Postata de TankGirl cu 14 ani in urma.
Buna ziua,am 21 si sunt studenta,deocamdata mi-am inghetat anul datorita unor probleme prin care am trecut si recent cautand pe net despre depresii am dat pe pagina aceasta si sper sa primesc un sfat sau un ajutor pentru ca nu mai stiu cum sa imi revin din starea asta de tristete in care sunt in luna septembrie.Tot acest cosmar a debutat in luna august cand datorita unor evenimente din jur am inceput s-o iau "razna" cu tot felu de idei aberante ca mai tarziu sa fiu diagnosticata cu un episod de psihoza acuta,altii spunand ca ar fi mai mult o nevroza,In toata perioada asta in care boala persista am luat decizii gresite in jurul meu crezand ca vor fi spre binele meu dar dupa ce mi-am revenit psihic mi-am dat seama cate am pierdut si cate decizii au fost de fapt impotriva mea,printre aceste decizii sunt despartirea de prietenul meu cu care am stat 4 ani,inghetarea anului scolar si plecand la parinti,Cand toate acele ganduri au disparut si nu am mai avut probleme am inceput sa analizez ce m-i s-a intamplat si ce decizii am luat si am intrat intr-o depresie adanca pentru ca toate lucrurile din jurul meu s-au schimbat si ma gasesc ca find eu cea mai mare vinovata si chiar nu stiu ce sa mai fac sa le aduc pe drumul normal si eu sa imi revin.Inainte eram o persoana vesela si foarte optimista dar de cand cu evenimentele astea tot din viata mea s-a schimbat inclusiv propria persoana,venind la parinti m-am izolat de majoritatea prietenilor,m-am retras de la toate activitatile pe care le faceam pana in momentul acesta si am intrat intr-un cerc depresiv,in fiecare zi plang,nu am pofta de nimic,m-am si ingrasat cu vreo 6 kg.ma simt tot timpul obosita,arat foarte rau,mi-e greu sa fac sport desi inainte asta faceam zilnic,ma cert zilnic cu parintii pentru ca vreau sa ma reimpac cu prietenul si simt ca alaturi de el si de prieteni o sa imi revin din starea asta dar ei imi interzic relatia mea cu el pe motiv ca el a contribuit la psihoza mea desi eu nu cred asta.Am incercat sa le explic ca vreau sa imi vad de viata mea si sa merg mai departe dar ma conditioneaza si nu vor sa ma lase sa traiesc asa cum imi doresc sa pot iesi din starea asta depresiva si in tot timpul asta in loc sa ies din depresie m-am adancit si mai mult.Chiar nu mai stiu ce sa fac si cum sa procedez in continuare,ma simt blocata si nu gasesc o cale de iesire din toata situatia asta,zilnic ma macina situatia mea actuala si tot ce se intampla in jurul meu,parca e cel mai urat cosmar posibil.Mi-e rusine de mine si cum arat,nu imi vine sa cred ca am ajuns in situatia asta dar nu am nici energia si optimismul de a merge mai departe si nici puterea de a schimba toate astea,nu mai imi vine sa ies din casa,nu mai imi vine sa fac absolut nimic,totul e prea greu pentru mine si ce imi cer parintii ma doare si incerc sa le explic ca daca sunt mai intelegatori o sa le demonstrez ca o sa fie bine pentru ca eu o sa fiu alta dar pur si simplu nu vor.Va rog ajutati-ma cu vreun sfat daca puteti vreau sa fiu fata care eram inainte,nu mai pot sa continui asa ,simt ca ma prabusesc pe zi ce trece.Va multumesc!
Adauga raspunsacum 14 ani
Cauta-l pe Dumnezeu si ai sa vezi cum toate lucrurile se rezolva.
Toata nadejdea sa ne fie in Iisus Hristos care vindeca si sufletul si trupul.
Poate daca am avea un gram de credinta lumea ar fi mai frumoasa si mai linistita si nu ar exista atata rau in lume.
Cauta un Sfant aproape sufletului tau. Roaga-te lui si ai sa vezi adevarate schimbari.
Trebuie doar sa stim sa cerem si ne va da cu adevarat de ce avem nevoie.
Domnul sa te intareasca si cu siguranta vei trece peste toate incercarile.
acum 14 ani
Salut Georgiana. Iti respect felul in care gandesti si crezi ca cititul bibliei sau intoarcerea spre credinta rezolva multe probleme, dar acesta e un caz in care fara ajutor profesional nu se va putea descurca. Daca nu ai trait depresia nu ai de unde sa sti cu ce ai de-a face. Credinta poate rezolva problema, dar temporar, urmand ca aceasta sa revina in episoade tot mai intense.
Iti doresc o zi frumoasa.
acum 14 ani
Buna tuturor,nu am mai postat de ceva vreme pentru ca sunt lipsita de orice speranta si nu am pofta de nimic,singura placere ce mi-a ramas este somnul,prefer sa dorm cat mai mult desi stiu ca nu e deloc sanatos si benefic pentru organism.Ma gandesc ca daca problemele din jurul meu se vor rezolva imi vor disparea toate gandurile astea negre si tristetea asta apasatoare dar asa nu gasesc nici o rezolvare,ma cert cu parintii zilnic,nu stiu pe ce drum s-o iau,ce imi cer ei imi face mie rau,am incercat sa le explic toate astea si sa ajungem la o rezolvare,la o cale de mijloc dar dupa cum au zis si ei ori trebuie sa fac cum spun ei ori sa plec din casa lor,ceea ce mi se pare foarte tragic si radical si nu cred ca este cazul de asemenea actiuni.Chiar nu stiu ce sa mai fac,sunt la capatul puterilor,nu mai suport certurile astea ,cuvintele urate care mi le arunca zi de zi,nu mai pot.
acum 14 ani
un tratament homeopat face minuni in depresi,nu provoaca dependenta si trateaza in acelasi timp si alte afectiuni de care poate mai suferi.sanatate si sa ai incredere
acum 14 ani
Poate ca cel mai bine ar fi sa rupi legatura cu ei pentru o perioada...sa realizeze care au fost cuvintele de jignire pe care ti le-au spus si sa regrete..... evita dicutiile in contradictoriu cu ei...lasa-i sa creada ce vor ei! Faceti parte din generatii diferite si nu cred ca sunt pregatiti sa faca fata adevaratelor probleme sufletesti.... Spun asta pentru ca si eu am parinti "incuiati"....nu pot vorbi despre asemenea lucruri cu ei....asa ca am invatat sa vorbesc cu fiecare pe limba lui astfel incat sa fie toata lumea fericita..... Nu mai incerca sa ii convingi de problemele tale!!!! Daca nu s-a rezolvat nimic pana acum inseamna ca te chinui in zadar... Cel mai important e sa ii faci sa aiba iar incredere in tine... Asa ca exact in momentul asta te ridici din fata calculatorului, te imbraci cu hainele care iti plac tie cel mai mult, te aranjezi ca si cum ai merge la o intalnire romantica..... Iesi afara...nu te gandesti la nici o destinatie....privesti in stanga si in dreapta si incerci sa decizi care e drumul cel bun spre liniste.....indata ce ai decis, paseste usor privind toti oamenii care vin din acel sens si intreaba-te oare cum se simt ei sufleteste....raspunsul il vei gasi in ochii fiecaruia.
Priveste natura...copacii, pasarile...evita aglomeratia si cauta locurile cele mai linistite.... In parc, de exemplu, incearca sa intri in vorba cu oameni solitari.....sigur au iesit la plimbare asemeni tie.....si ei cauta niste raspunsuri. Merita sa ii ajuti....si ajutand pe altii automat te ajuti si pe tine......
Incearca sa pastrezi legatura cu cei pe care ii cunosti...cine stie ce se va intampla in viitor./...dar, nu uita,orice ai face GANDESTE-TE NUMAI LA PREZENT!!!
Mergi in parculetul pentru copii si gandeste-te la copilaria ta..la momentele cele mai fericite ...la momentele cand visai...
Repeta acest lucru atunci cand esti trista...O sa vezi ca la un moment dat o sa iti formezi o personalitate noua....
iti recomand o carte foarte buna....pe mine m-a ajutat! "Putere nemarginita" de Anthony Robbins... Daca vrei sa vorbim id-ul meu de mess e andrushka_12000 disponibil oricand...
acum 14 ani
Multumesc mult Andrushka :)
acum 14 ani
sper sa-ti fie de ajutor inca un sfat in plus,incepand cu o mica poveste,cam de foarte mult timp si pana in prezent trec prin ceva asemanator si nu din cauza unei despartiri,dintr-o simpla cearta de cateva secunde care sa intamplat acum trei ani si din acel moment am pierdut fiecare zi in care soarele era sus,m-am izolat de lume treptat si nu mai conta daca era vara sau iarna,zi sau seara,dar deabia asteptam sa adorm pentru ca doar in visele mele era ceva mai bine,dormeam si eu la fel de mult,nu aveam echilibru in ceea ce fac si chef deloc,noroc cu iubitul meu care ma sprijina de atunci din prima zi si pana in ziua de azi si nu mie usor sa-l privesc cum se multumeste cu putinul care il ofer,tocmai de asta nu stiu ce m-as face fara el....oricum ce vroiam sa-ti transmit fara sa ma abat de la subiect este ca poti face multe doar daca vrei,ma pun in locul tau si cred ca as pleca acolo unde mi-ar fi mai bine:)daca crezi ca ti-ar fi mai bine cu acel baiat incearca sa te intorci la el,parinti intotdeauna vor ierta cu timpul..si sa-ti spun si de ce iti dau acest sfat,e vorba de sanatatea ta si pana la urma de viata ta,demonstreaza-le ca o sa-ti fie bine cu el,pentru ca altfel in fiecare zi cu cat te izolezi mai mult cu atat iti va fi mai greu pe parcurs sa socializezi si asta ti-o spun din propria experienta.Asa a inceput si la mine dintro simpla depresie sa mai adaugat si fobia sociala.Iesi intr-un parc,zambeste si intra in mici conversatii cu cei din jurul tau,fa o plimbare si de 30 min si o sa vezi ca o sa te simti mai bine.Si uneori ajung la concluzia ca cel mai bun ajutor e un medic bun si o medicamentatie care sa nu creeze dependenta,incearca pentru ca mai rau de atat nu-ti poate face.Sunt sfaturi si sfaturi,tu alege doar ce e mai bun pentru tine si nu uita ca pentru a te simti bine ai nevoie de prieteni,eu i-am evitat si acum traiesc in singuratate incercand sa-i recuperez si putini sunt cei care au ramas.Mi-ar fi placut sa te cunosc,sunt ceva mult mai mare ca tine dar sunt poate mult mai afectata de aceasta boala si prin mult curaj si autosugestie incerc sa supravietuiesc,cu gandul ca maine ceva se va schimba si ca nu sunt singura care trece prin asa ceva...te rog sa gandesti si u la fel si astept sa vad mesajul tau pe site ca toate sau terminat cu bine.Si nu uita ca fiecare sufera din fel si fel de motive,doar putina rabdare.Eu sunt mai bine si asta iti doresc si tie din tot sufletul credema.Numai zile in care sa fi fericita.te pup
acum 12 ani
buna dana!ti-am citit trista si crunta traire din viata ta.sincer,esti de admirat ca ai facut fatza situatiei.eu am 34 de ani,am fost casatorita cu un barbat pe care nu l-am iubit. am preferat sa ma casatoresc datorita calvarului ce-l traiam alaturi de parintii mei,m-am casatorit de la 19 ani,la 20 am dat nastere unei fetite si dupa 8 ani jumate am divortat.dupa aproape 2 ani de la divort,fetia mea era suspecta de diabet,am mers cu ea la diferiti medici iar dupa alte investigatii amanuntite mi-au diagnosticat-o cu sindrom convulsiv.afland rezultatul investigatiilor i-am cerut ajutorul fostului sot ptr ca urma greul. din pacate a preferat sa-mi spuna urmatoarele cuvinte:SPUNE-I LA FATA CA NU ARE TATA!astea au fost cuvintele lui.mergeam pe strada plangand si ma rugam la d-zeu sa ma intareasca,sa-mi arate calea pe care s-o apuc ptr ca eram distrusa.fata imi facea convulsii,nu puteam s-o las nesupavegheata,parintii nu ma ajutau,eram ca si singura pe lumea asta.m-au ajutat colegele cu bani ca sa pot merge la spital cu fata,m-au imprumutat strainii,dupa care am facut un imprumut la banca ptr a-mi da datoriile ce le facusem .de 4 ani merg cu ea din 3 in 3 luni la neuropsihiatru la control.pe tot parcursul acestor 4 ani,pot sa spun ca am devenit clienta fidela spitalului.m-a luat salvarea de 3 ori intr-o luna de la servici.ma rog la d-zeu sa ma tina pe picioare s-o pot creste.saptamana trecuta am fost cu ea la control si mi s-a spus ca EEG-UL este mai rau decat inainte,la tratament i-a dublat doza.de atunci,plang,nu pot sa mai mananc,nu mai pot dormi.singura trec prin toate problemele si neajunsurile.la servici zambesc,glumesc,incerc sa maschez tristetea ce-o am in suflet dar nu reusesc de fiecare data.am ajuns la concluzia si o spun cu tarie ca nimic nu este mai dureros pe lume decat atunci cand copilul iti este bolnav iar tu sa nu ai bani.te simti atat de neajutorat si de neputincios incat iti vine sa renunti la lupta cu viata,ptr ca viata asta este o lupta.au fost momente cand chiar am vrut sa-mi pun capat zilelor ptr ca nu mai puteam dar pot sa spun ca m-a salvat fica-mea ptr ca eram pe punctul de-a face o nenorocire.ea a fost salvarea mea.sper sa ma tina d-zeu pe picioare sa muncesc ptr a continua sa-i caut de sanatate in continuare ptr ca numai pe ea o am pe lumea asta.multa sanatate si liniste sufleteasca va voresc!!!
acum 8 ani
Pleaca! Incearca sa obtii o bursa Erasmus ca sa studiezi un semestru sau un an in strainatate, du-te cu work&travel peste vara, sau macar o vacanta undeva, intr-un loc pe care nu l-ai mai vazut, de preferabil singura. Largeste-ti orizontul si o sa vezi lumea cu alti ochi... In plus pregatirea pentru o experienta de genul asta o sa-ti ocupe mult din timp si ganduri... N-ai nimic de pierdut si o sa vezi ce perspectiva ai cand te intorci... daca te mai intorci :D.
Nu ai gasit ce cautai? Cauta intrebari similare
sau adauga o intrebare noua
Adauga o intrebare noua