Postata de MembruMobileApp150330210426851 cu 9 ani in urma.
Sunt impreuna cu sotul meu de 13 ani, de 4 ani su tem casatoriti, iar de 4 luni avem o fiica minunata.
Cand am decis sa avem un copil, am fost intr-un momemt in care simteam ca nu putem sa iubim mai mult, totul era perfect. In momentul in care i-am spus ca sunt insarcinata, a avut o reactie putin rezervata , dar am pis totul pe seama emotiilor.
Perioada de sarcina, nu am bagat nimic in seama, am vrut sa ma simt bine si sa elimin orice stres din viata mea. Relatia cu sotul era in continuare perfecta, simteam ca sunt iubita, respectata.... sau poate doar ma amageam si eram prea oarba sa vad ca se indeparteaza de mine.
Dupa ce am nascut, nu am simtit nici o clipa ca sunt apreciata pentru ca am trecut printr-o nastere naturala, ca am adus o minunatie de copil in lume, tot ce am auzit dupa aproape 30 de ore de travaliu actov a fost cat de obosit este el , ca il doare spatele si ca ce efort a depus pentru a fi langa mine .
Dupa ce am ajuns acasa, eram foarte stresata, viata mea s-a schimbat la 180 de grade, cred ca e normal sa te simti putin depasita de aceasta situatie, a trebuit sa ma adaptez skngura, fara pic de intelegere sau suport dkn partea lui, pentru ca el inca era obosit si trebuia sa mai si munceasca , desi a avut un concediu de 2 saptamani, tot ce a facut a fost sa stea la calculator, si sa imi zica ca "ma ajuta cum poate cu fata" pentru ca doar eu am obligatia sa am grija de ea, doar sunt in postnatal pentru un motiv.
Dupa cele 8 saptamani recomandate de medic in care sa nu intretinem relatii intime , am incercat o apropiere in acest sens, a fost bine la inceput , dar totul s-a schimbat rapid. Bineinteles ca tot corpul meu a suferit modificari in urma sarcinii, dar pana cand nu a inceput sa ma respinga nu m-am simtit atat de neatragatoare, atat de umilita doar pentru ca am nascut. Am inceput sa ma inchid in mine si sa incerc sa fac tot ce pot pentru a reveni la silueta dinainte de sarcina, dar este destul de greu , pentru ca dupa 24 de ore de plansete, rasete, jucat, hranit si plimbari cu fetita , plus ca in momentele libere incerc sa am o relatie cu sotul meu, sa vorbesc cu el, sa intretin si casa ....parca nu mai am timp si de mine. Incerc sa imi gasesc o rutina, dar e greu.
Intre timp sotul meu se indeparteaza din ce in ce mai mult. Mergem la petreceri, prefera sa ramana in clntinuare, desi eu si fata venim acasa, cand e acasa, prefera calculatoru, in schimbul companiei noastre, de iesit la plimbari, ies singura, pentru ca el este prea obosit. Viata intima, nu avem, decat atunci camd probabil nu mai poate el rezista. Simt ca ceva s-a schimbat. L-am intrebat daca ma inseala, mi-a zis ca nu, desi instinctul imi spune altceva, sau poate sunt doar paranoia, nu ca as avea timp sa ma mai preocup de asta, dar macar sa stiu de ce exista o astfel de lipsa de respect, interes fata de mine, fata de noi.
Nu stiu incotro sa o iau, cu cine sa vorbesc, incep sa cad usor in depresie. Tot incerc sa vorbesc cu el, dar de fiecare data eu cad de vina, pentru ca il inteleg cat de obosit e, pentru ca lucreaza, desi....lucra si inainte sa fku insarcinata, iar noptile el doarme ca un prunc , cand eu am grija de fata
Sper sa nu va plictisesc si ca poate cineva care a trecut prin asta , imi poate da un sfat
acum 9 ani
Buna seara! Adresati-va unui psihoterapeut, specializat de preferinta pe psihoterapie cognitiv-comportamentala. SUcces!
acum 8 ani
off, descrii situatia de asa natura incat ma vad pe mine acum vreo 10 ani. dar de partea cealalta pentru ca sunt barbat. si eu am avut cu fosta o relatie super pana sa avem un copil. ne distram bine impreuna, ne simteam bine impreuna, totul era in regula. dupa nasterea copilului si eu m-am comportat cam cum descrii tu comportamentul sotului: aparent m-am indepartat, nu o ajutam etc. Dar stii de ce toate astea? Atunci nu mi-am dat seama, dar acum, dupa multi ani pot vedea lucrurile rational: pentru ca ea se schimbase 180 de grade si eu realizam ca nu pot sa ma schimb mai mult de 90, dar ea imi cerea asta, imi cerea sa fiu barbatul de dinainte dar sa si devin un fel de a 2-a mama pentru copil. Ma presa sa "petrec mai mult timp cu copilul" dar copilul fiind mic vroia cu ea nu cu mine si urla din toti bojocii. Aveam un sentiment enorm de frustrare si inutilitate, simteam ca nu pot face nimic, copilul nu ma voia, o voia pe ea. Sa ma joc cu el in conditiile in care eu nu am si nu voi avea vreodata aceasta rabdare. Sa vorbesc cu ea, dar ea vorbea doar despre copil. Sa fim toti 3 dar absolut toate activitatile erau legate de copil, nici vorba sa accepte sa il ducem la bunici sa avem si noi timp de ceva pe motivul ca este prea mic. Si exemplele ar putea continua. Pe scurt s-a transformat 100% in mama si nu a realizat ca eu ca barbat nu am cum sa fac acelasi lucru. Normal, la inceput m-am indepartat iar cand copilul a implinit 3 ani m-am despartit de ea. Am facut-o cu greu pentru ca intotdeauna mi-am dorit o familie asezata, copil etc. Desi eu am luat decizia, am suferit mult. Dar m-am uitat (cat am putut) la cum a continuat dupa aceea si sunt acum incredintat ca am luat decizia corecta pentru mine (prin ricoseu si pentru ei, pentru ca un om caruia nu ii este bine nu poate fi prea agreabil), nu as fi putut sub nici o forma sa duc viata in care s-a angrenat ea, in preocuparea obsesiva pentru copil si neglijarea propriilor nevoi. Ti-am povestit exemplul meu, poate gasesti similitudini si poti trage concluzii. Nu stiu daca asta este motivul dar daca da... un copil evident tranforma viata parintilor, dar aparitia lui nu trebuie sa conduca la "incetarea" vietii nici unuia dintre ei...
acum 4 ani
Eu cred ca defapt venirea copilui la traumtizat intr.un fel sau altul...si sti de ce ..pt ca odata cu venirea copilului sunt si responsabilitati mult mai mari in situiatia in care esti tu ma aflu si eu
acum 3 ani
Exact viata mea ati descris o acum.In aceeasi situatie sunt si Eu.Eu nu mai fac nimic si nu mai dau 2 bani pe nimeni.
acum 3 ani
Exact in aceeasi situatie sunt si Eu ,Dar am cam obosit si nu mai pot.Incerc sa merg inainte asa,dar nu cred ca am sa reusesc.
acum 3 ani
Bună ziua! M-ai sunteți împreună cu soțul dv? Si eu trec din pacate prin asa ceva
acum 2 ani
Exact aceasta poveste o am si eu asemănătoare si identică este si a mea dar trebuie sa mergem înainte
acum 2 ani
exact asa sunt si eu.. de cand a venit copilul sunt singura in relatia de cuplu el gaseste sa faca ori ce alt-ceva in loc sa stee cu noi.. la cat de apropiati eram inainte sa nasc sa indepartat enorm de mult..
acum 2 ani
Bună ziua.
Stimată doamnă, la fel ca multe alte persoane și mai ales femei, faceți marea greșeală da simțit nevoia să fiți validată de cei din afară. Conștiința ceea ce sunteți trebuie să o aveți dumneavoastră, pentru că, altfel, ceilalți vor simții nesiguranța dumneavoastră și vă vor trata ca atare. Vă recomand psihoterapie cognitiv comportamentala, - găsiți un terapeut cu care să rezonați și începeți să lucrați cu acesta, deoarece noi nu îi putem schimba pe cei din jurul nostru; putem schimba însă ceea ce suntem.
Toate cele bune!
acum 8 luni
Chiar dacă articolul e vechi simt nevoia să spun prin ce trec eu acum .
E minunat să dai viață unui copil, să-l crești și să-l iubești . Ne-am dorit enorm un copil, l-am așteptat 4 ani , doar pentru el trăiesc și mă face fericită . Dar nu mă gândeam că relația noastră va merge p***ai după naștere , nu mă gândeam că voi fi singură cu toate problemele pe umerii mei, nu mă gândeam că viața noastră sexuală ,intimă și personală va dispărea , nu mă gândeam că mă va face să mă simt neatrăgătoare,inutilă …
Simt că eu pentru el am devenit mamă, mă apreciază ca am grijă de copil și ca îl iubesc, dar simt ca doar asta ne ține…
Nu cred ca mă mai apreciază și pentru alte lucruri, de multe ori mă respinge în pat, preferă filmele și să stea singur în baie …
Deși încerc să mă mențin , nu m-am îngrășat, mereu sunt aranjată și îngrijită , ceva din el refuză …
Nu-l presez cu absolut nimic, precum bani și altele , mereu îl aștept acasă cu masa pusă , stă la baie 2 ore și restul pe calculator….
Și mă întreb ….
Oare pentru ca am născut un copil minunat natural ?
Oare pentru ca el s-a obișnuit cu fata aceea virgină pe care a cunoscut-o la început,care între timp a devenit mamă ..?
Oare fac ceva greșit deși încerc să le țin pe toate , și cred ca asta este greșeala noastră!!! Noi să le ducem pe toate , noi să le facem pe toate , să fim disponibile doar când ei vor, când vor …
Răspunsul pe care l-am primit la toate întrebările mele a fost “ Lasă Puiu, ca crește băiatul și o să fie altfel poate …” băiatul are doar 6 luni, s-ar putea ca într-un an să nu mai știm cine suntem …
Am ajuns să cer atenție, iubire și pasiune SOȚULUI MEU … Umilitor pentru o femeie care doar a devenit mamă …
Nu ai gasit ce cautai? Cauta intrebari similare
sau adauga o intrebare noua
Adauga o intrebare noua