Postata de Loredana0888 cu 12 ani in urma.
Buna seara...Ma numesc LOREDANA si am 23 de ani>Acum un an si jumatate m-am despartit de fostul meu cu,care am fost aproape 3 ani si care m-a facut sa sufar norm.De iubit nu-l mai iubeam de vreo 6 luni si m-am chinuit.In tot acest timp de cand m-am despartit m-am mai intalnit si am mai cunoscut baieti dar nu am mai reusit sa mai leg o relatie....am inceput sa imi pierd increderea in barbati si sa nu mai cred in iubire...nu stiu ce sa ma mai fac in privinta asta...incerc sa ma imbarbatez mereu..sa imi revin...i perioada scurta e ok pana intalnesc un alt baiat.....ce e de facut?Multumesc anticipat
Adauga raspunsacum 12 ani
sieu am fost descoperita cu sifilix e o boala care mio schimbat viata ma intreb mereu daca voi mai scapa de ia problema e ca nu stiu de la cn am luato ca pretnul meu nu are am facut tratament acum un an si nu am mai mers la doctor de rica etc acum ma intreb incotro so apuc
acum 12 ani
Buna ziua,
in urma unei dezamagiri, oricine traieste o trauma si de fiecare data cand situatia se repeta acesta trauma revine, astfel usor usor este posibil sa-ti pierzi increderea ca o iubire frumoasa se poate intampla.Inteleg ca esti un pic dezorientata, nu stii cum sa faci sa fie bine, disperarea te cuprinde uneori.Incearca sa accepti situatia trecuta si sa treci peste ea, treci la un nou nivel mai matur mai constient, ai incredere in tine, dezbraca haina disperarii si imbraca o haina noua stralucitoare.
Mult succes!
acum 12 ani
Multumesc mult...am sa incerc sa tratez subiectul mai cu maturitate si sas
va urmez sfaturile,Multumesc mult
acum 12 ani
Buna ziua,
Intr-adevar, in urma unei despartiti se produce o trauma, mai ales atunci cand iti este dificil sa o accepti si stai mai mult timp cu acea persoana, producandu-se astfel si mai multa durere.
In astfel de situatii este indicat sa stai un pic, sa te reconectezi cu tine, sa iti dai seama cine esti si ce iti doresti. Poti sa incerci sa fac isi de una singura, dar daca observi ca iti este dificil este bine sa apelezi la un psihoterapeut.
Atunci cand se lucreaza cu aceste aspecte ale psihicului intra in functiune mecanismele de aparare care nu permit accesul mai profund spre rana. Aici intervine rolul psihoterapeutului.
acum 12 ani
Multumesc mult pentru sfat si pt psihoteraput....chiar cred ca singura nu reusesc sa trec peste deoarece ma confrunt cu aceasta problema deja de ceva vreme
acum 12 ani
persoane despre care poti spune ca poti incepe o relatie serioasa este ceva mai dificil, mai ales acum ca ai trecut printr-o trauma. nu te mai gandi la faptul ca nu ai un iubit! o sa ti-l scoata D-zeu in cale atunci cand nu te astepti
acum 12 ani
Ds stiu...usor de zis....greu de facut.....asa imi zic mereu insa nu prea reusesc de un an jumatate si am inceput sa imi pierd incredereain barbati si sa nu mai cred in dragoste prea mult...ceea ce cred ca nu e prea bine...
acum 12 ani
eu trec printr-o situatie similara.... dar inca nu mi-am pierdut increderea ca o sa fie bine.... trebuie doar sa fi optimista
acum 12 ani
eu trec printr-o situatie similara.... dar inca nu mi-am pierdut increderea ca o sa fie bine.... trebuie doar sa fi optimista
acum 12 ani
Sper că încă mai vizitezi acest site, pentru noi răspunsuri. Sincer îţi spun, situaţia niciodată nu este atât de rea sau imposibil de rezolvat precum o vedem. În primul rând, să îţi spun ce mi s-a întâmplat mie. Am iubit o persoană timp de doi ani (în ascuns), neîndrăznind să îi spun vreodată adevărul. Într-adevăr, eram şi mai copilă pe atunci, însă credeam (asta e cel mai important) în iubire. După aceea a fost o perioadă când am avut mai mulţi prieteni (şi nu am mai simţit, cu timpul, nimic pentru primul pe care ţi l-am menţionat), dar a fost chiar mai rău. Căci prietenii pe care i-am avut ... practic nu mă înţelegeau. Simţeam că nu sunt făcuţi ca să mă înţeleagă... Ceva personal acum, eu sunt o persoană căreia îi place să gândească foarte mult şi în toate domeniile şi normal că mi-a fost mai greu să am atâta timp prieteni (şi mă refer la iubit, nu amic) care îmi erau aproape şi pe care totuşi îi simţeam departe (în gândire...). Aşa că, fără să îmi dau seama, am început să cred că nu mai există dragoste adevărată şi că va trebui în viitor să mă rezum la această "iubire". Am început să cred că iubirea este la fel de superficială şi de transparentă, cum erau şi relaţiile mele. E important să îţi spun că nu am avut niciodată încredere în mine şi întotdeauna m-am considerat o persoană groaznică, dar chiar şi aşa, caracterul meu e format să îşi susţină convingerile, astfel că, până la urmă, nu am căzut.
Şi crede-mă, e groaznic să crezi că nu mai există iubire, un lucru aşa frumos, poate chiar un scop important în viaţă (ca-n filmele cu happy-end, iubire, căsătorie, familie frumoasă, cei doi bătrânei la un mal, încă îmbrăţişându-se...). Dar apoi am realizat că totul a fost în mintea mea şi că m-am minţit singură! Iubirea există! Asta cred acum, de când am cunoscut-o.... Căci până atunci îţi spun sigur, mi-am pierdut şi eu încrederea în tot ce reprezintă parte masculină şi nu aş mai fi acceptat să mă "dedic" total unui astfel de individ.
Dar aşa se întâmplă doar pentru că nu ai descoperit între timp un băiat/bărbat faţă de care să te simţi foarte bine, să te liniştească şi să te bucure prezenţa lui...
Aşa că sfatul meu este să nu îţi pierzi speranţa, nu toţi bărbaţii sunt ca cei cu care ai mai avut tangenţă de la ultima despărţire! Nu te poţi potrivi cu toţi... Aşteaptă, fi sigură pe tine şi vei vedea că persoana mult aşteptată va apărea când te aştepţi mai puţin.
Nişte puncte de lămurit... Presupun că dacă ai spus că nu îl mai iubeai, atunci nu îţi mai doreşti vreo continuare cu el, nu?... Un motiv deci să mergi mai departe.
Şi alt punct, nu ai mai reuşit să ai o relaţie din cauza ta, că nu te-ai mai implicat tu aşa mult până să se ajungă la o relaţie, sau ei nu au vrut să înainteze până la relaţie?
Dacă e a doua variantă, e posibil să fie din cauza ta. Chiar dacă pare ciudat, neîncrederea în tine şi toată părerea pe care ţi-ai format-o despre viaţă la acest capitol, se transmite în exterior prin prezenţa ta... Reuşeşti să maschezi acest lucru doar dacă ştii foarte bine să te prefaci... Aşa că învaţă, dacă nu deja faci asta, să zâmbeşti, nu numai cu buzele, ci şi cu ochii! Şi fi optimistă!! Chiar dacă e greu să fi optimistă, tu te cunoşti cel mai bine, încearcă să te "minţi" singură la început cu gânduri optimiste, până ce o să le dai dreptate! :D
acum 12 ani
Mi-am verificat mailul azi si am descoperit extrem de mirata mesajul tau...ma gandeam ca a devenit deja un subiect uitat povestea mea...nici nu apucasem sa-l citesc si parca simteam ca este o speranta in mesajul ce urmeaza sa-l lecturez.Cand l-am deschis si am vazut cat e de lung am simtit o bucurie interioara enorma pt ca am relizat ca acesta urmeaza sa fie un raspuns mai profund si amanuntit la problema mea care ar putea sa-mi dea o mana de ajutor...asadar m-am pus pe citit si nu-mi venea a crede....aveam senzatia ca vorbesti despre mine in el,nu despre tine...am simtit ca am gasit persoana care ma intelege cu adevarat...tocmai pt ca am trait situatii relativ similare...si app de intrebarea ta legata de persoanele pe care le-am intalnit apoi....la cele mai multe uneori cred ca nu am incurajat eu sit pt ca simteam ca ceea ce mi se spune is fabulatii de agatat sa zicem si nu ma tragea inima sa incurajez pt ca mi se parea ca totul se desfasoara cam repede...era cam de necrezut as putea spune.nu mai reusesc uneori sa disting adevarul de minciuna cand vine vorba de barbati...am senzatia de multe ori ca aud doar vorbe.Am patit desigur si sa se retraga persoana.Oricum legat de incredere...am o mare problema si eu...nu am mereu incredere in mine (de cele mai multe ori defapt)..si mai ales in ultimul timp am inceput sa dau vina tot mai des pe mine ceea ce nu cred ca e extrem de bine....cat despre chestia cu gandurile optimiste o fac deja,dar nu atat de des precum ar trebui probabil :-).Multumesc mult ca ai avut rabdarea sa imi analizezi problema si sa imi raspunzi atat de detaliat.Mi-ai redat o speranta ca totusi nu e o problema care nu se poate rezolva si deci trebuie sa continui sa cred in iubire...sa fiu optimista...ca si eu gandesc si analizez uneori mult prea mult :-)
acum 12 ani
sunt multi baieti in situatia ta ar trebui sa va intalniti
acum 12 ani
Lori, nu te da batuta. esti tinara, frumoasa, ai lumea la picioare. o sa planga el intr-o zi cand va fi ca mine:95 kg si 35 de ani, singur, si va privi cu regret in urma, atunci cnd n-o ia pe xanax si alcool.
acum 9 ani
asta este , daca nu ai cum sa treci peste... soarta si destinul si in primul rand chiar trebuia sa postezi asta! acum pe bunee nu mai va spalati bai fratilor rufele in public ! :D
Nu ai gasit ce cautai? Cauta intrebari similare
sau adauga o intrebare noua
Adauga o intrebare noua