Postata de niusik cu 13 ani in urma.
Buna ziua, am o problema care ma macina mai bine de o luna si din cauza aceasta sunt deprimata...sunt intr-o relatie deja mai bine de jumate de an, mi-am gasit jumatatea mea care ma face sa ma simt cea mai fericita femeie din lume, insa este o problema pe care nu stiu cum sa o rezolv. Anterior partenerul meu a trecut printr-o relatie care i-a provocat multa suferinta si durere si cind a decis ca relatia respectiva nu merge si este timpul sa-i puna capat era tirziu deja deoarece partenera sa ramasese insarcinata.A decis ca de dragul copilului care vine este dator sa incerce sa salveze relatia si sa-si intemeieze o familie.De la inceput era bine,parca incepuse sa amelioreze situatia,insa dupa nasterea copilului totul a revenit la situatia anterioara si mergea din in ce mai rau, astfel ca s-a ajuns la despartire.
Cind am facut cunostinta cu actualul meu iubit era despartit de un an de zile,mi-a povestit tot trecutul sau si la inceput l-am refuzat, insa deoarece este o persoana care daca isi propune ceva obtine cu orice pret m-a cucerit si a facut sa-l iubesc si sa-l accept cu toate ca are un copil. Problema este ca inca nu le-am spus parintilor mei despre aceasta cu toate ca el a insistat de la inceput sa vorbim cu ei,insa mie imi este frica de reactia lor,ma gindesc ca nu vor accepta sa-mi unesc destinul cu el din cauza copilului.
Din cauza secretului respectiv am cazut intr-o depresie, nu vreau sa-l pierd pe iubitul meu pe care il iubesc la nebunie, el este ceea ce am asteptat toata viata mea si totodata nu vreau sa ma cert cu parintii mei deoarece ii iubesc enorm si nu as putea sa fiu fericita stiind ca ei sunt suparati pe mine. Nu stiu cum sa procedez, cum sa le spun despre trecutul iubitului meu si sa-i fac sa inteleaga si sa-l accepte asa cum am facut-o eu. In fiecare zi ma gindesc la situatia respectiva si cum as putea sa o rezolv, iubitul meu sufera si el cind ma vede in ce stare sunt....mereu trista...fara dispozitie...nu am chef de nimic....chiar si in relatia cu el am devenit mai rece cu toate ca nu-mi doresc acest lucru....Va rog sa-mi dati un sfat cum sa procedez.
Va multumesc anticipat...
acum 13 ani
Cu totii avem nevoie sa fim intelesi si inteleg tristetea ta. E greu sa te imparti intre familia actuala, parintii tai si familia cre poate va lua fiinta ulterior, cu barbatul pe care il iubesti. Parerea mea este ca iti este teama sa le spui parintilor tai despre trecutul iubitului tau pentru ca ii cunosti destul de bine si stii care ar fi parerea lor. Daca stii asta, inseamna ca trebuie sa stii si motivul pentru care ei nu ar fi deacord, si anume pentru ca ei isi doresc ce e mai bine pentru tine, pentru ca vor ca viata ta sa fie mai usoara. Nu e ea de fel usoara si o povara in plus pentru tine va fi greu de suportat si pentru ei, pentru simplul fapt ca te iubesc si vor ce e mai bun si sigur pentru tine.
Barbatul pe care il iubesti este un barbat responsabil. A luat o decizie la vremea respectiva..buna pentru copilul de care era responsabil si si-a asumat raspunderea. Sunt convinsa ca iubeste acel copil foarte mult, iar tu trebuie sa fii preagatita sa il iubesti la fel de mult. Pentru ca el a vrut sa le spuna parintilor tai adevarul, asta denota iarasi responsabilitate si respect pentru parintii tai si pentru tine. Arata ca e serios si ca vrea sa fie sincer cu cei din jur.
Sfatul meu este sa il asculti. Este un barbat matur, cu o gandire matura si cred ca parintii tai au o respecte acest lucru, chiar daca la inceput o sa le fie greu. Parintii in general apreciaza sinceritatea copiilor si capata mai multa incredere in ei. Sunt convinsa ca si ei, la fel ca si iubitul tau, vad tristetea ta si sunt sigura ca ii doare, ca nu te pot ajuta. De multe ori, cam in 90% din cazuri, lucrurile pentru care ne ingrijoram nu se intampla. Acorda-le un pic de credit parintilor tai, un pic de incredere.
Daca ai sa le spui, sunt sigura ca o sa se supere, dar sunt sigura ca nu o sa dureze foarte mult. Voi doi o sa le explicati situatia si cel mai bine, parerea mea, este ca sa nuva certati cu parintii vostri. Au sa inteleaga situatia asa cum ai inteles-o si tu. Adu-ti aminte ca si tu l-ai respins cand ai aflat ca are un copilas, si totusi...Fiecare om are dreptul la sansa si parintii tai au dreptul sa stie ce se intampla cu viata ta. Daca le spui o sa le arati dragostea pe care le-o porti, respectul, increderea si aprecierea ca tin atat de mult la tine incat sa se supere pe tine, sa te certe si apoi sa te ierte.
Nu trebuie sa iei sfatul meu si sa actionezi asa cum zic eu. Dar poti sa te gandesti. Sufletul tau e foarte important. Tristetea te opreste sa te bucuri de viata, de dragoste, de apreciere, te inchide. Nu stiu cati ani ai dar sunt sigura ca arati cu 20 de ani mai batrana din cauza tristetii si ingrijorarii!
Dumnezeu sa te intareasca si sa te ajute!
acum 13 ani
Nu inteleg...de ce ar trebui ei sa se supere ca iubitul tau are un copil? Adica il doreau virgin sau cum? In primul rand ai 27 de ani, nu 17, ca sa faci ce iti spun parintii tai. Intr-al doilea rand parintii tai in mod normal isi doresc un singur lucru: ca fiica lor sa fie fericita! Si daca ea e fericita alaturi de un fost puscarias care se comporta foarte frumos cu ea si o iubeste, ei ar trebui sa il accepte. Apoi, inca o data, care e problema daca are un alt copil? Ok el a facut o tampenie facand un copil intr-o relatie care si asa scartaia. Oricine stie ca un copil indeparteaza partenerii intr-o anumita masura si un copil nu va fi niciodata un lipici pt o relatie. Insa de aici si pana la a nu-l accepta pt asa ceva e cale lunga. Hai sa o luam altfel. Daca tu te-ai fi casatorit, ai fi facut un copil si acum ai fi fost tu cea divortata si cu copil care incearca sa isi refaca viata, parintii TAI nu si-ar dori ca tu sa gasesti pe cineva cumsecade? Atunci de ce sa il condamne pe el pentru acelasi lucru?
Sincer iti faci probleme degeaba. Daca el e un om cumsecade il vor accepta si cu 5 copii si fara o mana si oricum. Cel putin asa ar trebui. Iar tu tot ce faci acum este sa il indepartezi de tine prin starea ta psihica total nejustificata. In plus, banuiesc ca esti pe banii tai, esti majora si vaccinata, nu cred ca ai nevoie de acordul lor pt a te casatori! Ai nevoie strict de sprijinul lor, pe care sunt sigura ca ti-l vor acorda. In alta ordine de idei, relatia dureaza abia de 6 luni. Sper ca nu te gandesti sa te casatoresti cu el mai curand de un an si ceva, mai ales ac***a in vedere situatia. Daca mergi la parintii tai si le spui ca el mai are un copil si ca vrei sa te casatoresti cu el, chiar ca nu cred ca vor fi incantati pt ca ar fi foarte curand si nu isi doresc un esec pt fiica lor. Mergi, spune-le ca el mai are un copil, vezi cum se inteleg, ai rabdare inca vreo 2 ani si daca totul merge ok, sunt convinsa ca vor accepta si sa va casatoriti. Pana la urma nu e nici o graba, nu? :)
acum 13 ani
Merci mult pentru incurajare si pentru sfaturi, pentru mine sunt importante acestea avind in vedere ca nu pot discuta cu nimeni despre aceasta..ma simt mai bine acum ca am spus ce aveam pe suflet...
acum 13 ani
In primul rand fii sincera cu tine!
Nu el te-a facut sa-l iubesti ,tu ai inceput sa-l iubesti si recunoaste asta
Pe de alta parte un copil este un copil si trebuie respectat si crescut ca atare.
Problema care o ai tu cu parintii tai nu are nici o legatura cu relatia acesta care te face fericita
De fapt care e problema reala?
acum 13 ani
Desigur ca am inceput sa-l iubesc avind in vedere faptul ca se poarta cu mine cum nu a facut-o nici un barbat pina acum. Problema este ca fiind unika fiica la parinti si nefiind casatorita pina acum ma gindesc ca parintii mei vor accepta cu greu sau vor fi impotriva sa-mi intemeiez o familie cu un barbat care a fost casatorit si are un copil, cu toate ca copilul este cu mama sa.
Pina acum am avut o sustinere enorma din partea parintilor si sunt atasata de ei, poate si din cauza asta imi este frica sa le spun, nu vreau sa fiu certata cu ei si sa le pierd increderea, insa totodata nu vreau ca ei sa-l urasca sau sa se poarte indiferent cu iubitul meu si sa-l pierd.
acum 13 ani
cu cat o lungesti mai mult cu atat sentimentele de vinovatie vor creste in intensitate
acum 13 ani
Lupta care nu-ti da pace si care iti consuma atata energie este in interior. O lupta dusa intre iubirea pe care o porti pentru acest barbat si imaginea pe care o ai despre parintii tai, pe care in gandurile tale ii vezi nemultumiti sau criticand comportamentul iubitului tau sau fiind in dezacord cu preferinta ta pentru acest barbat.
Habar nu ai cum va fii in realitate.
Nu stiu cum vei proceda si nici tu nu stii inca, dar ceea ce stiu este ca, cu cat vei lasa sa treaca mai mult timp pana in momentul in care il vei prezenta parintilor tai, prapastia dintre realitate si gandurile tale nocive vor dezvolta o depresie sfasietoare.
Si stau si ma gandesc, cum ii vei putea convinge pe parinti ca esti fericita alaturi de acest barbat cand ei nu se vor intalni cu fata pe care o cunosc? Vor intalni o fata dezamagita, neicrezatoare, pierduta si nesigura.
Se pare ca ai facut tot posibilul pana acum sa poti sa dovedesti iubitului si parintilor tai ca dragostea ta nu este puternica si nu poate invinge obstacole. Crezi ca mai ai nevoie de ea? La ce crezi ca o sa-ti foloseasca acest fel de iubire?
acum 13 ani
De mai bine de o luna am tot mai des ganduri sa i-au somnifere sau calmante sa adorm si sa nu ma mai trezesc deloc,plang intr-una si nu reusesc sa mai ies din starea asta.Am o fetita sperba de 3 ani si un iubit care ma iubeste mai mult decat orice si imi demonstreaza mereu asta,insa eu nu mai reusesc sa fiu coerenta in nimic,sa fiu presenta in viata niciunuia pt ca sunt mereu cu ganduri negre. Totul a pornit de la o cearta cu sora mea,mi-a stricat o prietenie foarte stransa cu o persoana la care tineam foarte mult inventand numai minciuni atat de multe incat am decazut in fata tuturor,am incercat din rasputeri sa le demonstrez ca nu e nimic adevarat dar fara speranta,iar tot ce ma doare e ca sora mea ma uraste,e invidioasa si-mi doreste numai raul fara ca eu sa-i fac vreo ceva rau,din contra tin foarte mult la ea,iar situatia de fata ma afecteaza foarte mult si nu reusesc sa gasesc o cale sa rezolv tot pt ca ea mi se adreseaza foarte urat oricat a-si incerca sa ma apropi de ea imi pune o bariera si nu accepta nici macar rugamintile mele. In plus si in familie am o situatie mai delicata,pt ca eu ii sprijin financiar insa nu am respect din partea nimanui pt ca eu oricine imi face rau,trec cu vederea pt ca nu pot fi rautacioasa si nici indiferenta insa strang pe zi ce trece tot mai multa durere in suflet si simt ca ma sufoc,ca nu mai fac fata. Toti trag de mine,insa nici unul nu ma intreaba daca sunt bine,daca am nevoie de ceva,simt numai indiferenta si raceala,vin la mine doar cand ei au nevoie de ajutor. Si asa incet incet am ajuns in situatia care sunt acum,tot ce-mi doresc e sa las toate si sa plec,sa nu mai simt nimic...sa mor. Ajutati-ma va rog,nu vreau sa fac un gest disperat,ma gandesc doar la ingerasul meu...cum sa-i fac asta?Cum sa o las fara mama la o varsta asa frageda? Dar nu mai pot...am ajuns fara vlaga,fara pofta de mancare,fara sa ma pot odihni si nu reusesc sa ma abtin sa nu plang.
acum 13 ani
..da situatia ta e grea dar asta nu inseamna ca trebuie sa ai ginduri atit de negre, tu trebuie sa te gindesti doar la fetita ta care are nevoie de tine si in viitor va avea si mai mult nevoie de sustinerea ta, de sfaturile tale...cred ca cel mai bine ar fi daca ti-ai lua o minivacanta cu fetita ta si iubitul tau si ati merge undeva unde sa nu va gaseasca si sa va deranjeze nimeni....incearca sa te gindesti doar la tine si fetita ta ca doar ea conteaza sa stii...nu fa un pas pe care sa-l regrete toata viata fiica ta...
acum 13 ani
Buna Erika,
Iti inteleg durerea. Am incredere ca in ochii ingerasului tau vei gasi forta sa mergi mai departe. As vrea sa iti pot oferi un sprijin daca doresti. Sunt un tanar psiholog in supervizare si nu percep niciun onorariu. Daca simti ca iti pot fi de ajutor nu ezita sa imi scrii un scurt email pe [email protected]. Cu putin sprijin din partea unui psiholog si a familiei minunate despre care povestesti sunt sigura ca te vei bucura tare mult de viata.
Cu drag,
Claudia
acum 13 ani
situatia ta e grea dar gindurile care le ai acum ii vor face rau fetitei tale in viitor, gindeste-te la ea, la viitorul ei si nu o priva de dreptul de a avea o mama....apeleaza la ajutorul unui specialist si incearca sa treci peste asta cu capul sus....ar fi bine daca ti-ai lua o minivacanta cu fetita si iubitul tau,sa mergeti undeva unde sa nu va gaseasca nimeni si sa uiti de toate problemele...fiica ta are nevoie de sprijinul tau si in viitor va avea nevoie si mai mult de prezenta si ajutorul tau in viata ei....
acum 13 ani
Erika: mergi urgent la un psiholog! Daca tu ac***a o fetita mica, un partener cu care te intelegi bine si care te iubeste, te gandesti sa te sinucizi din cauza unor zvonuri aruncate aiurea si unei persoane, dragi poate, cu care te-ai certat, e clar ca ai nevoie urgenta de un psiholog!!!
acum 13 ani
.....sincer ma intreb -daca nu existau "copii"in ecuatiile astea complicate-va sinucideati?....fara "iubit" si bastardul lui(chiar vreti sa-i cresteti copilul alteia ????????)se pare ca o FEMEIE nu prea exista ca femeie?????
acum 8 ani
Si eu sunt ft deprimata imi doresc sa mor simt ca viata nu e pt mn
Nu ai gasit ce cautai? Cauta intrebari similare
sau adauga o intrebare noua
Adauga o intrebare noua