Viata mea

Postata de antonescua44 cu 12 ani in urma.

Am avut si inca am niste parinti foarte deosebiti si buni . M-au rasfatat de mica , f era si normal , eram singura lor fata . Nu stiu cum si de ce , tind sa-i dezamagesc profund intrand in acesta " depresie " pe care parintii mei nu voi s-o recunoasca desi eu sunt cu totul convinsa ca trec printr-o deprsie . M-am intrebat tot timpul " dc sunt asa , cum de am ajuns asa " , insa daca stau sa dau timpul apoi mereu am fost asa poate chiar de cand m-am nascut , cert e ca de la gradinita si pana incoace asa am fost : o retrasa , o timida , o rusinoasa toate defectele posibilie eu le-au avut . La gradinita eram foarte timida din cauza faptului ca mama ma tundea foarte scurt si rusinata stateam mereu cu caciulita in cap , apoi mai tarziu la scoala imi faceam cu greu prieteni . Mereu am plecat cu "eticheta lipita pe spate " - " e cuminte " . Am urat mereu chestia asta si inca o mai urasc , fiindca pe oriunde calc asta mi se zice . Imi place foarte mult sa ma machez , ador sa fac asta , sa ma vad pe zi ce trece mai frumoasa si nu inteleg daca nu-mi place de mine si daca nu ma vad destul de frumoasa atunci de ce ma machiaz ? Stiu perfectiunea nu exista si nu o caut , doar ca ceea ce voi spune se bate cat in cap si ma contrazic singura : nu spun ca sunt urata , dar nici cea mai frumoasa nu sunt . Ma vad frumoasa in oglinda in casa , dar cand ies afara si intru in sala de clasa realizez ca nu eu sunt cea mai frumoasa . Tind sa cred ca mama mea a fost mult prea posesiva cu mine,datorita faptului ca si-a luat o sluja in care sta tot timpul acasa si are grija de un copil . M-am "despartit " cu greu de ea , fiindca vroiam si era normal sa petrec timpul doar cu prietenele mele . Ea ac***a mereu grija de copii mici nu a avut timp sa vada ca eu m-am maturizat si ca am crescut , i-am zis mereu ca nu am 3 ani , ca am crescut si sa nu ma mai trateze ca pe un copil mic , ca nu mai pot iesi cu ea in lume si alte lucruri pe care adolescentii nu le mai fac cu parintii lor . Si faptul ca pana la varsta de 16 nu am avut un prieten / iubit m-a intristat foarte tare , prietenele mele aveau iubit inca de la 11-13 , acum eu trebuie sa inventez tot felul de povesti in fata colegelor mele . Prieteni nu mai am de mult , nici macar unul cu care sa ies si sa ma plimb . Refugiul meu este casa , calculatorul , aici nimeni nu ma critica si nimeni nu-mi spune cum sunt defapt . Nu ma plang , fiindca am avut si zile mai rele , nu sper la o minune , nu sper sa mai fiu din nou fericita , ci acum vreau doar sa fiu linistita .