Nu stiu cine sunt

Postata de daada cu 10 ani in urma.

In urma cu un an pretenul meu ,cu care am avut o realtie de 3 ani , a plecat definitiv in America . Am fost dependenta de el cat timp am fost impreuna, deciziile ii apartineau lui intotdeauna..in fine, am avut mari probleme de adaptare. In liceu am fost considerata cea mai buna eleva, am mers la olipiade in fiecare an intorcandu-ma intotdeauna cu premiul 1 (muzica)..iar in anul 1 am decazut total. Profesorul a avut mai multe intentii de a ma transfera dar mi-a mai acordat cateva sanse. Increderea in mine este 0, nu a putere de munca, nu mai am putere de concentrare. Ceea ce ma deranjeaza cel mai mult este ca nu mai pot comunica normal cu oamenii. Intru intr-un loc unde sunt oameni , oameni de varsta mea, oameni mai mici, mai mari, oameni in general. In momentul in care am contact cu ei sau ar trebui sa am un contact cu ei, toata realitatea mea se schimba, e ca si cum sunt hipnotizata, ma apuca tremuratul iar toate figurile din fata mi se par ori miloase, ori judecatoare, ori oribile. Prieteni vechi pe care ii iubesc sau i-am iubit (nici eu nu mai inteleg) nu ii mai pot recunoaste, nu mai vad vechile calitati pe care eram obisnuita sa le vad, vad numai lucruri noi despre ei, lucruri meschine care inainte nici macar nu credeam ca exista sau ca ii voi putea vedea asa cum ii vad acum. Ma simt amenintata si ma trec toti fiorii..ma simt ca intr-un film horror..inconjurata de clovni prefacuti. Mi-e rusine pt ca am ajuns sa vad realitatea asa, vreau sa ma schimb, ma lupt cu mine ..dar deja lupt de un an cu toate lucrurile astea si tot ce fac e sa merg in cerc. Mi-a disparut toata intelegerea, mi-a disparut placerea..judec pe toata lumea si nu ma pot opri. Nu am fost in viata mea asa, simt ca tot trecutul meu nu mai exista, am uitat cine sunt. Si asta ma sperie ingrozitor! Este prima oara in viata mea cand simt ca nu am forta sa depasesc aceasta etapa..