-a socat din nou.Nu stiu ce sa mai cred, imi pare rau ca m-am reintors in relatie de dragul lui.Fapt pentru care i-am spus ca pentru mine pauza inseamna despartire definitiva si ca asta e finalul relatiei noastre.Inca nu e matur, asa cum mi-as dori sa fie, am crezut ca se poate schimba, si ca ma iubeste.Doa r tine la mine se pare si nu mai stie ce vrea. Eu imi doresc o familie, iar lui ii este frica de obligatii.Probabil poate fi din cauza ca parintii lui s-au despartit si el a trecut printr-un soc si o astfel de suparare. Cum as putea interpreta gestul sau ?Mi-a zis ca nu are pe nimeni, dar ca simte nevoia sa fie singur o perioada. Sunt sigura ca se va intoarce iar la mine peste ceva timp, ca ma va cauta.NU STIU DACA MERITA O ALTA SANSA.Nesiguranta si comportamentul schimbator nu-l mai suport. Ce ma sfatuiti sa fac ?
Adauga raspunsacum 15 ani
Buna Raluky,
Intr-adevar, din cate ne-ai povestit, prietenul tau nu este un tip matur, hotarat care sa stie ce vrea. Ba are nevoie de tine, ba cere pauza.
Tu singura trebuie sa hotarasti daca merita sau nu o alta (a "n"-a!!!) sansa! Dar sa te gandesti foarte bine, ca e posibil ca mai mereu sa ai parte de astfel de surprize din partea lui: cand va e mai bine, sa ceara o pauza.
Gandeste-te foarte bine, pune in balanta toate cele si ia o decizie bua pentru tine! Gandeste-te la tine, la ce vrei , la ce-ti doresti, la ce-ti poate oferi aceasta relatie.
O relatie nu este ca o .....gara in care sa vii si sa pleci ori de cate ori ai chef.
Numai bine si sa iei decizia corecta!
acum 15 ani
un intelept spunea odata..."cand pt celalalt ai chiar si o mica urma de indoiala cel mai bine e sa fugi de el cat te tin picioarele"..cred ca avea dreptate.esti fata desteapta ..parerea mea e ca n-are sens!
acum 12 ani
MAI DOMNISOARA LASAL DE TOT CA CU ASTA NU VEI AVEA NICI O DATA UN VIITOR
acum 12 ani
eu iubesc o fata cum nam iubit pe nimini si iam zis iam aratat co iubesc dar ea zice ca nu poate iubi pe nimeni ca nu a iubit nici o data ca nu stie cei aia iubire si nu stiu ce sa mai fac care ma poate ajuta cu un sfat sa stiti cal respect foarte mult
Nu ai gasit ce cautai? Cauta intrebari similare
sau adauga o intrebare noua
Adauga o intrebare noua