Postata de deepred25 cu 10 ani in urma.
Buna ziua. Am 25 de ani şi în urmă cu 2 luni şi jumătate am făcut un atac de panică, însoţit de o serie de manifestări somatice: tremurături ale mâinilor, ale muşchilor feţei şi coapselor, un fel de arsură la nivelul tălpilor, ameţeală, somnolenţă, tahicardie. În urma acestuia, m-am ales cu două diagnostice: medicul de la urgenţă m-a diagnosticat cu spasmofilie (am un istoric de diete drastice combinate cu mult sport, la momentul respectiv făceam încă tratament în urma unei crize de bilă determinate de urmarea cu stricteţe a dietei Dukan, şi extenuare, la momentul respectiv). Medicul de familie mi-a spus că sufăr de sindromul anxios depresiv şi mi-a prescris două antidepresive uşoare (pe care, mărturisesc, am avut reţineri să le iau, întrucât mă făceau deosebit de somnolentă). Am luat timp de o lună Osteocare şi Memo Plus, după care mi-am efectuat un set de analize, care au ieşit bine. Cu toate acestea, în special atunci când consum cafea, simt o uşoară stare de nelinişte, tahicardică, şi ameţeală. Am observat că aceste stări se ameliorează dacă iau o pastilă de Vagostabyl (medicament recomandat de medicul de la urgenţă). Simt încă un tremur al buzei superioare/obrazului drept, uneori, chiar vagi amorţeli la nivelul degetelor. Fac în continuare efort fizic susţinut şi în timpul acestor activităţi mă simt bine. Medicul mi-a făcut o consultaţie cardiologică de rutină, mi-a luat tensiunea, şi a spus că nu am probleme, în afara celor de natură psihologică. De asemenea, mi-a verificat reflexele şi nu a văzut nici acolo vreo problemă. Recunosc că sunt deosebit de panicată de ideea unei afecţiuni mai grave şi că, în general, orice problemă mă nelinişteşte. Am dezvoltat chiar o obsesie vizavi de simptomele mele, pe care efectiv nu le pot ignora. Nu mi s-a întâmplat să leşin, să îmi pierd cunoştinţa, să scap lucruri din mână, să am probleme de coerenţă, de articulare a cuvintelor. Simt însă că sunt mereu la un pas de a pierde controlul asupra mea şi mă tem, efectiv, de felul în care starea mea s-ar putea, de la zi la zi, înrăutăţi. Frica acestea îmi afectează activităţile zilnice. Aşadar, în măsura în care aveţi experienţa unor stări ca acelea descrise de mine, credeţi că e posibil ca problema mea să fie una legată de lipsa unor minerale, în ciuda analizelor bune, una care necesită consult neurologic sau e chiar acel sindrom anxios?
Adauga raspunsacum 10 ani
Am explicat de multe ori pe forum si am sa repet,nevroticii au o scadere tranzitorie a calciului in organism datorita hiperventilatiei,un panicos in general are un ritm respirator neregulat ceea ce produce simptome precum : senzatia de lipsa sau ''''foame'''' de aer, ameteala, parestezii, crampe musculare.Spasmofilia reprezinta de fapt nevroza depresiv-anxioasa si include somatizarile acesteia,un diagnostic care in alte tari nu este recunoscut,insa la noi este suprautilizat.Mergi la un psiholog pentru consiliere si la un psihiatru!
acum 10 ani
iti recomand niste Calciu cu D3si ulei de peste de la Walmark; apropo de psihiatrii ai grija sa nu nimeresti la d-na datatoare de Rispolept pt orice chiar si pt depresii de la sectia nr. 7 spitalul 9; refuza si Haloperidolul alta Porcarie de medicament care a tampit si a nenorocit sute de oameni;-ia si Pasiflora tinctura sau pastile pt linistire seara; cmputernic e de la hofigal;crede-ma ma pricep pt ca sunt cu nervii
acum 10 ani
iti recomand niste Calciu cu D3si ulei de peste de la Walmark; apropo de psihiatrii ai grija sa nu nimeresti la d-na datatoare de Rispolept pt orice chiar si pt depresii de la sectia nr. 7 spitalul 9; refuza si Haloperidolul alta Porcarie de medicament care a tampit si a nenorocit sute de oameni;-ia si Pasiflora tinctura sau pastile pt linistire seara; cmputernic e de la hofigal;crede-ma ma pricep pt ca sunt cu nervii
acum 10 ani
Din moment ce valorile calciului in organism sunt normale,suplimentele de calciu pot duce la o hipercalcemie,iar organismul bombardat reactioneaza: scade ritmul cardiac,apare lipsa poftei de mancare si duce chiar la aparitia calculilor renali.
acum 10 ani
Din pacate, deseori oamenii cu tulburari anxiose dezvolta si depresie.
Prin urmare, anxietatea netrata se poate agrava in timp.
Persoanele care sufera de anxietate, panica sunt extrem de ingrijorate cu privire la multe aspecte ale vietii (familie, profesie, sanatate etc). Acestea se simt agitate si nerabdatoare, catastrofeaza, sunt atente la potenţialele pericole (“daca o sa se intample …daca o sa faca…daca raman fara”), se simt obosite mai tot timpul, nu se pot relaxa si nu se mai pot concentra asupra sarcinilor pe care le au de indeplinit.
Problemele de natura psihologica se trateaza la psiholog si psihiatru.
Psihoterapia cognitiv-comportamantala este eficienta in tratarea anxietatii si depresiei. Practic inveti sa te desensibilizezi, sa nu iti mai amplifici starile de rau prin ganduri catastrofice, inveti sa gandesti mai rational, sa te relaxezi, inveti sa ramai calma in situatiile dificile si sa iti canalizezi energia pentru a le rezolva.
Anxioliticele si antidepresvele sunt recomandate in faza in care simptomele de anxietate sunt foarte puternice si nu te mai poti concentra sau bucura de viata.
Noi colaboram cu un medic psihiatru si daca este necesar te putem indruma catre dansa.
Mai multe informatii poti afla accesand acest link sau poti citi articolele din site-ul psihoutil:
//sfatulmedicului.ro/Anxietatea-si-fobiile/traieste-fara-anxietate-panica-fobii-stres-sau-depresie_12176
Ai grija de tine!
Psiholog Gabriel Pirvan
Telefon: 0764.443.184
E-mail: [email protected]
Website: www.psihoutil.ro
acum 10 ani
Buna, si eu ma confrunt cu o stare de sanatate ingrijoratoare, daca nu imi face probleme fierea imi da batai de cap anxietatea, ba lipsa de calciu ba de magneziu ba anemie, ba tulburari menstruale... la 33 de ani ma simt de 60 , nu reusesc sa tratez o problema pana apare alta... As vrea sa vb prin mail , adresa mea este [email protected]
acum 2 ani
Sunt la fel ca tine nu știu ce sa mai fac îmi afectează toată activitatea de zi cu zi
Nu ai gasit ce cautai? Cauta intrebari similare
sau adauga o intrebare noua
Adauga o intrebare noua