Depresia si influenta ei asupra vietii de cuplu

Ce te face sa te complaci in aceasta situatie????

In viata de este f.greu sa fii deprimat(a)Tocmai mi-a plecat sotia la parinti ei . Cum este in viata,te vezi,te placi, te casatoresti,dai viata unui copil,trec anii,trec anii 15 la numar si dintr-o data nu mai este nimic.Ameninta cu divort,ma straduiesc sa evit acest subiect.Cit ne-am iubit, in zadar nu mai recunoaste nimic spune totul cu o seninatate in privire si in gesturi de parca asa s-ar fi intimplat.Am fost f. bun cu ea n-am batut-o,n-am certat-o,n-am umblat cu alte femei,nu alcool.Am iubit-o si o iubesc si cu toate acestea ma ignora Pofta de razbunare este f. mare.Nici eu parca nu mai rezist,nu se gindeste decit la ea ,fata (copilul)sufera mult pt. despartirea noastra. Cred ca in timp isi va reveni si va reveni oare totul la normal?

Am ganduri morbide mereu, ma deprima orice, in sensul ca ma gandesc ca ce rost are sa ma bucur de viata, daca oricum murim?...????nainte, ma bucuram de lucuri marunte, fara false senzatii, de soare, de frunze, de cer, de avioane cu reactie, de mirosul cernelii unei carti tiparite, acum nu mai pot...daca ascult o melodie faina, imediat ma deprim...inainte imi placea sa ma dau cu trenu, ma bucuram de peisaje, acum ma gandesc la accidente, imi imaginez accidente, moare lumea in jurul meu si ma afecteaza....Mi-e o frica aproape patologica ca voi da gres ca mama, si ca imi voi pierde copilul, in sensul ca se va departa de mine, daca nu voi gasi calea sa ii fiu prieten...Divortata fiind, si ac***a un fost sot, care are ca refren de viata valoarea banului....Stiu ca nu sunt un caz grav, uneori seara imi e frica sa adorm...daca nu ma mai trezesc? Stiu ca multi oameni au necazuri si depresii si ca nu sunt eu mai deosebita, si ma consider norocoasa, inca plutesc la suprafata....Va multumesc.

hmmmm

nu stiu ce se intampla exact cert este ca si eu am trecut si trec prin niste momente foarte grele de cand mi-am pierdut tatal si nu numai; aproape ca nu ma mai bucura nimic si nu ma simt deloc sustinuta de nimeni, uneori ma simt cumplit de deznadajduita..am ajuns sa plang aproape zilnic, orice reactie din partea celorlalti sa ma doara, sa ma afecteze..

NOAPTEA NU POT SA ADORM,SUNT TRISTA MAI TOT TIMPUL SI SUFAR,NU PREA AM CHEF SA FAC NIMIC,AM AVUT SI O TENTATIVA SI GANDURI DESPRE DAR CU TOATE ASTEA VREAU SA MERG INAINTE EXISTA CEVA MEDICAMENTE CE MAR PUTEA AJUTA?

Mare dreptate. In legatura cu fetita ta. Eu am 12 ani, parintii mei au divortat cand aveam doar 6 ani. Tatal meu s-a mutat iar eu eram destul de mica si nu prea intelegeam mai ales ca in fiecare zi venea pe la noi. Fratele meu (mai mare cu 5 ani decat mine) intelegea perfect dar familia voia sa ma protejeze de adevar. Cu timpul bineinteles ca am priceput ce se intamplase. Sufeream... Tatal meu se mutase in Braila (eu locuiesc in Bacau), Se recasatorise, avea o fetita acum. Ma simteam exclusa... inlocuita chiar. Tatal meu vine cam o data pe luna in Bacau si sta cu mine si cu fratele meu cateva ore, ne cumpara ce vrem , ne da bani de cheltuiala, insa nu intelege cat de greu ne este. Ne-a prezentat familiei lui, dar fiica lui (sora mea vitrega) e prea mica sa inteleaga. Sunt extrem de trista ca familia mea s-a destramat. Imi pare rau sa-ti spun dar fetita ta v-a simti ce simte fiecare copil al caror parinti au divortat adica ca este vina lui. Trebuie sa ii explici exact motivul despartirii, trebuie sa simta ca il iubiti amandoi... E un sentiment oribil si sper sa reusesti sa iti protejezi copilul de el. (Imi pare rau daca v-am jignit ca nu am folosit "Dumneavoatra" etc ) :D

Mare dreptate. In legatura cu fetita ta. Eu am 12 ani, parintii mei au divortat cand aveam doar 6 ani. Tatal meu s-a mutat iar eu eram destul de mica si nu prea intelegeam mai ales ca in fiecare zi venea pe la noi. Fratele meu (mai mare cu 5 ani decat mine) intelegea perfect dar familia voia sa ma protejeze de adevar. Cu timpul bineinteles ca am priceput ce se intamplase. Sufeream... Tatal meu se mutase in Braila (eu locuiesc in Bacau), Se recasatorise, avea o fetita acum. Ma simteam exclusa... inlocuita chiar. Tatal meu vine cam o data pe luna in Bacau si sta cu mine si cu fratele meu cateva ore, ne cumpara ce vrem , ne da bani de cheltuiala, insa nu intelege cat de greu ne este. Ne-a prezentat familiei lui, dar fiica lui (sora mea vitrega) e prea mica sa inteleaga. Sunt extrem de trista ca familia mea s-a destramat. Imi pare rau sa-ti spun dar fetita ta v-a simti ce simte fiecare copil al caror parinti au divortat adica ca este vina lui. Trebuie sa ii explici exact motivul despartirii, trebuie sa simta ca il iubiti amandoi... E un sentiment oribil si sper sa reusesti sa iti protejezi copilul de el. (Imi pare rau daca v-am jignit ca nu am folosit "Dumneavoatra" etc ) :D

Am trait aceasta stare de depresie si o retraiesc mai rar acum. Stiu care este motivul... este decesul fiului meu care l-am planificat cu atita drag si l-am asteptat cu bratele deschise. Am trecut ambii prin aceasta problema, dar eu am avut nu doar suferinta emotionala ci si cezariana, mi-a fost foarte greu... Iubitul meu ma sustine, ambii avem grija unul de celalalt, asta de fapt si ne ajuta sa trecem peste aceasta pierdere majora din familia noastra. Ne planificam viata impreuna , ne sustinem emotional cand ne simtim deprimati... dar sa stit nu timpul le trateaza pe toate, ci interventiile pozitive pe care le faci te ajuta sa treci peste asta.

Doamna Lidia..un barbat insala cand acasa nu gaseste linistea,fericirea si relaxarea de care vorbeati..ma gandeam ca noi femeile imediat ii categorisim pe barbati"ei sunt de vina"ei inseala""e vina lor"..dar daca o fac probabil ca au si motive..nu stiu insa cum reusiti sa ii acceptati relatiile extraconjugale..vorbiti despre ele ca si cand ar fi ceva normal sa le aiba..poate face asta simtind ca are si binecuvantarea dumneavoastra cum s-ar spune..

Draga anqa ,departe de mine gandul de a dori sa te supar, sa te jignesc sau sa intru in polemica cu tine,dar afirmatia atat de categorica ,despre motivele care-l fac pe un barbat sa insele,dupa mine,demonstreaza ca inca mai ai de invatat de la viata si ca aceasta a fost tare darnica cu tine. Roaga-te sa nu-ti demonstreze contrariul,atunci vei vedea ca totusi te poti insela,ca-ti vei spune ca liniste a avut, fericire {asta nu putem afirma in numele altuia }si relaxare deasemeni a avut si totusi.....O duminica placuta iti doresc !

problema mea..e mica pt unii..dar mare pentr mine...Sotul..e plecat ...de vreo 7,8 ani...zice el,sa ne asigure un viitor,viitor care eu nu-l vad deloc(in afara ca nu e langa noi...altceva..nimic)pt ca nu vrea sa se intoarca!De cativa ani..am intrat intr-o stare ,depresiva,sunt inchisa,irascibila...dar nu ma intelege nimeni.Cu el nu pot discuta,cand vreau se enerveaza,ma acuza,etc.de catva timp(ne vedem de 2,3 ori pe an)nimic nu mai e ca inainte..ma refer la dragoste...de ambele parti,eu cel putin ma supun actului,fara a simti placere sau dorinta.Nu l-am inselat niciodata!De catva timp..am intalnit un barbat..necasatorit..cu care am ajuns sa povestesc si care ma intelege..chear si probleme intime(care cu sotul meu nu pot discuta...este reticent...nu vrea,el e satisfacut..eu....e problema mea..zice) ,el..si eu..ne dorim sa facem si dragoste...dar retinerea e din partea mea,lucru pe care el il intelege perfect.Nu vreau sa divortez,avem un copil...,e lucrul pt care il respect,dar am si o promisiune facuta cand ne-am casatorit fata de D.zeu.,desi..inima imi spune sa accept aceasta relatie.Pt mine..satisfactia sexuala..nu a fost pe primul plan,am fost neglijata de la inceput prin acest comportament...dar l-am acceptat..acum vad deosebirea dintre doi barbati,felul de a vorbi,de a spune lucruri frumoase...eu nu am avut parte de asa ceva...ce sa fac?va rog..macar sfaturi!!

Raspunsul acesta cred ca l-ai putea primi de la orice persoana,cu o gandire logica...........urmeaza-ti inima,nu are rost sa ramai in acest fel de relatie. Aici nu este vorba de juramintele facute la altar, d-zeu iarta o femeie neglijata si nerespectata de sot. Cat despre copil........sta acum mai mult cu tatal lui ? profita de educatia de zi cu zi ? plus ca acest lucru este complet fals, un copil se simte bine intr-un camin plin de dragoste si liniste. Curaj, pune-ti ordine in viata caci ,nici nu stii cand trece.......

Multumesc draga Katy!!!!! nu..copilul e cu mine...e singurul lucru si singura bucurie pentru mine in acest moment!E un copil..minunatL-am crescut singura...singurul ajutor a fost din partea parintilor mei..pe care ii respesc si ii cinstesc din suflet..si care pe domnul meu il irita la maxim!Si simplu fapt ca puiul meu ii iubeste pe bunici il deranjeaza...si eu sunt vinovata si pt acest lucru...asa crede!

cunosc foarte multe persoane ca in cazut dumneavoastra.parerea mea si eu asa o sa fac ,nu sunt o femeie casatorita si totodata sunt tanara dar stiu ce mi doresc in viata si ce o sa fac.cred ca nu are rost sa mai stati langa un om cu asemenea caracter in primul rand dai o educatie p***a copiilor dumneavostra daca aveti care probabil acum nu se observa,eu a trait fara tata de la varsta de 1 an si nu stiu cum e ca parinti mei sa se certe,probabil daca vedeam acum toleram in relatiile pe care le am avut si poate era si casatorita fara un viitor in dorinta mea de ajunge o femeie independenta.am o relatie de 9 luni si mi este foarte bine pentru ca mereu aducem ceva nou in relatie.asa ca si dvs v as da un sfat ori va despartiti pentru o vreme ca dupa aceea sa va pretuieasca mai mult ori incercati sa aduceti ceva nou,chiar si o bluza noua chiar si o schimbare a look-ului.intodeauna reprosul nu va mer!cu mult drag cristina pitesti

Parintii mei sunt divortati de cand eu aveam 3 ani.Inca de atunci am avut de suferit.Ulterior mama s`a recasatorit,si a facut un copil..o bucurie pt mine,il iubec si il voi iubi mereu dar in acelasi timp a fost "condamnarea mea la suferinta eterna".El nu are nici o vina...e doar un copil...si inteleg asta ...dar uneori simt nevoia sa fiu numai eu.Posibil datorita divortului si a tot ceea ce s`a intamplat mama s`a transforma intr`o persoana foarte rece...mi`au lipsit clipele din copilarie cand ar fi trebuit sa adorm ascultand povesti,sa fiu pupata si rasfatzata k orice alt copil...Atunci nu mi`am dat seama k imi lipseste dar in momentul cand a aparut fratele meu am simtit`o din plin...toata atentia s`a centralizat asupra lui.Era ceva firesc..dar ...exista un dar..mama se schimbase total...park nu mai era persoana aceea rece,park acum avea afectiune de oferit,dar numai pt o singura persoana.Au urmat o serie de diferente perfect vizibile.Pt el se putea si se poate si la ora actuala orice,pt mine nu.Tin sa spun k tatal vitreg nu e un om rau ca sa zic k ar face asta din cauza lui,ba chiar au fost momente cand m`a inteles mai bine ca mama.Recasatorindu`se ea sa mutat la tara,iar tatal meu statea la oras impreuna cu bunica mea.Cand eu treceam in clasa a 5a,bunik mea impreuna cu tatal meu au hotarat sa ma ia la ei pt a continua studiile la oras.Zis si facut.Mama nu a ezitat,de fapt dupa parerea mea era scaparea ei.Mergeam si o vizitam weekend`urile dar pe timp ce trecea imi oferea tot mai putina atentie.Aveam senzatia ca eram privita si primita ca un musafir.Aveam nevoie de un sfat,eram la varsta adolescentei si mi`ar fi prins bine un sfat de la mama dar nu aveam cum sa il primesc.Am luat eu initiativa si am incercat sa ma apropii de ea prin diferite gesturi si am si discutat,dar mai mereu nu avea timp,sau eram destul de mare sa ma mai prostesc..:|Si in ziua de azi relatia dintre noi decurge groaznic,usor usor ne distantam si ne instrainam una de cealalta.Mi`a spus vorbe dure care vor ramane adanc in sufletul meu si nu m`as fi asteptat vreodata...Din aceasta cauza tot timpul sunt deprimata..am stari depresive,ba chiar am ajuns uneori sa fac crize...vreau sa zic k aceasta problema mi`a strikt viatza intr`un fel...eu nu am putut avea o relatie cu un baiat pt k mereu eram trista si ma loveam de cate o discutie,saracul m`a inteles si mi`a fost alaturi dar...pana cand,din cauza aceasta am ramas si repetenta...pt k in cursul anului scolar discutiile s`au tinut lant si psihicul meu era la pamant...si multe altele.As dori sa ma sfatuiti ce as putea face sa fiu mai indiferenta,sa nu mai dau atata importanta...nu stiu cum sa zic...sa pot sa imi vad de viatza mea fara sa ma mai lovesc de problema aceasta,fara sa ma mai afecteze