Am depresie? Nu ma simt fericit..?

Postata de Alexandru C cu un an in urma.

Bună, tuturor! Numele meu este Alex, am 22 de ani, iar anul acesta ma confrunt cu multe probleme pe plan emoțional, dar și fizic. Prietena mea s-a despărțit în acest an, chiar pe data de 2 de mine. Am rămas surprins de aceasta decizie, deoarece totul era ok și nu am avut nici o cearta sau neînțelegere care sa nu fie discutata și ulterior rezolvata. Totul era frumos și bine pana când mi-a zis: "Ma simt sufocata de tot. Familiei prieteni, relatie"...
Ok... Nu înțelegeam la ce se refera prin relație, asa ca am discutat și mai pe scurt, dorea sa ne despartim. Nici nu a făcut-o fata în fata, ci printr-un mesaj. M-a rănit, m-a năucit, m-a distrus pe interior, fiindca aveam multe planuri și doream sa ma mut cu ea, sa fim împreună mereu și totul sa fie ok. Problema e ca ma impacasem cu ideea în ziua respectiva, dar seara, când m-am întâlnit cu niște prieteni mi-a scris ca ma iubește... și acolo am simțit un gol în suflet... de acolo au început toate starile.... Am decis ca urmatoarea zi sa ne intslnims si am discutat... mi-a zis ca nu se mai simte bine și ca nu ma poate iubi cum eu o iubesc pe ea, ca o sa fie rece și o sa ma răcească și nu vrea sa o facă mai tare... a început sa plângă, sa ma ia în brate... am început și eu sa plâng cu ea pentru ca ma durea sa o vad asa... i-am promis ca voi fi bine dacă și ea este, dar știam ca nu voi fi bine, pentru ca o iubesc prea mult... ea îmi mai scrie sa vadă cum sunt și nu ascund nimic fata de ea... chiar deloc... ii spun ca nu ma simt bine dar este rece si penultima oara când am vb pe camera a început sa plângă... A zis ca vrea sa meargă la un psiholog pentru ca nu se simte bine, e stresata, etc.
Ma doare sa o vad asa, ma doare sa știu ca e departe, ca se comporta cum se comporta...

Problema începe de acum, pentru ca mai sus v-am scris cum stau lucrurile... Eu am 2 joburi, unul dimineața și celalalt seara. Sincer, nu prea mai pot sa fac fata psihic, dar am nevoie de bani dim diverse motive (nu va ganditi ca vreau eu, dar cheltuielile sunt extraordinar de mari). Sunt tânăr, dar nu mai pot. Sunt copleșit de tristețe când ma gândesc ca mâine iar începe munca și asa mai departe. Plâng de multe ori, pur și simplu îmi aduc aminte și ma apasă toate gândurile acestea. Nu îmi place cum ma simt. Nu mai pot sa fac nimic cum trebuie... Înainte iubeam fotbalul, sa ies afara cu prietenii, sa ma joc pe calcultor/consola, etc. Acum, nu am dorința sa fac nimic, la fotbal sunt fără pic de dorința de a ma mișcă, de jucat pe consola sau calculator nu o fac pentru ca nu ma mai simt atras, când ies cu prietenii, de multe ori nu îmi vine sa mai ies, doar pentru ca sunt supărat și ultima oara mi-a zis cineva ca sunt foarte expresiv în ziua respectiva, iar eu l-am întrebat în ce fel. Persoana respectiva mi-a zis ca se vede ca sunt trist.
Nu vreau sa ajung în depresie, pentru ca am mai avut episoade depresive, însă, acestea apăreau când se schimbau anotimpurile de regula și durau cam 3-4 zile, pana la 2 săptămâni. Însă îmi reveneam. Dar acum ma simt doborât. Fără niciun motiv mi se înmoaie genunchi, încheieturile... ma simt amorțit și uneori simt ca îmi vine sa cad din picioare. Ma culc târziu și ma trezesc târziu... dar cu toate acestea, aștept sa vina mai repede momentul sa dorm doar pentru a putea uita, dar dimineața cu aceleași gânduri ma trezesc... Ea (prietena mea) îmi dădea putere si elan sa fac totul. Mi-a oferit puterea sa continui și sa îmi doresc sa renunț la unul dintre joburi în cursul acestui an. Adică era convins ca o sa reușesc, deoarece ea era lângă mine. Dar acum a plecat, m-a lăsat singur, îndurerat... plâng zilnic și de multe ori ma apuca fără a avea o problema reala, sa zic asa. Astăzi (adică ieri, pentru ca va scriu la ora 03:20) am plâns de vreo 3-4 ori. Mama ma vede de cum sunt și ma feresc de tatăl meu pentru ca stiu ca ar suferi mai mult din cauza felului în care sunt. Am vorbit cu mama mea, dar îmi este greu. Nu vreau sa o supăr nici pe ea, pentru ca am vazut-o ca o apăsa și nu îmi doresc sa pățească ceva... au o vârstă și pentru ei încă lupt cu toate aceste probleme.
Dacă nu ar fi ei, nu știu ce as face, dar asa am un punct de sprijin moral, chiar dacă sunt mai puțin implicați ei.
Am și uitat sa menționez... dar nu am mai mâncat 2 mese pe zi de vreo săptămână... iar când mănânc, o fac puțin, foarte puțin, dar nu pot mai mult... m-am saturat sa ma doară și sa-mi fie dor.... sa plâng și sa urăsc ce fac. Sa vreau sa dorm continuu și atât. Urăsc starea aceasta și ca ma simt singur și abandonat.... va rog... ajutați-ma... dar fără vreun sfat (trebuie sa fii bărbat și etc)... încerc sa fsc tot ce îmi sta în putere, dar niciodată nu m-am simțit mai doborât de viata decât în acest moment.
Uneori am gânduri pe care înainte dacă mi le-as fi imaginat, imediat m-as fi criticat și le-as fi putut opri... însă acum nu ma lasa... și continui sa ma gândesc la aceste lucruri... dar nu știu... poate e din cauza ca vreau liniștea pe care nu o mai găsesc.... înainte eram un băiat zâmbăreț și hazliu, însă acum totul s-a schimbat... nu îmi place și vreau sa retrăiesc bucuria de a exista și sa nu aștept următoarea zi pentru a ma vindeca...