ma simt sfarsita

Postata de babybuell cu 11 ani in urma.

Sunt Mihaela, am 21 de ani. Studenta in anul 3 la Litere. Consumatoare de hrana fix degeaba si de somn in exces, ma simt anxioasa in compania oamenilor, somnul e singurul mod de a evada, atunci am liniste. In prezent nu ma mai relaxez cu narcotice, le.am inlocuit cu lungi sesiuni de somn.
Ultima data am consumat alcool in exces, am avut cateva episoade de blackout si am ajuns la urgente. Inca inainte de secventa asta, eram cat de cat stabila emotional. Asta insemnand ca nu aveam urcusuri si coborasuri: acum sa am chef de invatat, peste 2 ore sa ma apuce plansul, peste inca o ora si jumatate sa ascult o piesa care sa.mi ridice moralul, sa ma simt plina de energie, ca dupa aceea, vlaguita, sa nu imi doresc altceva decat un somn lung, pe care sa il folosesc si ca pretext pentru a ma dezice de mersul la cursuri.
Probleme am si in familie. O sa fiu scurta: o sora vitrega din partea tatei, renegata de catre el, revine dupa 20 de ani in care tata nu a avut nicio tangenta cu ea. Vrea doar sa isi cunosca familia, sustine ca nu exista niciun interes financiar din partea ei. Mama da vina pe mine, datorita interesului pe care il am pentru sora.mea, pentru ca tata cumva sufera un soc dupa ce Laura isi face aparitia. Socul asta e de fapt aparitia hepatitei. Mama spune ca e vina mea, ca eu am alimentat declansarea evenimentului prin faptul ca am incurajat aparitia surorii mele. Medicul ii spune clar ca hepatita se ia ori prin contact sexual ori prin contact cu sangele unui contaminat. Mama nu vrea de fapt sa recunoasca faptu;l ca pe langa c.a fost batuta de.o gramada de ori a mai fost si inselata.
Asta a rezultat intr.o scarba pentru vizitele acasa. Scarba e poate prea mult spus, dar de fiecare data cand ajung acasa, nu pot dormi, nu mananc ca lumea si imi tot vine sa plang. Adevarul e ca atat mama cat si tata se cearta din cea mai mica chestie si acum spre deosebire de perioada copilariei parca si mama e falsa, e mecanica in tot ce face. Cateodata ma simt a nimanui. Nu ii pot spune ce ma supara, ca parca e inerta.
Nici la capitolul love nu stau nicicum, asta pentru ca nu am habar sa ma comport. La inceput sunt rece, indiferenta ca dupa aceea sa ma arunc in relatie si sa dau totul. Faptul ca partenerul de sex opus ajunge sa profite de mine ma face sa ma simt urata si p***a.
Mi.e sila sa vorbesc cu oamenii, de.asta stau aproape tot timpul in casa, la munca sunt apatica, motiv pentru care am si fost data afara ( ma autoplafonam, mi.era teama sa vorbesc cu oamenii la telefon, lucram intr.un call center si trebuia sa c***a produse naturiste prin intermediul telefonului).
Fara sa fiu emo, ma subapreciez si cred ca ma si detest putin, ( dovada fiind faptul ca de obicei eu ma tund singura, ultima data mi.am nenorocit parul mai mult sau mai putin intentionat, asta in conditiile in care de fiecare data il taiam frumos sau cel putin incercam sa il fac sa arate decent). Ma simt un om groaznic cateodata.
Incerc sa ma mentin pe linia de plutire, sa imi pastrez locurile de munca pt a ma putea intretine, insa parca nimic nu.mi iese si parca totul e degeaba. Sincer nu m.am gandit la sinucidere, ca si aia tot degeaba mi se pare.
Acuma stau si ma intreb daca nu cumva nu mai pot de bine si de aici lentoarea asta imputita sau eu chiar am o problema? Pe cuvantul meu, eu nu mai reusesc nici macar sa ma tin pe linia de plutire intre subiectiv si obiectiv.
Si de.asta iti spun, am nevoie de ajutor, va rog...sunt irecuperabila?