Postata de LUMI 127851 cu 13 ani in urma.
Sunt un copil foarte mult dorit! Asta o stiu sigur, inca din primele luni de cand eram in burtica mamei mele, pentru ca am aflat de la medici, cat de mult s-a straduit ca eu sa pot vedea lumina zilei. Am ales sa vad lumea, pentru prima data, in data de 28 Octombrie 2004.
Dupa o noapte in care a fost un cutremur (in Romania) si dupa aproximativ 11 ore de travaliu in care la un moment dat inimioara mea s-a oprit facand un stop cardio respirator intrauterin de scurta durata, mami, a reusit sa-si vada visul cu ochii, adica pe mine, prima ei MINUNE! (Spun prima, deoarece de cand eu aveam 1 anisor si 10 luni, am primit in dar "o prietena mititica" - adica pe surioara mea, Maria, acum in varsta de 3 ani si jumatate).
Ma bucur foarte mult de existenta celei de-a doua MINUNI, pentru ca am in permanenta "un tovaras de joaca generos, energic si bine intentionat" si un "bun companion" la gradinita, unde suntem in aceeasi grupa.
Mama mea spune ca am avut multe probleme de sanatate, inca din prima zi de viata, cand nu se stie de ce, m-am "innecat" cu ceva secretii sau poate nici nu mi-au fost bine aspirate caile respiratorii la nastere (norocul meu a fost in faptul ca tati tocmai intra la mine sa ma vada si el m-a gasit cu spuma la gura si cu fata cianozata), si au inceput necazurile: mi-au administrat antibiotice si mi-au facut o radiografie pulmonara inca de cand aveam doar cateva ore de viata. Dupa 7 zile, pentru ca parintii mei nu aveau un diagnostic clar si sigur in privinta mea, si-au asumat raspunderea de a ma transporta cu masina personala la un spital din Bucuresti, unde mi-au fost facute mai multe investigatii si mai ample. De acolo am plecat cu "Laringomalacie" si "Spasmul hohotului de plans " si un "Suflu Sistolic de gradul 2 spre 3".
Mami spune ca primul meu anisor de viata a fost "ca la carte", m-am dezvoltat normal atat fizic cat si psiho-motor. Inainte sa imi sarbatoreasca prima aniversare, parintii mei povestesc despre mine ca spuneam vreo 10 cuvinte adecvate varstei: mama, tata, papa, caca, apa, asta, anca, uite, da, pa, bebe, haide ...cu adresa exacta, nu la intamplare.
Apoi am avut un mic accident, mergand cu mami la medicul de familie pentru un control de rutina. Un domn "foarte harnic" care isi decoperta balconul de la etajul 1 al unui bloc pe langa care am trecut, nesemnalizand zona, a aruncat direct pe noi doua, o parte din scheletul metalic al balconului sau. Din fericire, ne-a lovit doar la picioare, atat pe mine cat si pa mama. Dar spaima prin care am trecut a fost groaznica: am plans, am tipat apoi am lesinat de frica si de durere. Dupa un timp, adica spre prima jumatate a celui de-al doilea anisor de viata, nu am mai reusit sa fac progrese pe limbaj, sa spun si eu mai multe cuvinte, ba dimpotriva, am inceput sa regresez.... pana cand am ajuns la nivelul la care sunt si acum, adica nu pot spune decat DA si NU! Chiar nu inteleg de ce... nu doar eu, ci si medicii si parintii mei... Apoi la 3 ani si 5 luni am avut prima mea criza de epilepsie. Nu am stiut ce mi se intampla, stiu doar ca parintii mei au fost foarte speriati de asta. A urmat a doua criza la un interval de doar doua zile. Imediat am plecat cu mami si cu tati la Clinica din Cluj la Neuropediatrie, unde am fost diagnosticata asa:
- Epilepsie
- Crize generalizate
- Disfunctie cerebrala minima
- Tulburari de somn
- Afecte scurtcircuitate
- Retard al limbajului expresiv
- Picior plat valg bilateral
Au urmat recuperari constand in sedinte de psihoterapie si apoi logopedie. Mi-au folosit destul de mult, mai ales orele de psihoterapie, dar in continuare nu pot sa vorbesc... Mi-au facut tot felul de investigatii: RMN, CT, EEG (4 in Romania + 1 in Viena). Paradoxal, in afara de descarcarile epileptice (si acestea imbunatatite considerabil pe parcursul tratamentului pe care il iau zilnic), nu apar leziuni la nivelul creierasului meu sau alte modificari de structura si aspect. Aparent totul este ok., dar eu, la cei 5 anisori si jumatate nu pot sa spun ce vreau, ce ma doare, cine ma supara sau cine ma iubeste asa cum sunt (in afara de familia mea)...
Cu foarte mari eforturi financiare din partea familiei si cu bunavointa unor oameni minunati care au facut donatii pentru mine (pe care nici macar nu ii cunosc personal si as vrea SA LE MULTUMESC DIN TOT SUFLETUL MEU), am reusit sa merg cu mami si tati la un medic specialist la Viena - Austria. Am fost catalogata si acolo, dupa toate investigatiile pe care mi le-au facut, ca fiind "CAZ ATIPIC", si am primit ca diagnostic:
- Probleme in dezvoltarea limbajului expresiv
- Epilepsie cryptogenica
Pe langa psihoterapie, am primit ca si recomandare Terapia cu Delfini, care se poate face in Antalya - Turcia, si care ar avea rezultate deosebit de bune in ceea ce ma priveste. Dar costa foarte mult si ma tem ca parintii mei nu vor avea sufiecient de multi bani ca sa imi ofere aceasta terapie. Nici macar pentru psihoterapie de durata nu avem suficienti bani...
Ma tem ca lumea mea va fi una tacuta, cuvintele nu vor vrea sa isi faca cuib si pe buzele mele.. . As vrea sa spun atatea... ceilalti copii de varsta mea, spun poezii, cantece, isi pot exprima dorintele prin cuvinte... eu, nu!
In mare parte parintii mei si Maria, surioara mea, ma inteleg din priviri in tot ceea ce vreau si uneori le mai arat cu degetul...si ma enervez asa de tare cand nu reusesc sa pronunt ce doresc... si ma straduiesc la maxim, credeti-ma...
Dar, m-am facut mare! Va trebui sa merg si eu la scoala, ca alti copii! Unde? Cine ar primi un copil ca mine? Cine m-ar intelege?
acum 13 ani
Povestea pe care ne-o relatati sunt sigura ca va smulge lacrimi , tuturor cititorilor.
Insa, iertati-ma, nu inteleg ce doritit sa aflati? Daca s-a mai confruntata cinevaq cu aceste probleme? ce se mai poate face? sau incercati sa cautati voluntari care sa incerce sa va sponsorizeze?
acum 13 ani
As vrea cum as putea s-o ajut pe mama acestui ingeras cu sfaturi(in cazul epilepsiei) si da e buna ideea dumneavoastra si cu sponsori. Acum sper sa primesc un raspuns in ambele cazuri, oricare ar fi ele. Mi-ar placea sa le dau o veste buna parintilor
acum 13 ani
Epilepsia este o boala ce nu se vindeca, insa se tine sub control cu tratament prescris de medicul neurolog si cu supraveghere si analize cel putin anuale. Nu este o boala rara sau de speriat. Exista forme mai dificile, dar un neurolog bun va sti sa gaseasca tratamentul potrivit. In rest, copilul are un retard psihic deci parintii vor trebui sa se ocupe mult de el ca sa ajunga la un nivel apropiat de un copil normal. Va merge probabil la o scoala de copii cu dizabilitati cel putin in prima faza, apoi in functie de severitatea problemelor pe care le are ar putea recupera din retard. Este un copil cu multe probleme si parintii stiu asta. Nu vad la ce i-ar trebui sponsorizare. Exista la noi in tara atat neurologi, cat si psihiatri si psihologi pentru copii. Alte feluri de terapii nu zic ca nu ar ajuta intr-o oarecare masura, insa nu sunt in nici un caz decisive sau fundamentale dupa parerea mea.
acum 13 ani
povestea ta m-a impresionat f. mult si akm chiar imi vine sa plang,parca se rupe ceva in mine...tot pe 28 oct s-a nascut si fetita mea.e frumoasa foc si desteapta dar traieste cu un singur rinichi.uite eu as vrea sa iti dau un sfat.tu nu tb sa gandesti asa,,cine ar primi un copil k mine?'''' GRESIT!in primul rand esti o fiinta umana si ai dreptul la viata sa nu uiti lucru asta.in al doilea rand solutii sunt si as vrea sa-ti mai zic ceva:in viata sunt si urcusuri si coborasuri,desi in cele mai multe cazuri sunt f. multe coborasuri dar tr sa fii puternic si sa faci fata la tot.tu tr sa iti sc parerea kre o ai despre tine ...asta in pr rand.nu am apucat sa citesc tot ce ai scris,dar din cate am inteles parintii tai iti sunt alaturi...si asta conteaza cel mai mult....imi cer scuze k nu mai pot sati scriu dar dintro data ma simt tare rau sufleteste ...IMI PARE RAU PT TINE si sper sa iti mai pot scrie pe parcurs dar nu akm...
acum 13 ani
Poate un medic bun homeopt ar putea sa ajute acest copil, mai ales daca spuneti ca nu s-a nascut asa! Sfatuiti parintii sa mearga si la un medic homeopat,
acum 13 ani
SI NOI AVem aceiasi problema, fapt ptr care noi parintii am ajuns sa nne despartim, iar eu mamica imi blestem ziua cand m-am nascut, uneori imi este jena sa ies pe strada, ptr ca lumea ma intreaba dece nu vb la 3 ani, dar sper ca va ajunge si baietelul meu sa imi spuna mami. iti inteleg suferinta, nu e zi sa nu plang cand vad copii cu mamicile lor ca dialoghiaza iar eu vb la pereti ca nu are cine sa imi raspunda
acum 13 ani
a si eu o fetitza de 1 an si 10 luni ,nu vrea sa vb ori nu poate ,doar foarte putin si nu stiu unde ar trebui sa merg cu ea? o sa merg la dr de familie sa vd ce imi spune.e o scumpa de fetitza da cind vad alti copii de virsta ei ca vb ma doare sufletu si imi vine mereu sa pling.imi pare tare rau ptr ingerasul bolnavior ! sa ii de-a D-zeu multa sanatate si multa rabdare Parintiilor! o sa ma rog ptr tine ingeras scump si ptr fetita mea care sper sa fie bine!
acum 11 ani
stiu ca a trecut mult timp de cand ati postat aceste randuri dar si noi ne confrutam cu asa ceva si sigur ar ajuta sedintele de psihoterapie si de logopedie chiar daca copilul da impresia ca nu intelege. Cautati pe net terapia Doman.
acum 11 ani
draga mamica, si drag puiut! chiar daca va scriu dupa mult timp de cand ati postat povestea voastra, nu cred ca situatia voastra e fara speranta. Un sfat poate prinde bine, vi-l dau in cunostinta de cauza ... Eu multumesc lui Domnul nu trec prin astfel de probleme doar ca lucrez cu multi copii cu astfel de probleme : pareze, epilepsii, autism, mutism.... la o scoala speciala.... Imi plange inima zilnic pentru ei, ac***a povesti asemanatoare (o sperietura, un vaccin, o acfixie ..etc) si tot pe aici au ajuns... Doar ca de-a lungul timpului ocupandu-ma si de terapii alternative, am descoperit remedii, si tocmai iti povestesc despre o fetita cu mutism electiv, care a trecut cu chiu cu vai prin clasele I-IV apoi a fost adusa la scoala noastra... i-am recomandat sa mearga la terapie cu florile lui Bach, fiind foarte usor de administrat, si in timp s-au vazut rezultalte. Astazi fata e la scoala profesionala, mama inca tine legatura cu mine, si mi-a spus ca nu se lasa de terapie....
Aceasta terapie are doua mari avantaje lucreaza retroactiv pe frici/spaime/socuri din orice etapa a copilariei, si nu sunt recidive , adica aspecte ce se rezolva nu revin. e diferita de orice alte terapii prin simplitate, si lipsa unor contraindicatii (nu este nimic chimic, sau cu reactii adverse) Te pup cu speranta de mai bine ! PS : tel meu:0724373484
Nu ai gasit ce cautai? Cauta intrebari similare
sau adauga o intrebare noua
Adauga o intrebare noua