Care este cel mai eficient si rapit test HIV?

HIV SIDA Prevenirea expunerii HIV

Postata de ppacientul cu 12 ani in urma.

La inceputul lunii mai am facut greseala vietii mele, pe baza consumului de alcool am acceptat sa intretin relatii intime cu o p***atuata. Contactul sexual (vaginal) a avut loc NUMAI cu prezervativ, dar am avut parte si de contact sexual oral fara protectie (fara prezervativ), deasemenea in timpul actului sexual am atins zonele intime atata ale ei cat si ale mele (aici am frica sa nu ma fi luat din greseala secretii vaginale de la aceasta).
Din acel moment sunt distrus psihic, nu mai sunt in stare de absolut nimic cand ma gandesc ca a-si fi putut lua o BTS sau mai rau HIV.
Am citit si m-am documentat despre tot ce presupune HIV si metodele de detectie.
Ca sa fac testul HIV (ELISA) presupune sa astept sa treaca fereastra imunologica de 2-12 saptamani apoi sa fac testul ELISA. Deci abia dupa 3 luni ma pot linsiti dar nu de tot, dupa ce il repet la 6 luni respectiv 12 luni (abia atunci pot sa fiu impacat ca nu am nimic).
De aceea vreau sa fac testul PCR.
Acum vine si intrebarea mea:

1. Sa presupunem ca individa este infectata, care sunt sansele mele sa ma infectez?

2, Cata acuratete are testul PCR (adica cat de sigur pot fi de acesta) si dupa cat timp (minim) poate fi facut sau dupa cat timp se recomanda sa se faca? Alt test mai bun exista?

Va intreb acest aspect deoarece intentionez sa recurg la un test cat mai exact si mai rapid, in cazul acesta din cate m-am informat este testul PCR, daca va iesi negativ (absent) voi putea sta linistit ca nu sunt infectat sau va mai trebui complementat pe viitor cu alte teste?

Daca o sa imi recomandati testul PCR in principiu vreau sa il fac la Clinica Synevo, ce stiti despre ei? Mi-au zis ca la ei testul PCR se numeste HIV-1 ARN (cantitativ) si ca identifica doar HIV1 (grupul M, subtipurile A-H nu, deasemenea si grupul N si O) si nu indica HIV 2. Ce inseamna aceasta?
Eventual daca nu este acelasi test sau lasa de dorit clinica respectiva ma puteti indruma spre alta locatie?

ASTEPT UN RASPUNS CU MARE NERABDARE!
VA MULTUMESC!

Si pentru sfarsit vreau sa las cateva ganduri celor care nu sunt in situatia mea si se gandesc la acest subiect ca si unul putin important.
Fratiiloooor nu faceti greseala care am facut-o eu ca va distruge ori psihic ori pur si simplu va distruge viata daca sunteti infectat.
Eu de obicei nu consum alcool si in viata vietii mele nu am fost la p***atuate sau sa am relatii voyagere cu fete dubioase (si nicidecum fara protectie).
Cand privesti subiectul de pe margine ti se pare departe, opus de unde stai tu, dar, uite ca printr-o neatentie intr-o secunda se schimba lumea cu susul in jos.
GANDITI DE 3 ORI INAINTE SA FACETI CEVA!!!
Eu unul asa o sa fac, o sa fie invatare de minte, a fost prima si ultima p***ae de genu din viata mea!
Sa dea Dumnezeu sa fie cu bine!
Va multumesc!

Adauga raspuns

Raspunsuri (101)

Alex

acum 8 ani

Anonymousssssssssss, fa-ti testul, nu mai sta in aceasta stare de frica, iti faci mai mult rau asa. Daca deja au trecut 6 luni, un singur test e suficient.
Succes, te asteptam cu rezultatul.
In legatura cu maseaua, orice infectie la masele este periculoasa si trebuie tratata urgent, adica mers la nenea stomatolog. Evita cat poti dulciurile si spala dintii dupa fiecare masa sau macar seara inainte de a merge la culcare. De asemenea n-ar fi rau sa folosesti si apa de gura dupa periaj, nu uita sa periezi chiar si limba si sa schimbi periuta cat poti de des.

Raspunde
 
0
 
Bobby

acum 8 ani

Va salut.
Acum opt zile am avut un contact oral neprotejat cu o femeie de moravuri usoare.
Intrebarea mea este : as vrea sa fac un test HIV cat mai rapid ptr a nu astepta pana la4 saptamani ,ce imi recomandati,exista asa ceva?
Am sunat la synevo si au spus ca primul test pot sa il fac la 4 sapt.
Cineva de aici spunea ca se poate face si la 10 zile de la contact.In cazul meu au trecut doar 8.
Daca puteti sa imi raspundeti cum se numeste testul (daca exista) si unde il pot face ,v-as ramane recunoscator.

Raspunde
 
0
 
Alex

acum 8 ani

Bobby, daca doar sexul oral a fost neprotejat riscul este prea mic.
Exista ceva riscuri, la fel de mici la ejacularea orala, ar putea patrunde virusul prin uretra penisului sau daca fata era ranita la gura si tu aveai la rândul tau leziuni la nivelul organului genital. Cred ca toti baietii care se duc la p***atuate fac oralul neprotejat, chestia e ca sexul normal sau anal sa-l faci cu prezervativ. In general p***atuatele cu locatie te asteapta pregatite cu prezervativ personal pe care se grabesc sa ti-l puna inainte de partida de sex, acest lucru spune multe despre p***atuata respectiva si anume ca se gandeste la sanatatea ei si indirect si la a ta. Riscul creste la p***atuatele de pe centura sau la cele carora le este indiferent daca actul sexual are loc cu sau fara protectie.
Deci per ansamblu ar trebui sa nu-ti faci griji prea mari.
Sincer n-am auzit de test la 10 zile de la contact, dar poti sa-l faci pe cel la 4 saptamani cum ti-au spus cei de la Synevo. Probabil ei se refera la HIV-1 ARN (cantitativ), dar din cate stiu e cam scump testul.
Pentru ca un test Hiv sa iasa cat mai aproape de adevar este necesara asteptarea a 3 luni in cazul testului ECLIA si 3 luni jumate, 4 , in cazul testului ELFA/CLIA (Cobas).
Banuiesc ca ceva te-a speriat de vrei sa afli mai repede si te inteleg pentru ca si eu am trecut prin iad.
Prin urmare mergi la Synevo si intreaba de testul pentru detectarea directa a virusului Hiv, nu cel pentru detectarea anticorpilor si antigenului.
Doar pe acesta il poti face mai repede, costa o groaza de bani si rezultatul poate fi si imprecis.
In alte tari: Testul HIV p24 antigen la 14 zile dupa infectie si Testul HIV NAAT (HIV nucleic acid amplification test) la 7-14 zile de la infectie. Testul NAAT este cel mai rapid si precis la ora actuala, indisponibil in romania.
La noi in tara ai putea sa te interesezi si de testul PCR, dupa 3 saptamani de la infectie. Avem la noi in tara laboratoare foarte bune, aparatura moderna si personal calificat.
Sfatul meu personal, asteapta 3 luni pentru ECLIA sau faci cum vrei tu. Si daca experientele cu p***atuate te sperie cauta sa nu mai mergi la ele sau orice ai face, fa-o protejat.
De asemenea, sexul oral neprotejat poate sa nu transmita hiv neaparat dar ar putea transmite gonorrhea sau chlamydia.
In concluzie n-ai nimic dar testele tot trebuie sa le faci ca sa ne tii si pe noi la curent cu situatia ta, pentru ca si noi am facut p***ai si suntem speriati de bombe :-)
Te asteptam cu rezultatele.

Raspunde
 
0
 
Anonymousssssssssss

acum 8 ani

Alex, am fost si am facut testul, rezultat: 0.07

Raspunde
 
0
 
Bobby

acum 8 ani

Ms Alex de raspuns.
Problema este ca la 7 zile de la contact au inceput sa ma doara testiculele.Nu e o durere permanenta dar se afla acolo.Am facut analizele si acum astept rezultatele

Raspunde
 
0
 
Alex

acum 8 ani

Ok Bobby, o sa ma rog pt. tine sa fie bine.
Uneori si pe mine ma dor testicolele foarte tare, dar la mine e altceva, se acumuleaza mult acolo si eu nu am o iubita, prin urmare nu am o viata sexuala normala, de aceia merg ocazional la p***atuate, stiu ca e doar o iluzie si pierdere de bani dar am nevoie k barbat, sa ma descarc. Nu m-am gandit niciodata ca voi ajunge in situatia asta, doar arat bine, dar nu am noroc la fete pur si simplu.
Daca durerea de testicole continua la tine incearca te rog sa mergi si la un spital de boli infectioase, vorbesti cu un medic de-acolo si vezi ce spune si medicul. Spune-i medicului totul, exact cum s-a intamplat si arata-i unde te doare. Daca va decide sa te interneze nu refuza, pentru ca au si ei aparatura acolo, speciala pentru astfel de cazuri si medicul stie ce analize sa-ti faca.
Iti doresc sanatate si stai linistit, pana la urma, timpul le rezolva pe toate.

Raspunde
 
0
 
Anonymousssssssssss

acum 8 ani

Aveti grija de voi fratilor, am fost si am facut testul hiv si mi-a iesit NEGATIV!

s-a sfarsit doua luni de chin, panica, stres, plansete, reactii nervoase, stari nasoale, iti multumesc DOAMNE ca m-ai trecut prin acest obstacol al vietii cu bine. sfatul meu pentru toti cei care au banuieli in legatura cu virusul HIV: "Fratilor, daca aveti banuieli nu stati nici macar o secunda pe ganduri, mergeti si va faceti testul, daca asteptati si stati in stres vi se poate intampla altceva, depresii, si tot felul de probleme..nu merita sa asteptati nici o secunda. nu scapati de banuieli pana nu o sa aveti un rezultat oficial, degeaba isi dau cu parerea 100 de persoane, sufletul are nevoie de liniste si un rezultat oficial! mult CURAJ merge ti si faceti testul! si aveti grija de voi, protejati-va, nimeni nu merita sa sufere pentru 5 minute de placere."

SOLIDAR CU CEI CARE SUFERA DE ACEASTA BOALA, SUNTETI NISTE LUPTATORI!

Raspunde
 
0
 
Alex

acum 8 ani

Felicitari Anonymousssssssssss, da, ai ghicit exact, Dumnezeu te-a ajutat, EL ne ajuta pe toti.
Singuratatea in care traim adesea ne aduce in stare de confuzie, anxietate, depresie si paranoia. Iubirea ne-ar putea proteja de multe suferinte si boli, pentru ca intr-adevar, sufletul nostru are nevoie de liniste si implinire.
Nimeni nu merita aceasta boala. Pentru cei care cititi mesajele noastre, nu uitati: folositi prezervativul. Alegeti viata.
Dumnezeu sa ne ajute pe toti !

SOLIDAR CU CEI CARE SUFERA DE ACEASTA BOALA !!! Respect !

Raspunde
 
0
 
medeea

acum 8 ani

Salut. Si eu sunt intr-o situatie la fel de disperata. Acum o luna am fost plecata intr-o delegatie si am facut sex neprotejat cu un tip despre care am aflat ulterior ca frecventeaza p***atuate. Desi ii cerusem sa o facem cu prezervativ, si l-a pus initial iar apoi m-am trezit pe la jumatatea actului ca nu il mai avea!... Am facut o criza nervoasa si de atunci ma gandesc mereu ca m-am imbolnavit de hepatita sau HIV. Nu stiu cum o sa mai rezist inca 2 luni pana la prima testare!... Chiar nu am nici un simptom de boala, de nici un fel, dar nu se stie niciodata. Sunt terminata psihic. Exista pe piata vreo modalitate de depistare precoce HIV ? Dar pentru hepatita? Merci

Raspunde
 
0
 
Alex

acum 8 ani

Salut medeea, majoritatea baietilor merg la p***atuate si eu merg, nu stiu motivele altora dar in general e vorba de singuratate, de o necesitate pe care o au baietii si de faptul ca relatiile din ziua de azi nu mai functioneaza. Nu cred sa existe un baiat, sa aiva o iubita care sa-i ofere toata dragostea ei si el sa mearga in paralel si la p***atuate, decat daca e obsedat sexual sau iubita ori sotia nu este in stare sa-l faca fericit.
Numai femeia tine casa, daca femeia nu iubeste, barbatul cauta dragostea in alta parte.
Acuma, faptul ca tipul mergea des la p***atuate nu inseamna neaparat ca a luat hiv de la ele, poate când se ducea la p***atuate se proteja.
Apoi, trebuie sa incerci sa nu te panichezi pentru ca eu si multi altii de aici ne-am panicat inainte de termen si acum suntem cu psihicul la pamant desi fizic n-avem nimic. Acum asteptam un raspuns de la un baiat de pe forum care a acuzat dureri la testicule dupa 7 zile de la un contact neprotejat, dar nu cred ca e vorba de hiv.
Problema este ca trebuie sa ai rabdare 2 luni si sa nu mai faci sex in aceasta perioada sau ai putea dar protejat.
Peste 2 luni poti sa faci urmatoarele teste: hiv, VDRL, HCV, HBS, sumar de urina. Si cam atat.
Daca apar dureri in zona genitala, apeleaza la un medic urolog pentru o analiza tip lama (se ia o mica secretie) sau poti sa faci tu personal si analizele pentru Chlamydia si Gonoreea.
Iti doresc sanatate si sper sa nu fie nimic, mai ales ca nu ai avut nici un simptom pana acuma, nu e cazul sa te alarmezi.
Incearca sa nu mai citesti toate p***aile de pe internet care sperie omul, numai analizele vorbesc, restul sunt povesti.
O analiza pentru depistare mai precoce nu stiu sa existe, poate daca ne va raspunde un medic, ne va lamuri mai bine in acest sens.
Faptul ca ai vrut s-o faci cu prezervativ si tipul cumva nu ti-a respectat dorinta, e bine sa nu te mai vezi cu el si sa-ti cauti un baiat care sa fie de acord cu tine din punctul asta de vedere.
Am intalnit pe un alt forum, o femeie care are o viata sexuala activa si probabil nu se protejeaza de fiecare data, insa era foarte curajoasa si spunea ca ea nu mai sta sa numere lunile, ea isi face analizele pentru hiv o data pe an si parerea ei este ca hiv nu se ia prin sex. N-am inteles ce-a vrut sa spuna, dar n-ar fi rau sa gandesti si putin ca ea, asta ca sa nu-ti dezvolti o anumita frica sau repulsie fata de baieti :-)
Te asteptam sa ne tii la curent cu situatia ta.
Numai bine iti doresc !!!

Raspunde
 
0
 
Adina

acum 8 ani

Buna. Sunt fata si am facut sex in 3, cu un singur prezervativ. Daca cealalta fata e infestata care sunt sansele sa am hiv?... Trebuie neaparat sa astept 2 luni ca sa ma testez? Sau exista alta modalitate prin care pot primi un raspuns cu acuratete? Multumesc

Raspunde
 
0
 
Alex

acum 8 ani

Buna Adina, wow sex in 3, ce norocosi sunt unii :-)
Din postarea ta am inteles ca a-ti fost 2 fete si un baiat, corect?
Iar baiatul a folosit acelasi prezervativ la amandoua, da?
Raspunsul e foarte simplu: in acest caz prezervativul se schimba dupa ce baiatul termina cu o fata si incepe cu alta. Nu poti folosi acelasi prezervativ la 2 fete, tipul s-a protejat pe el si v-a pus voua fetelor viata in pericol. Prezervativul este de unica folosinta.
Testarea se face la 3 luni nu la 2, la 2 luni era raspunsul pentru medeea, care deja a asteptat 1 luna.
Cealalta fata poate sa nu fie infestata cu hiv si vestea buna este ca tu nici nu trebuie sa astepti 3 luni, trebuie doar s-o convingi pe cealalta fata sa-si faca analizele, daca analizele ei ies ok si tu esti ok. Chiar daca analizele ei nu ies bine, asta nu inseamna neaparat ca tot ce are ea, ai luat si tu, prin urmare ne întoarcem la varianta cu asteptarea ta timp de 3 luni.
Deci ai 2 variante: o convingi pe ea sa se testeze sau astepti 3 luni pana la testarea ta.
Te astept cu testarea celeilalte fete, sa-mi spui cum au iesit analizele ei ca sa pot sa-ti dau urmatorul sfat. Ar fi bine s-o convingi sa-si faca toate testele pentru boli cu transmitere sexuala, nu numai hiv.
Retine, asta e doar o smecherie pe care o incercam k sa nu mai astepti tu 3 luni cu frica in san, nu are nici o legatura cu situatia ta (analizele tale).
Daca cealalta fata e infestata, sansele tale sunt da sau nu.
Greseala a fost a tipului care a folosit un singur prezervativ, indiferent de rezultate.
Tu stai linistita, nu te panica si tine-ma la curent cu planul pe care ti l-am spus.
Rezultatele ei pot fi gata intr-o zi, conteaza doar s-o convingi.
Sanatate iti doresc si s-auzim de bine.
Succes !!! :-)

Raspunde
 
0
 
medeea

acum 8 ani

Multumesc mult pentru raspuns, Alex. Parca am mai capatat putin curaj. INcerc sa gandesc pozitiv pana imi fac analizele. O sa incerc si testul PRC, am inteles ca se face la o luna de la contact, deci eu indeplinesc acest criteriu. M-ar ajuta foarte mult in punct de vedere psihologic acest test, daca va iesi negativ, Si incerc sa ma gandesc, de asemeni, ca tipul cu care am facut sex nu si-a scos prezervativul in mod intentionat ca sa ma imbolnaveasca pe mine ci a facut-o din dorinta, pe care cred ca o are orice barbat, de a trai mai bine momentul acela, de a simti o placere mai mare. Merci pt raspuns inca o data si te voi tine la curent cu rezultatul analizei, cand o sa fac testul PRC. Seara buna!

Raspunde
 
0
 
Alex

acum 8 ani

Cu placere medeea, ai curaj si mergi inainte. Desigur, poti sa faci si testul PCR, am impresia ca se poate face si testul normal dupa 1 luna, adica hiv 1 si 2 pentru anticorpi, doar ca este de preferat sa treaca 3 luni pentru ca testul sa fie mai aproape de adevar. Adica sa nu dea dupa 1 luna un rezultat si dupa 3 luni alt rezultat. De obicei rezultatul de dupa 3 luni, 3 luni jumătate este cel mai relevant. Rare ori se modifica la 6 luni, cazuri extrem de rare, deoarece in general organismul uman raspunde foarte rapid, chiar si in privinta simptomelor, de aceea sunt cam sceptic când aud cuvântul asimptomatic.
Te astept cu rezultatul, de asemenea poti sa-mi scrii si pe alexstar71
Iti doresc sanatate si numai bine!

Raspunde
 
0
 
GuestUser

acum 8 ani

Buna! Si eu am hiv si caut o fata cu aceeasi problema . va rog sa ma cautati pe facebook. Narcis ovidiu cojocariu. Sau la tel. 0744100608. Multumesc!

Raspunde
 
0
 
Andreea

acum 8 ani

Ai mare dreptate Alex, eu de 10 saptamani sunt terminata, nu beau, nu mananc, mi-e foarte frica...am facut doua teste, ambele sunt negative dar tot panicata sunt,o neatentie te poate duce in pragul disperarii atat de usor. E greu sa stii ca viata ti se poate schimba atat de tare, sper macar ca rezultatul sa fie negativ si la 12 saptamani. Multa sanatate tuturor!

Raspunde
 
0
 
Alex

acum 8 ani

Stai linistita Andreea, n-ai hiv.
Scrie-mi pe alexstar71 si mai vorbim acolo. Curaj ca nu te mananc, vreau sa te ajut.

Raspunde
 
0
 
Emma

acum 8 ani

Scriu din poziția sotiei , a femeii care are legătură cu un inconștient aflat la a 2 a abatere. Sunt mama a 2 copii dar se pare că plăcerile bărbaților pot fi în fine satisfăcute altfel! E ok asta. Este așa mereu însă... Gandit-va bine, puneți mai multe vieți în pericol pentru acele minute de placere! Vina sigur că este si a femeilor dar și a voastră de se ajunge aici! Poate un moment de răzbunare poate placere poate mai mult, nu stiu dar stiu ca suferă mai multe persoane ! Cel mai mult ucide nesiguranță, frica de a descoperi ceva . Sunt părtașă din momentul în care am aflat ! Am scris pt acele persoane care au trecut printr-o experienta neplacuta să nu o mai repete! Cei care încă nu au facut-o nu sunt pe aici! O zi minunata si numai rezultate bune!

Raspunde
 
0
 
MembruMobileApp1489632403

acum 7 ani

salut si eu am trecut prin asa ceva si dupa 3 luni am facut testu si a iesit negativ

Raspunde
 
0
 
Alexandru

acum 8 ani

Salut, un test Hiv Ser Elisa 1+2 negativ la clinica Sante la 3 luni dupa contact este concludent? Imi poate raspunde cineva va rog...am racit la 4 luni dupa contact si sunt tare speriat....

Raspunde
 
0
 
Pag 3 din 6
Adauga raspuns

Vezi si alte informatii utile

Traind si iubind cu HIV/SIDA Mituri si realitati despre contactarea, simptomele si tratamentul HIV/SIDA Boli oportuniste in HIV: limfomul non - Hodgkin Masurile de prevenire a raspandirii maladiei SIDA in Romania si de protectie a persoanelor infectate cu HIV sau bolnave de SIDA Limfoame asociate cu SIDA – Tratament

Nu ai gasit ce cautai? Cauta intrebari similare

sau adauga o intrebare noua

Adauga o intrebare noua