Presiune pe creier după anxietate – De ce nu dispare?

Anxietate

Postata de Utilizator11735081773 cu o zi in urma.

În urmă cu un an, într-o seară, am avut un episod puternic de anxietate, care mi-a schimbat viața. Am trecut prin mai multe despărțiri dureroase de persoane pe care le-am iubit profund, am fumat multă marijuana, iar decesul tatălui meu, precum și boala mamei mele, care suferă de cancer de 10 ani, au contribuit la starea mea actuală. Sunt o persoană sensibilă, empatică și foarte atașată de familie. Am 33 de ani.

După acel episod de anxietate, am decis să consult un psiholog. După câteva ședințe, acesta mi-a recomandat tratament cu Trittico. Am făcut analize (inclusiv RMN cerebral și analize de sânge), iar rezultatele au fost normale. Deși anxietatea și atacurile de panică s-au mai diminuat de atunci, am rămas cu o senzație persistentă de „presiune” sau „strângere” la nivelul capului/creierului. Această senzație nu este dureroasă, dar o resimt ca pe o tortură constantă. Apare atât în momente de stres sau când ies din zona de confort, cât și atunci când sunt într-un mediu liniștit.

În ultimele luni, am început să practic sport mai regulat și am încercat să mențin o gândire pozitivă, ceea ce a ajutat într-o oarecare măsură. Cu toate acestea, senzația de strângere a creierului persistă, afectându-mi calitatea vieții.

Aș dori să înțeleg mai bine această senzație și să găsesc o soluție pentru a o gestiona mai eficient. Există vreo explicație medicală pentru această stare sau este posibil să fie o manifestare psihosomatică? Ce alte abordări sau tratamente ar putea fi utile în această situație?

Adauga raspuns

Raspunsuri (2)

Psih. Stefania Budacu

acum 15 ore

Bună dimineața, sunt convinsă că psihologul nu avea cum să vă recomande Trittico, și oricum acesta este un medicament pentru care aveți nevoie de rețetă specială, eliberată de către medicul psihiatru! Nu este clar pentru mine cât ați făcut terapie și dacă mai faceți, ce fel de terapie ați făcut, și oricum, stările pe care le descrieți arată că aveți în continuare nevoie de psihoterapie! Vă recomand psihoterapie cognitiv comportamentala, făcută cu un terapeut adevărat, în care să aveți încredere și care să aibă cunoștință despre tratamentele medicamentoase pe care le faceți și stările pe care le aveți!
Toate cele bune!

Raspunde
 
0
 
Utilizator11735081773

acum 10 ore

Psihiatrul mi-a recomandat, am gresit prin psiholog. Terapie am facut o perioada de 12,15 ședințe. Destul de greu cu banii, vroim sa continui. Față de cum am fost, acum pot spune ca sunt cu mult mai bine. Daca nu aș avea aceste senzații de strangere, era perfect. Sunt undeva la 85% din 100%, ca si stari si senzatii, am fost sub 20% 😳. Nu eram in stare fizic si psihic sa ma duc nici la muncă, acum urmez o școală care merge bine si am reusit sa ma si angajez. Pot face aceste lucruri in tandem, ceea ce acum 1 an, era ceva foarte departe. Mulțumesc pentru raspunsuri si voi încerca sa gasesc pe cineva care ma poate ajuta cu terapia.

Raspunde
 
0
 
Adauga raspuns

Vezi si alte informatii utile

Scapa de panica si anxietate Insomnia poate indica probleme de anxietate Top 20 moduri de a rezolva tulburarile de anxietate si stresul Tratament naturist pentru anxietate Anxietatea si atacurile de panica

Nu ai gasit ce cautai? Cauta intrebari similare

sau adauga o intrebare noua

Adauga o intrebare noua