pediatrie

Bebelusii, in primele luni, traiesc realitatea diferit fata de copiii mai mari sau adulti. Practic nu exista o diferentiere clara intre starea de veghe si cea de somn, intre realitatea psihica (impresiile subiective) si cea exterioara, obiectiva. Asta face fragilitatea lor sa perceapa in permanenta diferite pericole (cele mai multe doar aparente), carora nu le pot face fata. De aceea exista o relaitie atat de speciala intre mama si bebelus, pt ca ea sa poata simti in acelasi fel si sa poata interpreta in mod adecvat realitatea, si - nu in ultimul rand - sa-i transmita acestuia prin actiuni, si prin trairile sale, un mesaj linistitor. In timpul somnului bebelusul este singur, pe cont propriu, si ceea ce poate face mama sa este sa fie acolo pt a-l linisti (fara a fi nevoie sa-l trezeasca), sau pt a face acest lucru in momentul in care bebelusul se trezeste. Desigur, sunteti ingrijorata tocmai pt ca sunteti intr-un contact cat se poate de direct cu trairile lui, si pana la un punct, sunt spaime inerente primelor luni de viata. In masura in care credeti ca aveti motive de ingrijorare mai serioase, este bine sa apelati la un sprijin specializat, respeciv la un psiholog, unde veti putea afla cauzele, dar si modalitatile de-a depasi aceasta situatie.