Palpitaţii şi stări ciudate. Ce să fac?

Diverse Boli tiroidiene Boli de inima

Postata de membru331504 cu 7 ani in urma.

Sunt fată şi am aproape 19 ani, iar de o săptămână şi ceva am fost diagnosticată cu tiroidită autoimună cu hipotiroidism. Deşi se presupune că ar trebui să am simptomele unui hipotiroidism, de când am început tratamentul prescris de doctor (euthyrox 100mg, una în fiecare dimineaţă), parcă aş avea simptomele unui hipertiroidism: inima îmi bate foarte repede (bate doar între 90-100+), transpir excesiv, în special noatea, şi am şi momente în care inima bate mai normal (între 70 şi 80), dar atunci sunt anunţată de aparatul de tensiune că inima are bătăi neregulate. Uneori am momente când parcă mi se ia brusc respiraţia pentru 1-2 secunde şi trebuie să tuşesc. Ţin să menţionez că mi s-a făcut de trei ori ekg şi a ieşit de fiecare dată normal, iar un timp mi-a fost dat să iau extravalerianic o dată pe zi (seara), deoarece cardiologul spunea că poate fi din cauza stresului, al oboselii şi al alimentaţiei.
De asemenea, din analizele de sânge făcute a reieşit şi că am un început de anemie şi trigliceridele crescute, la care medicul mi-a recomandat să iau calciu 10 zile pe lună şi să consum multe lactate, dar nimic mai mult. Credeam că după începerea tratamentului voi începe şi eu să mă simt mai bine, dar parcă mă simt tot mai rău... Nu mai scap nici de durerile de cap, de maxilar şi de urechi, şi nici de ameţeală, câteodată simt nişte amorţeli în obrazul drept, îmi realizez des respiraţia şi uneori e dereglată, simt că mă sufoc, am o durere foarte ciudată sub coasta stângă, spre interior, adică mai aproape de piept, dar şi la nivelul rinichilor, ficatului şi a spatelui.
Chiar nu ştiu ce poate fi... Se poate să fie de la tratament? Sau de la tiroidă? Iar cu trigliceridele ce ar trebui să fac? Pentru că îmi este frică, am început să caut tot felul de chestii pe net, iar toate duc spre lucruri urâte. Simt că înnebunesc...
Ce analize ar trebui să mai fac? Care să fie cauza acestor simptome ciudate?
Încă ceva. Nu ştiu dacă are vreo legătură, dar tensiunea mea continuă să fie mică şi chestia asta mă îngrijorează şi ea. Oricând îmi iau tensiunea, indică doar 9 sau 10, uneori chiar 8 şi chiar nu înţeleg ce poate fi.

Sper să îmi puteţi răspunde, pentru că eu chiar nu ştiu ce să mai fac.
Vă mulţumesc!

Adauga raspuns

Raspunsuri (2)

SfatulMedicului

acum 7 ani

Pentru a putea primi un raspuns adecvat va recomandam sa mergeti la un control medical. Articol de interes: //sfatulmedicului.ro/Afectiunile-tiroidei/tot-ce-trebuie-sa-stii-despre-tiroida-autoimuna_15119

Raspunde
 
0
 
liyilia

acum 9 luni

buna, eu am 23 de ani si trec fix prin aceleasi stari de 3 saptamani incoace..nu am nici o idee ce se intampla cu mine si cum sa rezolv asta, dar momentan ce m a ajutat mult a fost Gabaran300mg si multe vitamine.
am vazut ca intrebarea ta este postata acum ceva ani, te simti mai bine? ce investigatii ai mai facut? m ar ajuta enorm sa vorbesc cu cineva care trece/trecut prin asta.

Raspunde
 
0
 
Adauga raspuns

Vezi si alte informatii utile

Remedii surprinzatoare pentru diverse probleme de sanatate Cum sa interpretati diversele tipuri de dureri de cap Relatia dintre regimul alimentar si diverse boli Durata regimurilor alimentare recomandate in diverse afectiuni Anestezia in diverse investigatii: endoscopii, biopsii, laparoscopii sau alte investigatii exploratorii

Nu ai gasit ce cautai? Cauta intrebari similare

sau adauga o intrebare noua

Adauga o intrebare noua