Postata de andreeapn23 cu 13 ani in urma.
Buna ziua. Am 23 de ani si in urma cu 3 ani odata cu inrautatirea starii de sanatate a mamei, au inceput episoadele depresive, pe care eu le vedeam sub forma unui comportament obisnuit, ac***a in vedere stresul facultatii, stresul legat de mama si de sora mea de care trebuia sa am grija. Ideea este ca pana in octombrie 2010 eram epuizata mereu, indiferent de cat dormeam, insomnie sporadica(nu era constanta, dar nici dupa un anumit pattern), nemultumire fata de sine si tot ce reprezenta viata mea, nesiguranta cu privire la viitor, stima de sine scazuta, lipsa de apetit sexual, auto-excludere din cercurile sociale pe care le frecventam pana atunci, dorinta acuta de a sta in casa si de a nu iesi, dorinta de a nu intalni persoane cunoscute pe strada(caz in care simteam o jena imensa si doream ca intrevederea sa fie cat mai scurta posibil), probleme de memorie(mici si dese uitari). In octombrie 2010 mama a murit iar simptomele descrise anterior au inceput sa se agraveze pana in punctul in care mi-am dat seama ca ceva nu e in regula cu felul in care gandesc. Cercetand diversele materiale pe care le aveam la dispozitie, am realizat ca pana la moartea mamei aveam depresie de lunga durata iar evenimentul declansator al depresiei cronice a fost moartea ei(sunt constienta ca este o mare probabilitate ca eu sa gresesc deoarece nu am confirmarea unui specialist). Ajunsesem sa ma invinovatesc de moartea mamei, sa am crize de plans necontrolat cel putin una pe zi, sa fiu foarte nervoasa pe cei din jur si pe mine, sa nu mananc cum trebuie(am slabit 10 kg ca urmare), sa am insomnie in fiecare seara(dormeam cca 4 ore pe noapte cel mult), sa am cosmaruri groaznice legate de mama si sora mea atunci cand reuseam sa dorm(plans in somn, trezire cu transpiratii reci, nu mai stiam daca visul e chiar un vis sau e realitate deoarece mama aparea in vis vie si eu stiam ca e moarta, dar acceptarea venea destul de repede), lipsa puterii de a concentra atentia asupra unui lucru mult timp (indatoririle de la serviciu), lipsa ambitiei si a dorintei de a munci, sentimente contradictorii de manie si intelegere, vinovatie, ganduri de suicid(nu vroiam neaparat sa imi sfarsesc eu viata dar mi se parea ca daca ceva s-ar intampla si eu nu as mai fi, m-as simti mai bine, m-as simti mai usurata, ceilalti ar fi mai fericiti etc si nu deseori mi-am dorit moartea verbal). Ce ma debusoleaza acum e ca de 1 luna ma simt mai bine: sunt mai calma, nu mai am cosmaruri(am luat 2 saptamani tratament homeopatic: ignatia ch 200) iar de 1 saptamana pot sa spun ca am avut zile bune in care am fost fericita cat de cat; viata sexuala s-a imbunatatit dramatic(de la o data la 2-4 luni la 1 data la 2 zile), adorm mult mai repede(aprox 30 min), sunt mai multumita de ce ma inconjoara chiar daca nu neaparat de mine(lucru care de altfel nici nu ma mai streseaza asa mult in sensul ca mi-am acceptat defectele si mi-am recunoscut calitatile, nu in total dar ajung si acolo). Mentionez ca nu am vrut sa apelez la un psiholog/psihiatru(pt ca cel din urma prescrie medicamentatia) deoarece resursele mele economice nu erau si nu sunt, de altfel indestulatoare incat sa-mi pot permite asa ceva. Ma bucur dar ma si ingrijoreaza ca ma simt ca la 180 de grade fata de cum am fost o perioada lunda de timp(aprox 3 ani). Am citit si pe forum despre depresia bipolara si imi este frica sa nu prezint si eu simptome prin aceasta revenire a mea. Astept sfaturile si comentartiile voastre.
Adauga raspunsacum 13 ani
Tulburarea bipolara se caracterizeaza prin alternarea perioadelor de depresie ca cea descrisa de dvs (insa nu atat de indelungate) cu episoade maniacale caracterizate printr-o stare de euforie, de veselie generala, cateodata ras incontrolabil, logoree, practic invers fata de perioada depresiva. Apoi se revine la o perioada de normalitate, urmata, din nou, de episoade maniaco-depresive. Din cate inteleg nu ati avut nici un episod maniacal, astfel ca banuiala este cea a unei depresii profunde. Nu stiu insa sa va explic revenirea miraculoasa in ultima perioada. Nu ar fi totusi rau sa consultati un psihiatru si va aduc 2 argumente in acest sens: 1. Nu va obliga absolut nimeni sa urmati sfatul medicului si tratamentul prescris, dar veti avea parte de un consult de specialitate. 2. De multe ori depresiile netratate (psihiatric sau psihologic) au recaderi in situatii dificile, de stres emotional, profesional, de sarcina, de alaptare, de schimbare a locului de munca, de boala etc. De aceea este bine sa mergeti la radacina situatiei si sa o tratati profund, nu superficial, ca sa nu existe recaderi sau efecte secundare (cum ar fi starile de anxietate, atacurile de panica, etc.)
Sanatate multa!
acum 13 ani
Multumesc mult pentru lamurire si onestitate. Voi lua in calcul optiunea consultului unui psihiatru si voi reveni cu noutati.
acum 13 ani
Inclin sa cred ca nu e vorba de un episod maniacal, asa cum banuiesti tu, ci ca toate astea sint semne ca Depresia vrea sa te paraseasca, si cel mai bine e sa o lasi sa plece decit sa gasesti explicatii cum ca ar vrea sa se "ascunda".
Daca hotarirea ta e ferma si nu vrei sa apelezi la un psiholog sau un psihiatru, poate e bine sa descrii aici mai pe larg daca manifestarile noi sint de natura sa te ingrijoreze in mod real. Daca iti e comod in postura asta, cu noile manifestari, e posibil sa fie, cum ziceam mai sus, iesirea din depresie. Daca manifestarile sint de natura sa te deranjeze pe tine sau pe altii prin caracterul lor exagerat, atunci e cazul sa te apleci mai mult asupra lor si, cu toata retinerea ta, ar fi bine sa consulti un specialist.
acum 13 ani
Multumesc pentru raspuns. Nu este vorba ca am impresia ca sunt exagerata sau ca deranjez, chiar deloc(cei din jurul meu se bucura ca ma simt mai bine si nu s-au plans de mine pana acum), ma ingrijoreaza ca aceasta stare de bine poate fi trecatoare si este prea brusca. Intr-adevar am suspectat ca acest caracter brusc poate fi indicele unei alte tulburari si deoarece pe tot timpul depresiei"m-am invatat" ca tot ce simt, gandesc, cum ma comport nu este normal(ma refer aici din perspectiva "in/in lipsa depresiei"), am vrut sa fiu sigura ca nu este ceva grav. Momentan simt nevoia sa iau totul pas cu pas si sa nu ma grabesc in a redeveni persoana care eram odata. Poate ca astfel temperandu-ma, incerc sa determin ca schimbarea sa fie profunda si de durata si spun asta pentru ca imi este frica sa intru din nou in depresie pentru ca a fost o perioasa extrem de dureroasa atat pentru mine cat si pentru cei din jurul meu, iar eu asta simt ca am nevoie in momentul acesta. Eu mi-as dori ca nu acesta sa fie apogeul insanatosirii mele, adica mi-as dori ca la un moment dat da ma pot concentra mult mai bine, sa am somnul mult mai odihnitor, sa-mi respect gandurile si sentimentele, sa fiu mai asertiva, sa nu mai fiu confuza. Inca mai am momente in care sunt anxioasa dar incerc sa ma calmez si sa fiu rationala. Sper totusi ca sunt pe drumul cel bun. In privinta consultului unui specialist, mereu am incercat sa pun bani deoparte dar circumstantele erau potrivnice iar memirea lor era imediat redirectionata. Sunt o persoana care a invatat 3 ani psihologie(nu sunt psiholog, dar am cunostiinte primare) deci stiu ca pasul acesta ar fi trebuit sa fie facut acum mult timp, nu am alte retineri in a ma prezenta la un specialist, in afara de partea financiara. Sper ca aceste detalii sa va ajute in a va da seama daca ceva este neinregula. Multumesc din nou.
acum 12 ani
Si eu am o manifestar de genul asta , dar la mine cred ca este mult mai grav, pentru ca e o problema mai veche si anume de marcari din copilarie . Am acea manifestare bipolara, care e greu de suportat pt ca ajungi sa fi foarte rapid influentabil de persoaneledin jur cheltui bani pe lucruri neimportante si am ajuns sa imi vad manifestarile dupa ce am citit despre tipologia acestei boli.
acum 11 ani
Buna!!!! AM CITIT CEEA CE AI SCRIS....SFATUL MEU ESTE SA AJUNGI LA NIFON BUZAU O CLINICA DE PSIHIATRIE MAI RAR CUNOSCUTA...DAR UNDE ACOLO ESTE UN DOCTOR PROFESIONIST ....DANSUL SE NUMESTE : ''''ADRIAN S.IONESCU'''' DU-TE ACOLO...SPRE INTERNARE ...NU VEI REGRETA ... DOCTORUL ESTE EXCEPTIONAL DE BUN!!!! ITI DORESC MULTA SANATATE SI FORTA DE A LUPTA IN CONTINUARE!!!! BYE!!!!!!!
acum 10 ani
Si eu am trecut prin asta,si am constatat ca fiecare din noi a trecut cel putin o data in viata,prin asta.Tratamentul cu plante,sau homeopatic,intr-adevar poate avea rezultate bune,si nu te sfauiesc sa te duci la psihiatru,in schimb,te sfatuiesc sa cauti cartea terapia cognitiva a lui philipe brinster,acolo vei gasi cauza,asta e cel mai important,cauza depresiei de dinaintea mortii mamei tale.Pe scurt,acolo demonstreaza ca daca ai idei si conceptii de viata corecte,la greutatile serioase ale vietii nu cedezi psihic.Le prezinta,pe aceste idei,explicat,in un mod foarte simplu,si explica de asemea cele mai comune greseli de gandire pe care le au oamenii,si la ce probleme psihice conduc.
Cel mai bine este sa iti intaresti psihicul progresiv,cu cat inaintezi in viata,sa devii mai puternica,cu ajutorul cartii,apoi cu ajutorul unui preot bun,mergi la diverse biserici,si vei afla,apoi cu gimnastica regulat,de ex 15 min dus,15 intors de alergat,dupa trezire,sau in alt moment al zilei,sau pui vreo melodie care iti place si dansezi zilnic,fa si karaoke,oricat de prost iese,ajunge sa faci lucruri care te distreaza.
Parintii nostri mor cu un scop,ca sa iasa generatii mai bune,ca sa evolueze lumea.daca nu ar fi murit,nu ar fi permis noilor generatii sa faca schimbari,nu ar fi inteles.A iesit legea contra bataii copiilor,au iesit electronice,tablete,pe care bunica nu le avea,lumea evolueaza,si in afara de asta,moare doar corpul,am ajuns in contact direct cu cateva minuni,care mi-au confirmat asta....
Nu invatam nici la scoala,inca,nici de la parinti,cum sa facem fata tuturor greutatilor,stresului din viata.dar in viitor nepotii nostri vor invata sigur la scoala,notiunile de baza,si va exista o lume mai buna.
emailul meu este [email protected] vrei pot face efortul sa scriu capitolul cu depresia,si cu iddeile lui philipe brinster,si pot sa iti scriu si despre minunile intamplate.Cu multa iubire,D
acum 10 ani
Am citit cu un deosebit interes ceea ce ati postat.Pot sa va zic ca si eu trec prin acesta experienta de viata sa ii spun asa.Ma lupt cu aceasta depresie din 2012, an in care am pierdut doua sarcini.Am muncit in afara tarii 5 ani iar in anul in care am decis sa devenim parinti totul sa prabusit.Am inceput cu atacuri de panica atit de puternice incit ajunsesem sa cred ca mai am putin si mor.Ma sufocam ,plingeam nu mai prezenta nimic interes pt mine,am lasat serviciul si am decis sa ne intoarcem in tara.In tara am mers la psihiatru in orasul natal dar dupa un tratament de 9 luni cu Cipralex,Lexotan, Acutil si Eglonyl inca nu eram bine.In luna Iunie 2013 am avut o recadere cu un episod compulsiv de sinucidere,m-am speriat enorm si am decis sa plec la Bucuresti.Din luna Iunie 2013 si pina in luna Februarie 2014 am urmat tratamentul psihiatric cu Cipralex,Seroquel 50XR si Anxiar. In momentul in care am renuntat la Anxiar treptat bineinteles, am facut un episod de sevraj.Acum in locul Anxiarului iau Rivotril.Nu stiu in ce parte sa o mai iau, sunt o alta persoana dorm mult nu am chef mai de nimic si colac peste pupaza nu am nici o activitate, sunt fara servici,.problemele financiare ma tin pe loc.Va rog din suflet ajutati-ma cu o sugestie cu orice vreau sa fiu din nou persoana vesela muncitoare si descurcareata care eram .
Nu ai gasit ce cautai? Cauta intrebari similare
sau adauga o intrebare noua
Adauga o intrebare noua