De ce ameţesc după tratamentul pentru depresie?

Depresie Psihologie si psihoterapie

Postata de MembruMobileApp1505603946 cu 7 ani in urma.

Bună seara! Sunt fată și am 19 ani. De curând am fost la psihiatru în urma unor gânduri și reacţii de-ale mele, iar acolo am fost diagnosticată cu depresie reactivă. Mi s-a prescris o jumătate de ciprolex la prânz și o jumătate de xanax la prânz și seara. În prima zi în care am început tratamentul, am tras un pui de somn după ce am băut ambele jumătăţi de pastile la ora prânzului, iar de atunci nu mai pot scăpa de ameţeală. Nu știu dacă are vreo legătură cu ameţeala mea, dar atunci am adormit fără să vreau le canapea, fără pernă, iar capul mi-a stat puţin aplecat pe spate, în timp ce restul corpului a stat puţin ridicat pe pătură. Ameţeala a început încă de la acel somn, ba chiar din timpul lui, ameţeala trezindu-mă din somn. Ţin să menţionez că cel mai groanzic ameţesc atunci când las capul pe spate. Parcă sunt lovită în cap de ceva și privirea mi se zguduie, auzind și un mic ţiuit. Ameţeala este atât de puternică încât simt că sunt la un pas de leșin. Am mai luat cele două pastile încă o zi și, nemaisuportând ameţeala, am sunat psihiatrul și i-am spus despre acest simptom ciudat, iar aceasta mi-a confirmat că este de la pastile, recomandându-mi să încep să iau doar un sfert din ciprolex, și xanax-ul să îl iau un sfert doar seara, iar dacă ameţeala tot nu-mi trece, să întrerup tratamentul. Zis și făcut, dar degeaba. Ameţeala a tot continuat, așa că am renunţat la tratament, dar ameţeala încă persistă. De la ce poate fi? Ce s-a întâmplat? De asemenea, am niște dureri ciudate în cap din când în când, ca niște înţepături, dar mai brutale, nu ascuţite, la fel și în spatele capului. Ce credeţi că poate fi?
Vă rog să îmi răspundeţi. Mulţumesc!

Adauga raspuns

Raspunsuri (1)

SfatulMedicului

acum 7 ani

Buna ziua,
Pentru a putea primi un raspuns adecvat va recomandam sa mergeti la un control medical. Articol de interes: //sfatulmedicului.ro/Ametelile-si-vertijul/vertijul-simptome-cauze-si-tratament_14822

Raspunde
 
0
 
Adauga raspuns

Vezi si alte informatii utile

Modalitati de a preveni depresia prenatala Cafeaua previne depresia Cum ne putem feri de simptomele depresiei pe perioada iernii Depresia de iarna si nutritia adecvata ameliorarii acesteia Consumul de nuci inlatura depresia

Nu ai gasit ce cautai? Cauta intrebari similare

sau adauga o intrebare noua

Adauga o intrebare noua