de ce?

Fiecare om e unic, special , irepetabil .Provocarea vietii tale este aceasta stare in care te afli. Intrebarea de ce , in cazul acesta, iti consuma energia de a merge mai departe in viata , este o intrebare la care stiinta actuala nu poate raspunde , in viitor ...da .Noi facem ce credem ca ne ajuta la un moment dat si suntem dispusi sa acceptam consecintele si nu intotdeauna avem rezultatele pe care le dorim . (nu ne luam la tranta cu Dumnezeu)
Ceea ce este nemaipomenit in aceasta experienta este ca ai aceasta putere extraordinara de a "indura neplacerile ", ceea ce nu oricine e capabil, uite-te injurul tau si vezi oameni care se prabusesc la un obstacol mult mai mic...vezi paharul plin , puterea care te-a adus pana azi ...creste-o pe zi ce trece..cauta si alte terapii complementare ..MULT SUCCES !

ma numesc alina si am 17 ani.timp de citiva ani sunt bolnava de epilepsie.am stat de 8 ori in reanimatie,am facut 4 convulsii timp de o luna...dupa care altele la un timp mai indelungat!a fost groaznic!convulsiile se incepeau cu dureri de inima,mi se inclestau miinele apoi tot corpul...ma zbateam groaznic si cu privirea peste cap!aceste convulsii eu le tin minte deoarece nu imi perdeam cunostintza.am fost la multi profesori universitari si fiecare isi expunea parerea. am inceput a urma ffff multe medicamente,pina cind am ajuns si la ''depachin'' 1000 de grame pe zi!la citeva saptamini a inceput sami tremure mina dreapta pina cind am ajuns ca imi tiriam picioarele.mi sa scos depachinul si mi sa dat timonil INSA simteam ca ma deregrez psihic.acum mai bine de 9 luni nu am mai avut nici o criza!insa vreau sa stiu de ce inca am probleme de picioare?a ramas problema din cauza depachinului?de nu inca ametesc si simt ca cu mine se intimla multe lucruri ciudate? va multumesc enorm !

Buna, Alina! Am ajuns aici "din intamplare", cautand raspunsuri la intrebari... de mama. Iti scriu nu pentru ca as avea un raspuns miraculos la intrebarile tale (sau poate am), ci poate pentru ca m-a impresionat (negativ, fireste) faptul ca nu ai primit niciun raspuns. Desigur, asta s-ar putea sa aibe legatura ca ai postat intrebarea ta ca si comentariu la intrebarea altei persoane, si-atunci probabilitatea de a-ti raspunde cineva a scazut foarte tare.
Foarte pe scurt, daca se poate, am sa incerc sa-ti spun ce stiu [ca mama de copil aflat in tratament pentru epilepsie de... 8 ani si mai bine, dar care (Slava Domnului!) nu a avut decat doua crize, iar de la introducerea tratamentului nu a mai aparut nicio criza]. Din cate am aflat pana acum, medicatia impotriva epilepsiei actioneaza in mod direct asupra creierului. Efectele (benefice sau adverse), cumulate in timp sau nu, am impresia ca nici doctorii nu le pot cunoaste 100%. Si asta pentru ca fiecare om este unic, are o "chimie" a lui, chiar daca se incadreaza intr-o categorie pe care medicii au reusit sa o cuantifice.
Acuma, eu sper din suflet ca in acesti patru ani ce au trecut de la postarea ta sa fi gasit un tratament care sa-ti ofere o viata cat mai buna.
As vrea, din tot sufletul, sa-ti spun ceva ce am convingerea ca asa este. Anume ca omul nu este doar trup; este Trup si Suflet. Asa stand lucrurile, nu putem cuprinde toata problema cautand doar in sfera materiala, medicala, chimica etc. Epilepsia este o boala de granita, o boala care ne ajuta sa ne apropiem de Dumnezeu, ne ajuta sa intelegem cat de mult ne iubeste El, pe fiecare dintre noi. Timpul e scurt, poate voi reveni. Dar un singur lucru as vrea sa-ti transmit. Alaturi de doctorii vazuti, cei de la spital, ne ajuta si (in masura in care Il cautam) Dumnezeu, prin nenumaratii sfinti (pe multi dintre ei ii avem atat de aproape, prin sfintele lor moaste; multe minuni, multe vindecari au fost "inregistrate" prin mijlocirile sfintelor moaste la care oamenii au venit si s-au rugat cu multa speranta si incredere). Poate m-am exprimat prea complicat. Mai simplu ar fi sa dau marturie ca si noi ne bucuram (si poate nu suntem pe deplin constienti de ajutorul sau extraordinar), deci zic ca si noi ne bucuram de ajutorul sfantului Nectarie de la Eghina (o particica din sfintele sale moaste se afla la Manastirea Radu Voda, Bucuresti); de asemenea si ale altor buni sfinti. Il ung aproape infiecare zi pe frunte cu mir in care am adaugat ulei de la candela Sfantului Nectarie, de la Sfantul Ioan Rusul, de la Sfantul Efrem cel Nou, de la Sfantul Luca al Crimeei si de la Icoana Maicii Domnului Panthanassa de la biserica Rusa, Paraclis universitar). Esential insa ramane faptul de a merge Duminica la biserica, de a merge la slujba Sfantului Maslu (care se face special pentru cei bolnavi), de a ne spovedi pentru ca mai apoi sa primim Sfanta Impartasanie. ACEASTA (Sfanta Impartasanie) este medicamentul suprem. Aici Il primim pe Dumnezeu insusi ca sa vindece toata boala noastra (sufleteasca si trupeasca) si sa ne scape de rau.
Acuma, daca am "vorbit" prea mult, imi cer iertare. Dar n-am putut sa plec de pe pagina dupa ce am citit "Va multumesc enorm!" urmat de lipsa oricarui raspuns... in patru ani(!).
Am simtit nevoia sa-ti spun ca drumul nu e usor, ca unele simptome nu stim totdeauna daca sunt de la boala sau sunt efecte secundare ale medicamentelor, dar ca toate au rostul lor in viata si ca Dumnezeu stie sufletele fiecaruia dintre noi, ne vede dragostea (sau lipsa ei) pe care o avem si, mai departe, totul depinde de noi, de felul cum ne raportam la iubirea Lui jertfelnica pentru fiecare dintre noi. Ne-a iubit pana a se lasa rastignit (fara nicio vina), pentru mantuirea noastra.
Iti doresc din tot sufletul sa fi gasit un tratament care sa tina in frau crizele si care sa-ti ofere accesul la o viata normala. Doamne ajuta! Si iti mai doresc, din tot sufletul, sa fi gasit un parinte duhovnic bun, care sa te calauzeasca pe drumul vietii.
P.S. Noi, multumim lui Dumnezeu, nu am mai avut crize, si suntem in scoatere de tratament, dar in acest context au aparut alte si alte probleme... de la medicamente si combinatiile lor... Iar eu, desi cred cu putere in ajutorul celui de sus... nu sunt in stare sa ma rog asa cum ar trebui. Si-atunci, n-are cum sa fie doar lapte si miere. :)

Imi pare foarte rau de suferinta ta si de toate chinurile care leai avut datorita ei,si as vrea sa te incurajez sa fii tare si sa speri ca intro buna zi ti se va lumina calea si vei scapa de aceasta maladie!!Sanatate si mult curaj!!