Durere spate partea dreapta constanta?

Durere

Postata de LiviuM cu o luna in urma.

Salut tuturor, am 24 de ani 1.85 și 77 de kg, de vreo 3-4 zile mă confrunt cu o durere foarte mare de spate, pe partea dreapta doar, exact asemănătoare cu un junghi intercostal, doar că nu mă deranjeaza sau mai bine spus durerea nu se amplifică ca la un junghi obișnuit, de exemplu la respirație sau mișcări, durerea este înțepătoare și constanta chiar dacă m-aș pune sa și tumbe, nu contează, durerea este fix pe mijlocul spatelui dar nu pe coloana ci pe mușchi din ce simt eu, nu știu ce să mai fac, tocmai luni am o programare la medic, voiam doar sa vad daca cineva să mai confruntat cu asta, menționez că duc o viață cât se poate de sănătoasă, cel puțin incerc, însemnând 4-5 zile de sport pe săptămână, fara dulciuri, zahar procesat, fără grăsimi și fast-food, doar mâncare "curata" cu macro nutrienți pe care ii ating zilnic in dieta mea, durerea cel mai tare se amplifică când stau drept în picioare, și cel mai ușor când sunt întins în pat pe spate.
Ultimul meu antrenament la sala, a fost făcut joi, după care vineri, sâmbătă, duminică acasă, iar luni după-amiază m-a luat aceasta durere din senin, nu m-am trezit cu ea și nici nu ajunsesem încă la antrenament luni că sa zic că o fi de la sala, am rmnuri făcute la cap, coloana cervicala și lombara de acum un an, nici foarte vechi as putea spune în care nu am nimic, rmnurile le-am făcut din propria mea inițiativa atunci nu că simțeam ceva, cred că mai mult din anxietatea mea personala, nu mă doare la atingere oricât de tare as apasă, nu este umflat sau vânat locul, pur și simplu doare foarte tare și constant, iar durerea se duce un pic spre coaste spre fata, cel puțin așa simt, nu știu dacă este un junghi sau nu sau ce o fi, daca aveți vreo idee să mă ajutați cu un comentariu as aprecia.
Precizez și că sunt fumător cam singurul viciu pe care îl am, dar și acolo am radiografii făcute și mai recent de un an în care nu am nimic la plămâni, analizele la sânge sunt perfecte.

Pe langa asta, mai am și o amorțeală a spatelui, mai sus, pe partea stângă între coloana și omoplat daca as putea spune care și asta e constanta zilnic, dar de foarte mult timp, probabil mai bine de 6-7 luni am chestia asta, nu doare sau altceva doar se simte amorțeală aia și un pic de furnicături când apare acolo

Adauga raspuns

Raspunsuri (1)

SfatulMedicului

acum o luna

Buna ziua,

Durerea pe care ati descris-o poate fi cauzata de o varietate de afectiuni, inclusiv probleme musculare, o infectie, un pietre la rinichi, afectiuni hepatice sau pulmonare si, in cazuri rare, poate fi un semn al unui atac de cord.

Particularitatea dvs. este ca durerea nu se amplifica la miscari sau respiratie, ceea ce pare sa indice ca nu este legata de muschii spatelui.

Fiind fumator, este posibil ca durerea sa fie asociata cu afectiuni pulmonare, chiar daca ati mentionat ca aveti radiografii curate la plamani.

Amortirea spatelui pe partea stanga poate fi un rezultat al stresului sau tensiunii pe muschii din acea zona, insa ar putea fi si un simptom al unei probleme neurologice.

Retineti ca informatiile pe care le-am oferit sunt generale si nu inlocuiesc sfatul medicului.

Este important sa consultati un medic in legatura cu situatia specifica si sa urmati recomandarile acestuia: https://www.clickmed.ro/medic/neurologie

Articole de interes:
sfatulmedicului.ro/Afectiunile-coloanei-vertebrale/durerea-de-spate-ce-afectiuni-poate-ascundei_7164
sfatulmedicului.ro/Terapii-complementare/durerile-de-spate-terapii-alternative_7172
sfatulmedicului.ro/Afectiunile-coloanei-vertebrale/de-ce-sufera-atat-de-multi-oameni-de-durere-de-spatei_18786

Va dorim multa sanatate!

Raspunde
 
0
 
Adauga raspuns

Vezi si alte informatii utile

Afectiunile care provoaca durere faciala Sindromul dureros patelofemural Medicamentele pentru dureri eliberate fara prescriptie medicala si riscul pe care acestea le implica Anotimpul rece si durerile Durerea musculoscheletala

Nu ai gasit ce cautai? Cauta intrebari similare

sau adauga o intrebare noua

Adauga o intrebare noua