Gastrită acută? Mă mai vindec? S-a vindecat cineva complet?

Boli intestinale Duodenita gastrita Constipatie

Postata de Utilizator11627319473 cu 3 ani in urma.

Bună ziua!
Am 18 ani, am avut un stil de viață alimentar foarte sănătos până acum, dar în urmă cu două luni am început un regim de sală hiperproteic pentru a mă tonifica, în sensul că am consumat alimente mai multe decât eram obișnuită, care erau mai grele, probabil, pentru stomacul meu, și am băut și shake-uri din pudră proteică. Pot zice că am ținut acest regim 10 zile, nu mai mult, după care brusc, într-o seară, m-a apucat o durere oribilă de stomac, ca o arsură. Următoarea zi mi-a dispărut, chiar am avut poftă de mâncare, dar seara iar m-a luat acea durere puternică. În următoarele zile, parcă mă simțeam ciudat, nu mai aveam poftă de mâncare deloc, și am început să simt reflux după ce mănânc, ca și cum mâncarea cu acidul îmi urcă înapoi, și am început să mai am și eructații după mese sau între ele.
La recomandarea medicului de familie, am luat o lună Debridad înainte de fiecare masă cu jumătate de oră și Gaviscon după mese și înainte de culcare, când simțeam că am exces de acid și îmi urcă în sus.
Am luat în paralel cu acest tratament și ceaiuri de care am citit că sunt bune pentru așa ceva, precum și ceva medicamente naturiste care ajută. Am simțit o îmbunătățire, nu pot spune că nu, dar reflux tot mai aveam și senzație de foame deloc, așa că am mai mers la un gastroenterolog, mi-a făcut o ecografie care a ieșit ok, a zis că nu e necesară endoscopia pentru că nu mai am dureri insuportabile de stomac și mi-a dat tratament cu Controloc, o tabletă pe zi dimineața cu jumătate de oră înainte de masă. Trebuie să iau tratamentul 42 de zile.
În aceste două săptămâni, s-a mai ameliorat refluxul, nu prea mai am, și eructațiile s-au împuținat, dacă mai am câteva după mese, dar nu simt că mai îmi și urcă mâncarea cu acid înapoi, ceea ce e bine. Nici stomacul nu mă prea doare, uneori chiar când încep să mănânc simt un ușor disconfort cum intră mâncarea, dar nu ține. Mai am dureri în piept mai neplăcute care uneori mai persistă maj mult, piroziș cred că se numește, oare îmi e iritat esofagul?
Și înainte să mănânc acele lucruri hiperproteice care cred că nu mi-au făcut bine mâncam sănătos, fără multe dulciuri, foarte rar prăjeli, nu luam mese grele și așa și chiar nu am avut nicio problemă digestivă până acum, iar de când mi-au început bineînțeles că am ținut regimul necesar de care am tot citit peste tot și cam ce mi-a recomandat medicul, adică mănânc foarte ușor, evit complet orice face aciditate în exces, exclus complet cafea, țigări, prăjeli, grăsime, dulciuri procesate, mâncarea procesată în general.
Singura mea problemă e că mă simt foarte slăbită cu ce mănânc, simt nevoia de mai mulți nutrienți, dar pot mânca puțin o singură dată și am senzație de prea plin după ce mănânc puțin. Sunt foarte slăbită, amețită și anemică, abia de pot umbla, era să cad din picioare de câteva ori. Sunt și foarte constipată din cauză că pot mânca așa puțin. Am o stare generală foarte rea, nu sunt în stare de nimic. Și așa eram foarte slabă, aveam doar 46 de kg la 1,66, acum am 44…
Știu că trebuie să mai am răbdare și să urmez cu sfințenie tratamentul și regimul alimentar, dar vreau să știu dacă sunt oameni care s-au vindecat de tot de gastrită… Sunt puțin cam descurajată că am tot citit pe forumuri că unora le-au ținut problemele astea cu anii, că nu se mai pot despărți de medicamente, inhibitori de pompă de protoni, că dacă nu mai iau le reapar problemele…
Sunt șanse să mai fiu ca înainte? Să am poftă de mâncare, să pot mânca fără disconfort?… Oricum nu aș sări pe alimente nesănătoase, doar să mă simt bine, să am putere, că nici să mai ies nu prea mai pot, nici nu știu dacă o să mă pot întoarce așa la școală în toamnă, am o stare generală de amețeală, de slăbiciune, nu mă pot concentra pe nimic… De aceea întreb, sunt șanse să fiu bine măcar până în septembrie, în condițiile prezentate?
Încă ceva, testul de hp nu l-am făcut, dar eu zic că sunt șanse foarte mici să îl am, nu acesta este cauza, deoarece este o p***ancidență prea mare cu schimbarea regimului, clar acela a fost problema care a declanșat totul. În plus, dacă aș fi avut hp, cred că nu aș fi simțit așa o ameliorare doar cu medicamentele pe care le-am luat, probabil ar fi trebuit antibiotice.
Vă rog să îmi răspundeți, mai mult am nevoie de o încurajare, că medicii la care am fost nu prea mi-au zis nimic… Mai ales de la cineva care a mai trecut prin așa ceva și s-a făcut bine. Tare aș vrea să pot mânca, să am energie, să mă simt bine… Astea două luni au fost oribile, oare cât o să mai țină?

Adauga raspuns

Raspunsuri (1)

Utilizator11709644552

acum 4 luni

Ti-am citit comentariu, jn aceasi situatie is eu acum. Ai rezolvat problema intre timp? Multumesv

Raspunde
 
0
 
Adauga raspuns

Vezi si alte informatii utile

Artrita din bolile inflamatorii intestinale Boli inflamatorii intestinale Ocluzia intestinala Boala inflamatorie intestinala si cancerul colorectal Polipii intestinali

Nu ai gasit ce cautai? Cauta intrebari similare

sau adauga o intrebare noua

Adauga o intrebare noua