Postata de Utilizator11644354858 cu 2 ani in urma.
Bună ziua! De ceva vreme mă confrunt cu mâncărimea pielii, mai exact de 5 luni de când am început facultatea. La început am crezut mă mănâncă pielea din cauza mediului nou în care stau. A început de la picioare, apoi s-a estins pe mâini și în cap. Începuse să mă mănânce așa tare pielea încât am fost la farmacie și mi-am cumpărat Claritine comprimate. Pastilele au avut efect, însă de scurtă durată. Am început să cred că este din cauza stresului. Am uitat sa menționez că doar mă mănâncă pielea, însă nu mi se înroșește sau nu-mi apar bubițe. Am crezut că va trece de la sine, având în vedere fatul că eu am avut și probleme cu diareea din cauza stresului (sau cel puțin așa cred eu că erau din cauza stresului). Am început să mă îngrijorez, așa că am căutat pe internet posibile cauze ale mâncărimii. Știu că pe internet sunt și știri false, dar am zis totuși să caut ca sa am o idee despre ce ar putea fi. Am găsit diverse cauze care mi s-ar potrivi mie: stresul, excesul de pastile diuretice (în perioada în care eram stresat cu școala luam Imodium în fiecare dimineață, cam vreo 2 luni). Nu știu ce ar putea fi... Toată chestia cu mâncărimea pielii a început din a doua săptămână de stat la căminul studențesc. Aveți vreo idee ce ar putea fi? Mulțumesc!
Adauga raspunsacum 2 ani
Buna ziua,
Pentru a putea primi un raspuns adecvat va recomandam sa mergeti la un control medical. Articol de interes: https://sfatulmedicului.ro/Alergiile/testele-cutanate-pentru-depistarea-alergiilor_6460
Nu ai gasit ce cautai? Cauta intrebari similare
sau adauga o intrebare noua
Adauga o intrebare noua